Firmele care fac tranzactii cu bunuri pot opera in diferite circumstante:
- cumpara si revand bunuri, fara sa le aduca vreo modificare. In acest context, din punct de vedere contabil, respectivele bunuri se numesc marfuri
- cumpara bunuri, le prelucreaza si le transforma in alte bunuri pe care ulterior le vand. Bunurile achizitionate sunt materii prime, iar bunurile rezultate sunt produse finite. Procesul prin care materiile prime se transforma in produse finite se numeste productie.
- au o activitate mixta, care implica atat productie cat si comert.
In cazul firmelor care au proces de productie, gestiunea si contabilitatea este mult mai complicata comparativ cu cea a firmelor care cumpara si vand marfuri, insa daca este abordata in etape si pasi simpli, poate fi usor de realizat.
Delimitarea gestiunilor
In primul rand este importanta delimitarea gestiunilor in functie de specificul lor, pentru a putea fi aplicate regulile contabile specifice gestiunii respective. De exemplu, un restaurant poate avea o gestiune bucatarie ? in care sa reflecte productia realizata ? cu retete de productie si consumuri specifice si o gestiune bar -in care sa tina evidenta marfurilor (bauturi cumparate si revandute). O alta firma poate detine o fabrica de productie in care se realizeaza produsele finite si cateva magazine de desfacere prin care vinde produsele.
Se stabilesc materiile prime si retetele de productie
Este important ca la introducerea materiilor prime sa fie utilizata aceeasi unitate de masura ca la stabilirea retetei. De exemplu, pentru producerea unei pizza se utilizeaza 100 gr faina, 1 ou, 30 gr sunca si 30 gr cas. Practic aceasta este reteta de productie.La introducerea achizitiilor de materii prime in gestiune si la definirea retelelor, se va utiliza aceeasi unitate de masura ? ca si la definirea retetei, pentru ca descarcarea de gestiune pe fisa articolului sa se poata face corect.
Se realizeaza produsele finite
O data ce produsul finit este realizat, urmeaza introducerea acestuia in gestiune, la costul de productie. Aici intervine elementul de dificultate fiindca costul de productie nu cuprinde doar suma costurilor ingredientelor de pe reteta de productie, ci si cheltuielile direct atribuibile produselor finite, precum costul materialelor consumabile, costul ambalajelor, salariile muncitorilor implicati direct in activitatea de productie si o cota parta din cheltuielile indirecte precum: utilitati, salariile personalului de supraveghere, amortizare, intretinere utilaje. Modul in care aceste cheltuieli se repartizeaza difera de la caz la caz.
Ce nu este cuprins in costul produsului finit?
- cheltuielile de desfacere
- cheltuielile generale de administratie (salariile personalului administrativ, amortizarea si chiria spatiului de birouri precum si utilitatile acestora)
- consumurile peste limite normale
- cheltuieli financiare
Repartizarea regiei fixe de productie asupra costurilor se face pe baza capacitatii normale a instalatiilor de productie. Nivelul real de productie poate fi folosit daca se considera ca acesta aproximeaza capacitatea normala.
Valoarea cheltuielilor cu regia fixa alocate fiecarei unitati de productie nu se majoreaza ca urmare a obtinerii unei productii scazute sau a neutilizarii unor echipamente. Cheltuielile de regie nealocate sunt recunoscute drept cheltuiala in perioada in care sunt suportate.
In perioadele in care se inregistreaza o productie neobisnuit de mare, valoarea cheltuielilor cu regia fixa alocate fiecarei unitati de productie este diminuata, astfel incat stocurile sa nu fie evaluate la o valoare mai mare decat costul lor. Regia variabila de productie este alocata fiecarei unitati de productie pe baza folosirii reale a instalatiilor de productie. Formulele de calcul sunt asadar:
Cost de productie = pret de achizitie materii prime + materiale consumabile + cheltuieli direct atribuibile
Pret de vanzare = cost de productie + marja
In pratica, lucrurile se complica mai mult in cazul proceselor de productie prin care se obtin simultan mai multe produse, de exemplu, in cazul obtinerii produselor cuplate sau in cazul in care exista un produs principal si altul secundar.
Atunci cand costurile de conversie nu se pot identifica distinct, pentru fiecare produs in parte, acestea se vor repartiza pe baza unei metode rationale. Alocarea se poate baza, de exemplu, pe valoarea de vanzare relativa a fiecarui produs, fie in stadiul de productie in care produsele devin identificabile in mod distinct, fie in momentul finalizarii procesului de productie. Prin natura lor, majoritatea produselor secundare au o valoare nesemnificativa. In acest caz, ele sunt adesea evaluate la valoarea realizabila neta si aceasta valoare se deduce din costul produsului principal. Ca urmare, valoarea contabila a produsului principal nu difera in mod semnificativ de costul sau.
Inregistrarea in gestiune a produselor si descarcarea gestiunii pentru materii prime
O data ce costul de productie este stabilit, urmeaza inregistrarea in gestiune a produselor finite si totodata, descarcarea de gestiune pentru materiile prime consumate pentru producerea lor. Consumul de materii prime inseamna ca se va inregistra pe cheltuiala pretul de achizitie al materialelor utilizate. Calculul costului de productie este important pentru antreprenori pentru a stabili profitabilitatea produselor realizate si pentru a lua ?astfel decizii corecte de business (deci in scop intern) dar si ?in scop extern, pentru reflecta corect in balanta de verificare de la finalul perioadei a produselor finite ramase in stoc.
Usureaza-ti munca cu gestionarea documentelor si castiga timp pretios pentru afacerea ta! Testeaza produsele SmartBill: program facturare, gestiune si contabilitate. Afla din pagina dedicata e-Factura si e-Transport motivele pentru care merita sa alegi SmartBill.
