Autentificare Cloud

Contact

Bill
Ai o afacere? Cu SmartBill facturezi simplu, rapid si ai integrare gratuita e-Factura!       Afla mai multe
Business Know-How

Zile libere de care pot beneficia angajatii

zile libere

Exista mai multe tipuri de zile libere de care pot beneficia angajatii:

1. Zilele libere legale

Exista o lista oficiala a zilelor libere care se regaseste in Codul Muncii si care in prezent contine:

  • 1 si 2 ianuarie
  • 6 ianuarie – Botezul Domnului – Boboteaza
  • 7 ianuarie – Soborul Sfantului Proroc Ioan Botezatorul
  • 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Romane
  • Vinerea Mare, ultima zi de vineri inaintea Pastelui
  • prima si a doua zi de Pasti
  • 1 mai
  • 1 iunie
  • prima si a doua zi de Rusalii
  • Adormirea Maicii Domnului
  • 30 noiembrie – Sfantul Apostol Andrei, cel Intai chemat, Ocrotitorul Romaniei
  • 1 decembrie
  • prima si a doua zi de Craciun.

Este important de mentionat ca se acorda doua zile pentru fiecare dintre cele 3 sarbatori religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decat cele crestine, pentru persoanele aparținand acestora iar Pentru salariații care aparțin de un cult religios legal, crestin, zilele libere pentru Vinerea Mare – ultima zi de vineri inaintea Pastelui, prima si a doua zi de Pasti, prima si a doua zi de Rusalii se acorda in funcție de data la care sunt celebrate de acel cult.

2. Zilele libere pentru evenimente speciale

In plus fata de zile libere oficiale mentionate la punctul 1, prin contractul colectiv de munca sau regulamentul intern se pot acorda si alte zile libere suplimentare.

Cel mai adesea se acorda astfel de zile libere pentru casatoria angajatului, nasterea unui copil, decesul unui membru al familiei, etc.

3. Zilele de concediu de odihna

Durata minima a concediului de odihna anual este de 20 de zile lucratoare dar durata efectiva se stabileste prin contractul individual de munca.

Cazuri particulare pentru care se acorda concediu de odihna suplimenta:

i) Salariatele care urmeaza o procedura de fertilizare, „in vitro”, beneficiaza anual, de un concediu de odihna suplimentar, platit, de trei zile care se acorda dupa cum urmeaza:

a) 1 zi la data efectuarii puncției ovariene;

b) 2 zile incepand cu data efectuarii embriotransferului.

ii) Salariații care lucreaza in condiții grele, periculoase sau vatamatoare, nevazatorii, alte persoane cu handicap si tinerii in varsta de pana la 18 ani beneficiaza de un concediu de odihna suplimentar de cel puțin 3 zile lucratoare.

4.Zile de absenta de la locul de munca cu acordul angajatorului

O prevedere recent introdusa in legislatia muncii arata ca salariatii au dreptul de a absenta de la locul de munca in situații neprevazute, determinate de o situație de urgența familiala cauzata de boala sau de accident, care fac indispensabila prezența imediata a salariatului, in condițiile informarii prealabile a angajatorului si cu recuperarea perioadei absentate pana la acoperirea integrala a duratei normale a programului de lucru a salariatului.

Absentarea de la locul de munca in aceste conditii nu poate avea o durata mai mare de 10 zile lucratoare intr-un an calendaristic.

5. Un alt tip de zile in care angajatul nu este prezent la munca sunt zilele de incapacitate temporara de munca, altfel spus concediul medical. 

6. Zilele de concediu pentru formare profesionala 

Salariații au dreptul sa beneficieze, la cerere, de concedii pentru formare profesionala. Angajatorul poate respinge solicitarea salariatului numai daca absența salariatului ar prejudicia grav desfasurarea activitații.

Acesta se pot acorda cu sau fara plata.

7. Concediul de ingrijitor

Angajatorul are obligația acordarii concediului de ingrijitor salariatului in vederea oferirii de catre acesta de ingrijire sau sprijin personal unei rude sau unei persoane care locuieste in aceeasi gospodarie cu salariatul si care are nevoie de ingrijire sau sprijin ca urmare a unei probleme medicale grave, cu o durata de 5 zile lucratoare intr-un an calendaristic, la solicitarea scrisa a salariatului.

8. Concediul paternal

Concediul paternal este concediul acordat tatalui copilului nou-nascut in condițiile prevazute de Legea concediului paternal nr. 210/1999.

Tatal copilului nou-nascut care are calitatea de lucrator are dreptul la un concediu paternal platit de 10 zile lucratoare. Tatal copilului nou-nascut care are calitatea de lucrator are dreptul la un concediu paternal platit de 10 zile lucratoare.

9. Concediul fara plata

Pentru rezolvarea unor situații personale salariații au dreptul la concedii fara plata.

Durata concediului fara plata se stabileste prin contractul colectiv de munca aplicabil sau prin regulamentul intern.

Usureaza-ti munca cu gestionarea documentelor si castiga timp pretios pentru afacerea ta! Testeaza produsele SmartBill: program facturare, gestiune si contabilitate. Afla din pagina dedicata e-Factura si e-Transport motivele pentru care merita sa alegi SmartBill.

Despre autor

Delia Mircea, FCCA, este coordonatorul editorial al Contzilla.ro, site-ul contabililor descurcareti, inca de la infiintare (2008). Experienta profesionala a editorului include doua banci, o importanta firma de soft contabil si ERP si o multinationala. In calitate de editor al Contzilla.ro a publicat peste 4.000 de articole de fiscalitate si contabilitate, articole citite de peste 5.000.000 de ori, de catre 1.500.000 de vizitatori unici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *