Autentificare Cloud

Contact

Bill
Ai o afacere? Cu SmartBill facturezi simplu, rapid si ai integrare gratuita e-Factura!       Afla mai multe
#actual

Ucenicia la locul de munca, impozitul pe profit 2024 si plafonul de casierie: Cronica antreprenoriala

ucenicia la locul de munca

Afla noutatile legislative din Cronica antreprenoriala saptamanala:

1. Conform Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de munca si a normelor metodologice de aplicare, aprobate prin HG nr. 855/2013, ucenicia este un program de formare profesionala realizat in cadrul unui raport de munca, in baza unui contract de ucenicie. Acest contract ofera tinerilor posibilitatea de a invata o meserie intr-un mediu real de lucru, avand statut de angajat si beneficiind de salariu. Durata programului variaza intre 6 si 36 de luni, in functie de nivelul de calificare.

Pentru a participa la un program de ucenicie, trebuie respectate cumulativ urmatoarele conditii stabilite prin lege:

– Ucenicul trebuie sa aiba cel putin 16 ani;

– Persoana care doreste sa devina ucenic nu trebuie sa aiba calificare in meseria pentru care solicita ucenicia;

– Trebuie sa indeplineasca conditiile de acces la formare profesionala prin ucenicie la locul de munca, pe niveluri de calificare.

2. Termenul pentru depunerea declaratiei 101 privind impozitul pe profit pe anul 2024 este 25 iunie 2025.

In general, termenul pentru depunerea “Declaratiei privind impozitul pe profit”, Formular 101, este anual, pana la data de 25 martie inclusiv a anului urmator celui pentru care se calculeaza impozitul, de catre platitorii de impozit pe profit. Totusi, pe perioada aplicarii prevederilor OUG nr. 153/2020, termenul pentru depunerea declaratiei anuale privind impozitul pe profit este pana la data de 25 iunie inclusiv a anului urmator.

3. Reamintim ca, potrivit Legii 70/2015, sumele aflate in casieria unitatii nu pot depasi, la sfarsitul fiecarei zile, plafonul de 50.000 lei.

Fac exceptie magazinele de tipul cash and carry, supermagazinele si hipermagazinele. Pentru acestea, sumele in numerar aflate in casierie nu pot depasi, la sfarsitul fiecarei zile, plafonul de 500.000 lei. Sumele care depasesc acest plafon trebuie depuse in conturile bancare in termen de doua zile lucratoare. Se admite depasirea acestui plafon numai cu sumele aferente platii salariilor si altor drepturi de personal, precum si pentru operatiuni cu persoane fizice, pentru o perioada de 3 zile lucratoare de la data prevazuta pentru plata acestora.

Nerespectarea regulilor privind plafoanele de casierie constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de 25% din suma detinuta in casierie care depaseste plafonul stabilit, dar nu mai putin de 500 lei.

4. Directia Generala Antifrauda Fiscala a demarat verificari ce vizeaza tranzactii cu autovehicule de lux achizitionate din Uniunea Europeana.

Au fost selectate 30 de persoane fizice care au achizitionat autovehicule in valoare totala de 2 milioane de euro, respectiv de valori mai mari de 50.000 de euro fiecare. In urma controalelor, a reiesit ca mai mult de 60% dintre achizitiile de autoturisme de lux investigate s-au efectuat, de fapt, pe teritoriul Romaniei, de la diferite persoane intermediare (anunturi online, targuri, la comanda etc.), prin plata in numerar, desi documentele de achizitie prezentate pareau a proveni de la persoane fizice sau entitati juridice externe. Pentru nerespectarea prevederilor legale privind disciplina financiara, au fost aplicate 11 sanctiuni contraventionale in valoare totala de cca 450.000 lei.

5. ITM Salaj a comunicat rezultatele actiunilor de control derulate in luna ianuarie 2025.

Printre cele mai frecvente neconformitati identificate se numara:

– Regulamentul intern nu cuprinde toate categoriile de dispozitii prevazute de Codul muncii;

– Salariatii nu sunt informati cu privire la continutul regulamentului intern;

– Prestarea muncii de catre persoane care nu aveau incheiate contracte individuale de munca;

– In foile de pontaj nu sunt evidentiate orele de inceput si sfarsit ale programului de lucru;

– Nerespectarea dispozitiilor legale privind repausul zilnic, repausul saptamanal si munca de noapte;

– Contractele individuale de munca nu cuprind toate elementele obligatorii conform Codului muncii;

– Salariatului nu i se elibereaza adeverinta de vechime si extrasul Revisal la incetarea activitatii;

– Nerespectarea obligatiei negocierii colective la nivelul unitatilor cu cel putin 10 lucratori.

6. 28 februarie 2025 este termenul pentru depunerea declaratiei 205 – Declaratia informativa privind impozitul retinut la sursa veniturile din jocuri de noroc si castigurile/pierderile realizate din investitii, pe beneficiari de venit pentru anul precedent.

Usureaza-ti munca cu gestionarea documentelor si castiga timp pretios pentru afacerea ta! Testeaza produsele SmartBill: program facturare, gestiune si contabilitate. Afla din pagina dedicata e-Factura si e-Transport motivele pentru care merita sa alegi SmartBill.

Despre autor

Delia Mircea, FCCA, este coordonatorul editorial al Contzilla.ro, site-ul contabililor descurcareti, inca de la infiintare (2008). Experienta profesionala a editorului include doua banci, o importanta firma de soft contabil si ERP si o multinationala. In calitate de editor al Contzilla.ro a publicat peste 4.000 de articole de fiscalitate si contabilitate, articole citite de peste 5.000.000 de ori, de catre 1.500.000 de vizitatori unici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *