Autentificare Cloud

Contact

Bill
Ai o afacere? Cu SmartBill facturezi simplu, rapid si ai integrare gratuita e-Factura!       Afla mai multe
Business Know-How

Raspunderea disciplinara: ce sunt abaterile diciplinare, sanctiuni posibile

abaterile diciplinare

In relatiile de munca, se pot intalni adesea situatii de abateri disciplinare.

Ce sunt abaterile disciplinare?

Abaterile disciplinare sunt fapte in legatura cu munca si care constau intr-o actiune sau inactiune savarsita cu vinovatie de catre salariat, prin care acesta incalca:

– normele legale

– regulamentul intern

– contractul individual de munca sau

– contractul colectiv de munca aplicabil

– ordinele si dispozitiile legale ale conducatorilor ierarhici

Putem intalni abateri legate de timpul de lucru, de comportament, de performanta, etica, respectarea normelor interne sau alte tipuri de abateri.

Iata cateva exemple de abateri disciplinare:

– absentele nemotivate

– hartuirea colegilor si a clientilor

– eroare grava din neglijenta care afecteaza compania etc.

– limbaj vulgar

– comportament agresiv

– sabotajul activitatilor companiei

– acte de violenta fizica sau amenintari grave

Sanctiuni disciplinare

Angajatorul are dreptul de a aplica sanctiuni disciplinare salariatilor sai ori de cate ori constata ca acestia au savarsit o abatere disciplinara.

Exista cateva tipuri de sanctiuni disciplinare permise de legislatie, astfel:

a) avertismentul scris;


b) retrogradarea din functie, cu acordarea salariului corespunzator functiei in care s-a dispus retrogradarea, pentru o durata ce nu poate depasi 60 de zile;


c) reducerea salariului de baza pe o durata de 1-3 luni cu 5-10%;


d) reducerea salariului de baza si/sau, dupa caz, si a indemnizatiei de conducere pe o perioada de 1-3 luni cu 5-10%;


e) desfacerea disciplinara a contractului individual de munca.

Sanctiunea disciplinara se radiaza de drept in termen de 12 luni de la aplicare, daca salariatului nu i se aplica o noua sanctiune disciplinara in acest termen. Radierea sanctiunilor disciplinare se constata prin decizie a angajatorului emisa in forma scrisa.

Restrictii

– Sunt interzise amenzile disciplinare.

– Pentru aceeasi abatere disciplinara se poate aplica numai o singura sanctiune.

– Masurile enumerate anterior la lit. b)-e) nu pot fi dispuse mai inainte de efectuarea unei cercetari disciplinare prealabile.

Etapele cercetarii disciplinare

1. Angajatorul va desemna o persoana sau va stabili o comisie ori va apela la serviciile unui consultant extern specializat in legislatia muncii, pe care o/il va imputernici in acest sens.

2. Salariatul va fi convocat in scris de catre persoana desemnata, de catre presedintele comisiei sau de catre consultantul extern, imputerniciti, precizandu-se obiectul, data, ora si locul intrevederii.

3. Neprezentarea salariatului la convocare fara un motiv obiectiv da dreptul angajatorului sa dispuna sanctionarea, fara efectuarea cercetarii disciplinare prealabile.

4. In cursul cercetarii disciplinare prealabile, salariatul are dreptul sa formuleze si sa sustina toate apararile in favoarea sa si sa ofere comisiei sau persoanei imputernicite sa realizeze cercetarea tuturor probelor si motivarilor pe care le considera necesare, precum si dreptul sa fie asistat, la cererea sa, de catre un consultant extern specializat in legislatia muncii sau de catre un reprezentant al sindicatului al carui membru este.

5. Angajatorul dispune aplicarea sanctiunii disciplinare printr-o decizie emisa in forma scrisa, in termen de 30 de zile calendaristice de la data luarii la cunostinta despre savarsirea abaterii disciplinare, dar nu mai tarziu de 6 luni de la data savarsirii faptei.

6. Decizia de sanctionare se comunica salariatului in cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii si produce efecte de la data comunicarii.
Comunicarea se preda personal salariatului, cu semnatura de primire, ori, in caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandata, la domiciliul sau resedinta comunicata de acesta.

7. Decizia de sanctionare poate fi contestata de salariat la instantele judecatoresti competente in termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicarii.

Important!

In decizie este obligatoriu sa fie cuprinse:

a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinara;


b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil care au fost incalcate de salariat;


c) motivele pentru care au fost inlaturate apararile formulate de salariat in timpul cercetarii disciplinare prealabile sau motivele pentru care nu a fost efectuata cercetarea;


d) temeiul de drept in baza caruia sanctiunea disciplinara se aplica;


e) termenul in care sanctiunea poate fi contestata;


f) instanta competenta la care sanctiunea poate fi contestata.

Angajatorul stabileste sanctiunea disciplinara aplicabila in raport cu gravitatea abaterii disciplinare savarsite de salariat, avandu-se in vedere urmatoarele:

a) imprejurarile in care fapta a fost savarsita;


b) gradul de vinovatie a salariatului;


c) consecintele abaterii disciplinare;


d) comportarea generala in serviciu a salariatului;


e) eventualele sanctiuni disciplinare suferite anterior de catre acesta.

Usureaza-ti munca cu gestionarea documentelor si castiga timp pretios pentru afacerea ta! Testeaza produsele SmartBill: program facturare, gestiune si contabilitate. Afla din pagina dedicata e-Factura si e-Transport motivele pentru care merita sa alegi SmartBill.

Despre autor

Delia Mircea, FCCA, este coordonatorul editorial al Contzilla.ro, site-ul contabililor descurcareti, inca de la infiintare (2008). Experienta profesionala a editorului include doua banci, o importanta firma de soft contabil si ERP si o multinationala. In calitate de editor al Contzilla.ro a publicat peste 4.000 de articole de fiscalitate si contabilitate, articole citite de peste 5.000.000 de ori, de catre 1.500.000 de vizitatori unici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *