Marius Ghenea abordeaza in cartea sa, "Antreprenoriat, Drumul de la Idei catre Oportunitati si Succes in Afaceri" si subiectul miturilor si stereotipurilor despre antreprenori. Ne oprim in acest articol asupra ultimelor mentionate:
Antreprenorii sunt lacomi, se gandesc numai la bani
Primul cliseu, si probabil cel mai important, este ca un antreprenor se gandeste in principal la bani, la modul in care se poate imbogati rapid. Dupa ani de discutii cu sute de antreprenori (mai ales de la inceputul Arenei Leilor, din 2007), am constatat ca toate aceste clisee sunt false. Exista antreprenori care corespund acestor descrieri, insa acestia sunt in general cei mai slabi antreprenori, cei mai lipsiti de succes. Cu unele exceptii, evident, dar ce ar fi o regula fara exceptii?
In Arena Leilor, aceasta realitate este cel mai usor de identificat, mai ales ca emisiunea are o proprietate ciudata, anume ca atrage nu doar antreprenori valorosi, dar si oportunisti pentru care singurul lucru important sunt cei 100 mii euro pusi in joc (o proprietate asemanatoare cu flacara unei lampi care atrage atat moliile, cat si fluturii in egala masura).
De multe ori, sunt chiar excedat de aceasta lipsa de maturitate in gandirea unor participanti care scriu un plan de doua pagini, din care singura parte cu adevarat concreta este cea in care solicita acea suta de mii de euro ca si finantare. Ii intreb pe acesti oameni: daca pragul maxim in Arena ar fi fost de 200 mii euro, ai fi cerut de doua ori mai mult? Ce anume justifica aceasta cerere, deoarece pare clar ca ea nu are nicio legatura cu nevoile reale de finantare ale proiectului propus? Uneori necesarul e mult mai mic, alteori substantial mai mare!
Dimpotriva, cei mai buni antreprenori sunt cei care cred cu tarie in proiectul lor, chiar daca poate nu inteleg toate implicatiile financiare de la bun inceput. si acestia sunt oamenii dintre care se vor cerne, se vor alege antreprenorii de mare succes de peste un numar de ani, care isi vor realiza in primul rand viziunea, iar apoi, ca un efect secundar fericit, dar neplanificat, vor reusi probabil sa ajunga si la o anumita afluenta financiara, la acea „bogatie” pe care nu au visat-o, de care nu au fost obsedati.
Antreprenorii sunt lipsiti de scrupule si de etica
Al doilea stereotip este ca un antreprenor nu poate sa ajunga la succes decat daca face ceva ilegal, ilicit sau macar imoral. Cu privire la ideea ca primele afaceri ale antreprenorilor (daca nu si urmatoarele) ar fi la limita legii sau dincolo de aceasta, sau ar incalca anumite reguli morale, cred ca exista o parte de adevar in Romania, demonstrata nu doar de exceptii, ci de o parte importanta a antreprenoriatului de la noi, fie ea si o minoritate, dar o minoritate puternica.
si atunci, de ce sa ne grabim sa condamnam antreprenorii, cei care de fapt creeaza locurile de munca reale din economia reala, genereaza prosperitate in comunitatile unde sunt prezenti si reprezinta, in ansamblu, tot ce este mai dinamic si mai progresiv in societatea romaneasca? Este normal ca, atunci cand sistemul este impotriva ta, sa lupti impotriva sistemului cu armele pe care le ai la indemana.
Antreprenorii isi exploateaza angajatii si colaboratorii
Sa trecem la cliseul numarul trei: antreprenorii isi exploateaza angajatii. Din nou, nimic mai neadevarat, cel putin din doua perspective. Pe de o parte, sa nu uitam ca multe dintre abuzurile fata de angajati se intampla in mediul corporatist si nu in cel antreprenorial, desi nu vreau sa reiau povestile de la TV cu privire la angajati epuizati, pentru ca nu cred in ele: acei oameni ar fi trebuit sa mearga la un medic, iar daca ei si familiile lor nu au avut grija de propria lor viata, nu poate sa faca asta nimeni altcineva, fie el si un angajator sau un manager! In plus, sa nu uitam ca un antreprenor valoros este cel care vine primul la firma si pleaca ultimul, si toti cei care ati vazut un astfel de antreprenor in compania unde lucrati, puteti sa fiti convinsi ca sunteti intr-o companie buna, pentru ca acel om va face orice efort pentru a conduce bine afacerea, cu sau fara criza!
Am vazut antreprenori in Arena care se gandeau la ei insisi ca la niste angajati „de lux” ai companiei pe care o conduc: reteta e simpla, aparent, trebuie doar sa gasesti un investitor (un „fraier”) care sa puna 100 mii euro sau mai mult in businessul tau, bani care se vor duce in principal pe salariul tau lunar de cel putin 3 mii de euro (pe care il incasezi indiferent daca firma merge sau nu, aceasta este „frumusetea” modelului). Acesti oameni nu sunt antreprenori, sunt niste impostori! Exista insa, am vazut si in Arena, antreprenori adevarati si chiar plini de ingenuitate, care sunt la antipozi ca gandire, pentru ca ei nu inteleg un fapt foarte simplu: munca este un mod de a crea valoare, deci este un „capital”.
Au venit multi asemenea antreprenori entuziasti la mine care nu inteleg ca munca lor valoreaza bani, dar valoreaza cu atat mai mult, cu cat este capitalizata si nu consumata! Daca vrei, ca antreprenor, sa primesti un salariu de 3 mii de euro pe luna printr-o finantare de la un investitor, s-ar putea chiar sa meriti acei bani (esti poate si un manager valoros), dar banii aceia se vor irosi. Daca dimpotriva spui „munca mea valoreaza 3 mii de euro pe luna, insa vreau sa o capitalizez, adica sa nu incasez niciun ban, sau sa incasez un minim, iar restul sa fie considerat ca un aport virtual al meu la capitalizarea firmei”, atunci vei castiga si interesul investitorilor, dar si lupta cu tine, pentru ca nu te mai preocupa satisfactia materiala imediata, ci succesul de termen lung (sau macar mediu) al afacerii pe care ai pornit-o singur! si nimic valoros nu a fost vreodata obtinut fara sacrificii, mai putin la loto…
E adevarat ca un astfel de om care munceste nu doar inteligent, ci si extensiv (in primii ani de antreprenoriat, am muncit in general 7 zile pe saptamana, fara vacante, si in medie cel putin 12 ore pe zi), are o alta viziune cu privire la ce efort ar trebui sa depuna angajatii sai, dar el stie pe de alta parte sa rasplateasca acesti angajati (de cele mai multe ori dandu-le o oportunitate reala de promovare in cariera, mult mai buna decat s-ar putea obtine intr-o corporatie) si in plus, este si el om, are o relatie foarte directa si nemijlocita cu toti angajatii, asa incat le intelege mult mai usor problemele personale, stie sa le dea „o pauza” atunci cand oamenii au nevoie de ea, stie sa ii si distreze din cand in cand, stie sa sarbatoreasca orice succes, fie si unul mai putin insemnat. Iar aceste lucruri sunt mai greu de gasit intr-o corporatie, desi nu este imposibil.
Antreprenorii sunt lipsiti de educatie si cultura
Nu in ultimul rand, se vorbeste despre antreprenori ca despre niste oameni lipsiti substantial de educatie, de cultura. Deci, la finalul acestui capitol, sa vorbim putin fara prejudecati despre nivelul de educatie si cultura al antreprenorilor: s-a discutat extrem de mult pana acum despre exemplele unor antreprenori uriasi ca Bill Gates, Steve Jobs, Michael Dell si multi altii din aceeasi categorie, care nu au terminat facultatea (college drop-outs, cum spune americanul).
Trecand acum pe plaiuri mioritice, antreprenoriatul nostru a inceput sa apara si sa se formeze doar acum 20 ani, astfel incat analiza este relativ simplu de facut, pentru ca toti antreprenorii romani pot fi relativ usor incadrati in 3 generatii distincte, din punct de vedere al relatiilor dintre studii si piatra de hotar a acestei epoci, respectiv prabusirea comunismului in 1989: sunt pe de o parte cei care isi terminasera deja studiile inainte de 1989, sunt apoi cei din generatia mea, pe care Revolutia i-a prins chiar la mijlocul facultatii (sau poate ar trebui sa spun invers, ca facultatea ne-a surprins in mijlocul Revolutiei), iar la final, sunt cei care inca nu aveau varsta de 18 ani in 1989, cei mai tineri, pentru care studiile superioare nu puteau fi in discutie din motive de varsta.
Din punctul meu de vedere, aceasta este o analiza foarte interesanta, pentru ca ea reliefeaza doua grupuri de antreprenori in fiecare categorie de varsta mai sus indicata:
-
la cei mai "batrani", antreprenorii romani valorosi (unii dintre ei sunt antreprenori pe care eu insumi ii apreciez sincer) sunt in general cei cu studii superioare, care deja terminasera o facultate in 1989 si care incepusera sa capete o anumita experienta profesionala si de networking; de exemplu cei care au dezvoltat mai tarziu afaceri valoroase de IT lucrau in mare parte pe platforma Pipera in companii de profil electronic sau IT inainte de 1989 si au avut posibilitatea sa inceapa, relativ rapid dupa Revolutie, afaceri start-up in acest domeniu; la fel si in alte industrii care au plecat de la inceput ca si segmente liberalizate de piata (sa nu uitam ca imediat dupa 1990, majoritatea industriilor erau inca monopol de stat); in aceeasi generatie, la capitolul „cu studii superioare”, au mai urmat calea antreprenoriala cei care lucrasera inainte de 1989 in comert exterior (unii profesionisti valorosi, dar si unii securisti, au devenit ulterior, curand dupa 1989, oameni de afaceri in zona privata); aici meritul lor este discutabil, in special la cei care chiar au abuzat de pozitia lor privilegiata inainte de 1989, dar este o generatie pe care nu o cunosc bine, eu abia venisem in 1987 la facultate in Bucuresti, dintr-un oras de provincie (Craiova), asa ca nu aveam niciun fel de contacte intr-un astfel de mediu; la sfarsit, dar nu in cele din urma, tot „mari” antreprenori (remarcati va rog ghilimelele) care provin din acea generatie mai varstnica sunt si o multime de fosti ospatari si gestionari care nu au visat niciodata sa faca o facultate (nu putini au facut de fapt cealalta „facultate”, la inchisoare, pentru ca au fost condamnati inainte de 1989 pentru delapidare sau alte infractiuni economice), dar care adunasera in preajma Revolutiei multi bani negri (iliciti, cum era termenul la moda in perioada comunista) pe care i-au pus la treaba in afaceri private; unii antreprenori din aceasta ultima categorie reprezinta o pata pentru ideea de antreprenoriat in Romania si este pacat ca acesti impostori sunt luati (sau dati) drept exemplu atunci cand vorbim de valoarea antreprenoriatului local;
- la grupa "mijlocie" de varsta, acolo unde inca ma incadrez si eu J, avem iarasi doua grupuri distincte care sunt ambele foarte reprezentative pentru structura antreprenoriatului din Romania de azi: primul grup (in care intru si eu), este al celor care, chiar daca au vazut clar ca Revolutia din 1989 a schimbat abordarea fata de studiile universitare, au continuat totusi facultatea si au absolvit, unii dintre ei chiar cu note mari, dar in acelasi timp au inceput deja sa incerce diverse initiative antreprenoriale sau cvasi-antreprenoriale inca din timpul facultatii; in cazul meu, am inceput ca sef de an la Electronica si Telecomunicatii in anul 1987, dar in momentul in care am vazut clar schimbarea adusa de caderea comunismului, am inceput imediat sa caut oportunitati de a ma dezvolta altfel decat numai prin studiile universitare; astfel am inceput scoala de ghizi si am lucrat apoi in toata perioada pana la terminarea facultatii ca ghid ONT (si apoi pentru agentii private de turism), castigand bani pentru facultate, dar in acelasi timp incercand sa invat cat mai mult din aceasta experienta; la un moment dat, desi incepuse ca un part-time, job-ul mi-a ocupat aproape tot timpul, asa ca nici nu mai putea fi vorba de a fi prezent la seminarii si laboratoare, cu greu reuseam sa ma prezint la toate examenele; cu toate acestea, nu am pierdut niciun an si niciun examen si am absolvit cu o medie buna in 1992, asa ca am vazut ca se poate face si o alta activitate in timpul facultatii (evident cu eforturi si sacrificii, renuntand poate la o parte din lucrurile frumoase extra-curiculare pe care perioada studentiei ti le ofera din plin, renuntand la vacante si la o parte din distractii); acesti antreprenori ca mine, care au continuat facultatea si dupa 1990 au avut totusi si un mic handicap in planul dezvoltarii de afaceri startup, deoarece a trebuit sa amane intrarea serioasa in business pana prin 1992-1993, la terminarea facultatii (cu mici exceptii fericite, de exemplu cazul celebru al lui Shorley, despre care legenda spunea ca era in deja in al 20-lea an de facultate la inceputul anilor ’90 si ca repetase foarte multi ani tocmai pentru ca restaurantul care era afacerea lui, pornita de fapt de la clasica vanzare de bere in camin, era strans legata de mediul studentesc si de facultati); prin comparatie cu acest grup de antreprenori „absolventi”, exista un alt grup, cam la fel de numeros, de antreprenori „drop-out”, adica cei care au intrat la facultate inainte de 1989, dar au renuntat la studii dupa Revolutie, tocmai in ideea de a deschide cat mai repede o afacere si de a urma calea antreprenoriala imediat; acestia pot fi asemanati, cel putin ca motivatie, celor ca Bill Gates sau Steve Jobs, dar nu toti au avut acelasi succes;
- in fine, daca ne uitam la generatia mai "tanara" (cei care au pana in 35-38 ani acum, deci care nu erau de varsta universitara in 1989), aici cele doua grupuri sunt mai mari decat cele dinaintea lor, dar evident, in acelasi timp, multi dintre acesti antreprenori mai tineri, cu sau fara studii, sunt mai la inceput de drum prin comparatie cu colegii lor din generatiile mai varstnice; la aceasta ultima generatie, ceea ce este important este faptul ca decizia legata de studii a fost, in majoritatea cazurilor, una strict personala, prea putin influentata de familie sau de anturaj, in timp ce la generatiile mai vechi, cu siguranta familia a avut un rol foarte important nu doar in continuarea studiilor, ci si in alegerea specifica a unei facultati sau a alteia; iar printre cei care au fost prinsi la mijloc de Revolutie in timpul facultatii, decizia de a o finaliza a fost, in mod clar, influentata in continuare si de parinti ca si de mediul social.
Si pentru ca am tot vorbit de Bill Gates sau Steve Jobs si alti „famous drop-outs”, as incheia prin a analiza putin noua generatie de antreprenori din lume, mai ales cei din Statele Unite. si asta pentru ca s-a vorbit din pacate prea putin despre Larry Page si Sergey Brin („baietii” de la Google), sau despre Jeff Bezos (Amazon), sau despre David Filo si Jerry Young (Yahoo), toti acestia (si exemplele pot continua) au absolvit nu doar o facultate, dar si studii aprofundate (master, MBA sau altele asemenea). Iata deci ca lupta intre „needucati” si „educati” in ceea ce priveste antreprenorii de succes se incheie, si de data aceasta, fara un invingator clar, meci egal.
Eu unul, asa cum spuneam, am terminat o facultate si, mai mult sau mai putin, formal sau informal, toata viata am invatat (cel putin de la gradinita pana acum, la mai bine de 40 ani). Fara sa fiu cinic, cred totusi ca invatatura nu ajuta prea mult un antreprenor ca viziune sau gut-feeling (deoarece majoritatea calitatilor unui antreprenor de succes nu se invata in scoala, chiar daca nu toate sunt innascute, unele fiind dobandite, insa acea dobandire are loc mai mult la „scoala vietii”, decat in scoala), dar nici nu incurca un antreprenor in niciun fel, ii da pur si simplu mai multa informatie pe care o poate folosi, sau nu. Iar pe mine in particular, studiile chiar m-au ajutat, asa ca poate va vor ajuta si pe voi.
Care este parerea voastra legata de stereotipurile de mai sus? Sunt ele adevarate sau nu?
In cadrul cursului de antreprenoriat pe care il sustine (click aici pentru mai multe informatii), Marius Ghenea analizeaza si detaliaza componentele cheie ale unei afaceri inca din etapa startup, dar si pe parcursul acesteia si modul in care ele se intrepatrund pentru a cladi un business durabil, profitabil, solid, de succes.
