Saptamana aceasta vine cu o serie de noutati pe care vi le prezentam in cronica antreprenoriala:
1. In perioada 12-22 octombrie 2021 va deveni disponibila aplicatia de inscriere pentru a doua sesiune de “Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile”. Aceasta va fi disponibila pe site-ul granturi.imm.gov.ro.
Aceasta schema de ajutor de stat a fost instituita prin OUG nr. 130 din 31 iulie 2020 privind unele masuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile. Masura se reia in octombrie si prevede un ajutor financiar nerambursabil sub forma forfetara in valoare de maxim 2.000 euro/beneficiar, suma care poate reprezenta 100% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente masurii.
2.S-a stabilit oficial noua valoare a salariului minim incepand cu anul 2022 prin publicarea Hotararii 1071 in MOF 950 din 05.10.2021. Astfel, incepand cu data de 1 ianuarie 2022, salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata, se stabileste in bani, fara a include sporuri si alte adaosuri, la suma de 2.550 lei lunar, pentru un program normal de lucru in medie de 167,333 ore pe luna, reprezentand 15,239 lei/ora. Tot din 2022 dispare salariul minim pentru studii superioare.
Consecintele majorarii salariului minim se reflecta si asupra altor indicatori si taxe, astfel:
- taxele datorate pentru salariul minim vor creste cu 117 lei/salariat cu norma intreaga.
- va creste contributia pentru persoane cu handicap neincadrate. Persoanele juridice, publice sau private, care au cel putin 50 de angajati, au obligatia de a angaja persoane cu handicap intr-un procent de cel putin 4% din numarul total de angajati. Daca nu fac angajari pot opta fie pentru a plati lunar catre bugetul de stat o suma reprezentand salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata inmultit cu numarul de locuri de munca in care nu au angajat persoane cu handicap fie sa plateasca lunar catre bugetul de stat o suma reprezentand echivalentul a minimum 50% din salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata inmultit cu numarul de locuri de munca in care nu au angajat persoane cu handicap, iar cu suma reprezentand diferenta pana la nivelul sumei prevazute la prima optiune sa achizitioneze, pe baza de parteneriat, produse sau servicii realizate prin activitatea proprie a persoanelor cu handicap angajate in unitati protejate autorizate. Calculand pentru o firma cu 50 de angajati, care are obligatia de a angaja 2 persoane cu handicap, taxa datorata pe luna va creste cu 500 lei.
- contributia la pensie in cazul persoanelor care realizeaza venituri din activitati independente/drepturi de proprietate intelectuala (a carei baza nu poate fi mai mica decat nivelul a 12 salarii minime brute pe tara, in vigoare la termenul de depunere a declaratiei unice privind veniturile estimate) va creste cu 3.000 lei/an. Plafonul pe 2021 este de 12*2.300 lei = 27.600 lei iar pe 2022 plafonul devine 12*2.550 lei = 30.600 lei.
- plafoanele CAS si CASS pentru stabilirea obligatiei persoanelor fizice ce obtin venituri non-salariale de a plati contributii de asigurari sociale si asigurari sociale de sanatate va creste in 2022 cu 3.000 lei/an. (30.600 lei (2022) vs. 27.600 lei (2021)).
3. In domeniul somajului, in 08.10.2021 s-a publicat o completare a Legii 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca. Legea L 244 din 08.10.2021 aduce cateva masuri noi pentru sprijinirea ocuparii persoanelor care au executat o pedeapsa privativa de libertate sau care au fost condamnate la executarea unei pedepse, a unei masuri educative ori a altor masuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare.
Vor putea beneficia de masurile dispuse de Legea 76/2002 persoanele care nu au putut ocupa un loc de munca dupa repatriere sau dupa eliberarea din detentie, respectiv in timpul sau dupa executarea unei pedepse ori a unei masuri educative sau a altor masuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare. Anterior aici erau incluse doar persoanele care nu au putut ocupa un loc de munca dupa repatriere sau dupa eliberarea din detentie.
In plus, se includ in categoria tinerilor cu risc de marginalizare sociala si persoanele care se afla in executarea unei pedepse, a unei masuri educative sau a altor masuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare.
4. ANOFM va relua plata indemnizatiei sub forma de somaj tehnic precum si acordarea unor indemnizatii pentru zile libere platite parintilor si va continua aplicarea masurii kurzarbeit.
Sprijinul financiar sub forma de somaj tehnic, conform OUG nr. 111/2021 se va aplica pana la data de 31 decembrie 2021.
Astfel, pentru perioada suspendarii temporare a contractului individual de munca, din initiativa angajatorului, in baza art. 52 alin. (1) lit. c) Codul muncii, ca urmare a efectelor produse de coronavirusul SARS-CoV-2, indemnizatiile de care beneficiaza salariatii se stabilesc la 75% din salariul de baza corespunzator locului de munca ocupat si se suporta din bugetul asigurarilor pentru somaj, dar nu mai mult de 75% din castigul salarial mediu brut.
5. Au fost publicate modele pentru cererea si declaratia pe propria raspundere prevazute la art. 5 alin. (3) din OUG nr. 110/2021 privind acordarea unor zile libere platite parintilor si altor categorii de persoane in contextul raspandirii coronavirusului SARS-CoV-2 (Ordinul 920 publicat in 08.10.2021).
6. ANAF a publicat in 08.10.2021 un proiect de ordin pentru stabilirea modelului cererii de acordare a esalonarii la plata in forma simplificata.
7. Starea de alerta pe teritoriul Romaniei a fost prelungita oficial pentru inca 30 de zile, incepand cu data de 10 octombrie 2021 (Hotararea 1090 publicata in MOF 962 din 07.10.2021).
8. In 07.10.2021 s-a publicat OUG nr. 120 privind administrarea, functionarea si implementarea sistemului national privind factura electronica RO e-Factura si factura electronica in Romania.
Prin factura electronica se intelege factura emisa, transmisa si primita intr-un format electronic structurat de tip XML, care permite prelucrarea sa electronica si automata.
RO e-Factura este sistemul national privind factura electronica dezvoltat de Ministerul Finantelor prin Centrul National pentru Informatii Financiare.
Sistemul national privind factura electronica RO e-Factura devine operational in termen de maximum 30 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta. Ordonanta a intrat in vigoare in 7 octombrie 2021.
Procedura de utilizare si functionare a sistemului national privind factura electronica RO e-Factura se aproba prin ordin al ministrului finantelor in termen de 15 zile de la data publicarii ordonante de urgenta (data publicarii a fost 7 octombrie 2021).
9. Printr-un nou proiect legislativ, Ministerul Finantelor intentioneaza sa simplifice Programul IMM FACTOR – Produs de garantare a creditului comercial si a Schemei de ajutor de stat asociate acestuia. Se propune prelungirea perioadei de valabilitate a schemei de ajutor de stat pe Cadru Temporar, in sensul prelungirii perioadei de acordare a garantiilor aferente pana la data de 31.12.2021. Totodata, se prelungeste si perioada de plata a grantului pana la data de 31.10.2022, in conformitate cu perioada de valabilitate a schemei de ajutor de stat. De asemenea, plafoanele maxime ale granturilor de care pot beneficia IMM-urile in conformitate cu noile prevederi ale Cadrului Temporar cresc de la 800.000 euro la 1.800.000 euro per intreprindere. Pentru intreprinderile care isi desfasoara activitatea in sectorul pescuitului si acvaculturii plafonul creste de la 120.000 euro la 270.000 euro. Pentru intreprinderile care isi desfasoara activitatea in domeniul productiei primare de produse agricole, plafonul se modifica de la 100.000 euro la 225.000 euro.
10. ANAF a lansat un nou proiect privind organizarea activitatii de administrare a marilor contribuabili, proiect publicat in 06.10.2021. Contribuabilii mari reprezinta esantionul agentilor economici cu cea mai mare importanta fiscala, acestia fiind selectati astfel incat ponderea acestora in totalul veniturilor bugetare preconizate a se incasa la nivelul bugetelor administrate de ANAF sa se situeze la aproximativ 50%.
Au fost revizuite criteriile de incadrare in categoria marilor contribuabili : au fost mentinute criteriile de selectie a contribuabililor mari, respectiv criteriile specifice, criteriul de baza si criteriul de continuitate. La selectia contribuabililor mari s-a avut in vedere realitatea economico- financiara existenta in prezent, precum si reducerea transferului de competenta a contribuabililor intre organele fiscale centrale, pentru a respecta restrictiile impuse de pandemia Covid 19.
Prin proiectul de ordin se urmareste :
- excluderea din randul contribuabililor eligibili a contribuabililor pentru care s-a deschis procedura insolventei prin sentinta definitive, declarati insolvabili potrivit art.265 din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedura fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare, declarati inactivi conform prevederilor art.92 din Codul de procedura fiscala, sau care si-au suspendat activitatea la Registrul Comertului
- eliminarea a doua criterii de selectie, respectiv criteriul de reprezentare fiscala si a criteriul participarii directe
- redefinirea regulilor specifice de selectie, in sensul mentinerii in categoria marilor contribuabili a celor pentru care s-a deschis procedura insolventei ori au fost declarati inactivi in anul in care s-a efectuat selectia
11. S-au introdus in Codul muncii sanctiuni noi pentru plata cu intarziere a salariului.
Codul muncii prevede la art 166 ca salariul se plateste in bani cel putin o data pe luna, la data stabilita in contractul individual de munca, in contractul colectiv de munca aplicabil sau in regulamentul intern, dupa caz.Intarzierea nejustificata a platii salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Prin OUG 117 din 05.10.2021 se introduce o sanctiune noua pentru intarzierea cu mai mult de o luna, de la data de plata a salariului, stabilita in contractul individual de munca, in contractul colectiv de munca aplicabil sau in regulamentul intern. Sanctiunea este amenda de la 5.000 lei la 10.000 de lei pentru fiecare persoana careia nu i s-a platit salariul, cu exceptia situatiei in care angajatorul se afla sub incidenta Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa, cu modificarile si completarile ulterioare.
Aceasta prevedere intra in vigoare in 20 octombrie 2021.
Usureaza-ti munca cu gestionarea documentelor si castiga timp pretios pentru afacerea ta! Testeaza produsele SmartBill: program facturare, gestiune si contabilitate. Afla din pagina dedicata e-Factura si e-Transport motivele pentru care merita sa alegi SmartBill.