Autentificare Cloud

Contact

Bill
Ai o afacere? Cu SmartBill facturezi simplu, rapid si ai integrare gratuita e-Factura!       Afla mai multe
#actual

Valoare actualizata tichete de cresa, culturale, comunicarea amnistiei prin intermediul Postei – Cronica antreprenoriala

tichete de cresa

Afla noutatile legislative din Cronica antreprenoriala saptamanala:

1. Pentru semestrul II al anului 2024, incepand cu luna octombrie, valoarea lunara a tichetelor de cresa va fi de 660 lei, o majorare de 20 lei fata de perioada precedenta. Aceasta valoare va fi aplicabila si pentru primele doua luni ale semestrului I din 2025, respectiv, februarie si martie 2025.

2. In Monitorul Oficial nr. 974 din 27 septembrie 2024 a fost publicat Ordinul nr. 3.219, care introduce o actualizare importanta: modificarea valorii tichetelor culturale pentru semestrul al doilea al anului 2024. 

Noua valoare a tichetelor este de 440 lei/eveniment

3. In Monitorul Oficial nr. 971 din 26 septembrie 2024 a fost publicata Ordonanta de Urgenta nr. 116 din 25 septembrie 2024, care stipuleaza ca, pentru implementarea prevederilor referitoare la amnistie, Posta Romana a fost desemnata, pe baza unei conventii incheiate cu Agentia Nationala de Administrare Fiscala, sa presteze urmatoarele servicii de utilitate publica:

a) Servicii de tiparire, implicuire si transmitere cu confirmare de primire catre contribuabili a documentelor necesare pentru accesarea facilitatilor fiscale mentionate in Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 107/2024, care includ: 

(i) scrisoarea informativa despre avantajele si conditiile de accesare a facilitatilor fiscale, detaliind suma totala a datoriilor bugetare restante pana la data de 31 august 2024, cu specificarea clara a valorii care trebuie achitata si a celei eligibile pentru anulare; 

(ii) formularul „Notificare privind intentia de a solicita anularea anumitor obligatii bugetare”; 

(iii) cererea „Solicitare de anulare a obligatiilor bugetare”;

b) Ridicarea plicurilor ce contin „Notificarea privind intentia de a solicita anularea obligatiilor bugetare” si transmiterea acestora catre autoritatile fiscale competente care gestioneaza obligatiile datorate de contribuabili, in conformitate cu Ordonanta nr. 107/2024;

c) Colectarea la domiciliul fiscal al contribuabilului sau la oficiul postal, prin metode legale de plata, a sumelor aferente obligatiilor bugetare necesare pentru accesarea facilitatilor fiscale, in cazul contribuabililor care opteaza pentru achitarea in numerar sau prin card bancar.

4. Prin OUG 115/2024 s-a reglementat scaderea din impozitul minim pe cifra de afaceri a valorii obtinute prin aplicarea cotei de 16% asupra cuantumului reprezentand deducerea suplimentara de 50% aplicata cheltuielilor eligibile pentru activitatile de cercetare-dezvoltare. Facilitatea se va aplica si pentru determinarea impozitului pe profit la nivelul impozitului minim pe cifra de afaceri aferent anului fiscal 2024/anului fiscal modificat care incepe in anul 2024.

5. In Monitorul Oficial nr. 959 din 25 septembrie 2024 au fost aduse modificari Ordonantei de Urgenta 170/2024, care reglementeaza conditiile de acordare a amnistiei.

Modificarile sunt:

– debitorii aflati in procedura insolventei, administratorii speciali/judiciari sunt obligati sa solicite acordul creditorilor pentru accesarea facilitatilor fiscale

– dobanzile, penalitatile si toate accesoriile aferente obligatiilor bugetare principale stabilite prin decizii de impunere din oficiu a veniturilor persoanelor fizice pe anii 2019 si 2020 se anuleaza daca sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii: 

a) toate obligatii bugetare principale individualizate in decizia de impunere din oficiu sunt stinse prin orice modalitate prevazuta de Codul de procedura fiscala astfel: daca data comunicarii este cuprinsa in intervalul 1 – 15 din luna, termenul de plata este pana la data de 5 a lunii urmatoare, inclusive iar daca data comunicarii este cuprinsa in intervalul 16 – 31 din luna, termenul de plata este pana la data de 20 a lunii urmatoare, inclusiv.

b) cererea de anulare a accesoriilor se depune in termen de 90 de zile de la comunicarea deciziei de impunere din oficiu, sub sanctiunea decaderii.

– debitorii care la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta beneficiaza de esalonarea la plata a obligatiilor fiscale precum si cei care obtin esalonarea in perioada cuprinsa intre data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta si data de 25 noiembrie 2024 inclusiv pot beneficia, in baza notificarii prevazute la art. VI alin. (1), de amanarea dobanzilor, penalitatilor si a tuturor accesoriilor ramase din esalonarea la plata acordata. Anularea dobanzilor, penalitatilor si a tuturor accesoriilor se acorda daca cererea de anulare se depune pana la data de 25 noiembrie 2024 inclusiv si esalonarea la plata se finalizeaza pana la data depunerii cererii de anulare inclusiv, dar nu mai tarziu de data de 25 noiembrie 2024.

6. Activitatile ocazionale desfasurate de zilieri sunt reglementate de Legea nr. 52/2011 si de normele de aplicare aprobate prin Ordinul MMFPSPV nr. 831/2015, incluzand dispozitii specifice privind securitatea si sanatatea in munca (SSM) pentru zilieri.

Conform acestor reglementari, beneficiarul lucrarii are obligatia de a asigura securitatea si sanatatea in munca a zilierilor. Beneficiarului ii revine obligatia de a asigura instruirea zilierului, inainte de inceperea activitatii sau la schimbarea locului de munca, cu privire la pericolele la care poate fi expus si la masurile de prevenire si protectie pe care trebuie sa le respecte.

7.Casa Nationala de Pensii Publice precizeaza intr-un comunicat ca incepand cu data de 01.09.2024, conditiile de acordare a pensiei pentru limita de varsta sunt reglementate la Sectiunea 1, art. 46-57 din Legea nr. 360/2023.

Pensiile anticipate partiale si pensiile anticipate, devenite pensii anticipate in sensul noii legi, precum si pensiile de invaliditate, devenite pensii de invaliditate in sensul noii legi, pot fi transformate, din oficiu, in pensii pentru limita de varsta, la implinirea varstelor standard de pensionare reduse, in situatia in care sunt indeplinite conditiile referitoare la realizarea stagiului complet de cotizare contributiv, respectiv, depasirea acestuia cu cel putin 5 ani de stagiu de cotizare, dupa caz.

Usureaza-ti munca cu gestionarea documentelor si castiga timp pretios pentru afacerea ta! Testeaza produsele SmartBill: program facturare, gestiune si contabilitate. Afla din pagina dedicata e-Factura si e-Transport motivele pentru care merita sa alegi SmartBill.

Despre autor

Delia Mircea, FCCA, este coordonatorul editorial al Contzilla.ro, site-ul contabililor descurcareti, inca de la infiintare (2008). Experienta profesionala a editorului include doua banci, o importanta firma de soft contabil si ERP si o multinationala. In calitate de editor al Contzilla.ro a publicat peste 4.000 de articole de fiscalitate si contabilitate, articole citite de peste 5.000.000 de ori, de catre 1.500.000 de vizitatori unici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *