Actul normativ care reglementeaza comercializarea produselor si serviciilor de piata este Ordonanta nr. 99 din 29 august 2000 privind comercializarea produselor si serviciilor de piata.
Mai jos sunt cateva prevederi bine de stiut referitoare la desfasurarea activitatii comerciale:
1.Orarul de functionare
Structurile de vanzare cu amanuntul si cele in care se presteaza servicii de piata pot fi deschise publicului in toate zilele saptamanii. Fiecare comerciant isi stabileste orarul de functionare cu respectarea prevederilor inscrise in legislatia muncii si cu conditia respectarii reglementarilor in vigoare privind linistea si ordinea publica si in conformitate cu solicitarile autoritatilor administratiei publice locale privind continuitatea unor activitati comerciale sau de prestari de servicii, in functie de necesitatile consumatorilor.
Orarul de functionare se afiseaza la intrarea in unitate, in mod vizibil din exterior, comerciantul fiind obligat sa asigure respectarea acestuia.
Structurile de vanzare cu amanuntul din sectorul alimentar nu pot fi inchise mai mult de doua zile consecutive, cu exceptia unor cauze obiective de nefunctionare.
2. Practici comerciale
Prin vanzari cu pret redus, se inteleg:
a) vanzari de lichidare;
b) vanzari de soldare;
c) vanzari efectuate in structuri de vanzare denumite magazin de fabrica sau depozit de fabrica;
d) vanzari promotionale;
e) vanzari ale produselor destinate satisfacerii unor nevoi ocazionale ale consumatorului, dupa ce evenimentul a trecut si este evident ca produsele respective nu mai pot fi vandute in conditii comerciale normale;
f) vanzari ale produselor care intr-o perioada de 3 luni de la aprovizionare nu au fost vandute;
g) vanzari accelerate ale produselor susceptibile de o deteriorare rapida sau a caror conservare nu mai poate fi asigurata pana la limita termenului de valabilitate;
h) vanzarea unui produs la un pret aliniat la cel legal practicat de ceilalti comercianti din aceeasi zona comerciala, pentru acelasi produs, determinat de mediul concurential;
i) vanzarea produselor cu caracteristici identice, ale caror preturi de reaprovizionare s-au diminuat.
3.Vanzarea in pierdere interzisa, cu anumite exceptii
Prin vanzare in pierdere se intelege orice vanzare la un pret egal sau inferior costului de achizitie.
Este interzis oricarui comerciant sa ofere sau sa vanda produse in pierdere, cu exceptia situatiilor prevazute la lit. a) – c), e) – i) mentionate anterior, precum si in cazul produselor aflate in pachete de servicii.
Asadar, vanzarea in pierdere nu este posibila in cazul vanzarilor promotionale.
Mai detaliat, vanzarile promotionale sunt vanzarile cu amanuntul/vanzarile cash and carry/prestarile de servicii de piata care pot avea loc in orice perioada a anului, fara sa faca obiectul notificarii, cu conditia ca:
a) sa nu fie efectuate in pierdere;
b) sa se refere la produse disponibile sau reaprovizionabile, precum si la servicii vandute ori, dupa caz, prestate in mod curent;
c) produsele si serviciile promovate trebuie sa existe la vanzare pe durata intregii perioade anuntate a vanzarilor promoionale sau comerciantul va informa consumatorii ca oferta este valabila numai in limita stocului disponibil.
4. Restrictii
Vanzarile de soldare se pot efectua numai in cursul a doua perioade pe an, cu o durata maxima de cate 45 de zile fiecare, cu conditia ca produsele propuse pentru soldare sa fie oferite spre vanzare in mod obisnuit inaintea acestei date.
Perioadele de soldari se stabilesc de comerciant intre urmatoarele limite:
a) perioada 15 ianuarie – 15 aprilie inclusiv, pentru produsele de toamna – iarna;
b) perioada 1 august – 31 octombrie inclusiv, pentru produsele de primavara – vara.
Orice comerciant care anunta o reducere de pret trebuie sa o raporteze la pretul de referinta practicat in acelasi spatiu de vanzare pentru produse sau servicii identice. Pretul de referinta reprezinta cel mai scazut pret practicat in acelasi spatiu de vanzare in perioada ultimelor 30 de zile, inainte de data aplicarii pretului redus.
Orice anunt de reducere de pret exprimata in valoare absoluta sau in procent trebuie efectuat vizibil, lizibil si fara echivoc pentru fiecare produs sau grupa de produse identice:
a) fie prin mentionarea noului pret langa pretul anterior, barat;
b) fie prin mentiunile „pret nou”, „pret vechi” langa sumele corespunzatoare;
c) fie prin mentionarea procentului de reducere si a pretului nou care apare langa pretul anterior, barat.
Produsele aflate la comercializare cu pret redus/oferte promotionale, cu 3 zile inainte de expirarea datei durabilitatii minimale/datei-limita de consum aferente produselor alimentare sau a termenului de valabilitate/datei de minima durabilitate aferente produselor nealimentare, se sorteaza si se expun la comercializare, pe rafturi sau in standuri, delimitate vizibil, cu informarea corecta, completa si precisa a consumatorilor. Nerespectarea prevederilor prezentului alineat este considerata practica comerciala incorecta si se sanctioneaza conform reglementarilor legale in vigoare.
Este interzisa conditionarea vanzarii catre consumator a unui produs de cumpararea unei cantitati impuse sau de cumpararea concomitenta a unui alt produs sau serviciu. De asemenea, este interzisa prestarea unui serviciu catre consumator, conditionata de prestarea altui serviciu sau de cumpararea unui produs.
5. Practici comerciale interzise
Practicile comerciale interzise sunt:
a) vanzarea piramidala, vanzarea practicata prin procedeul denumit „bulgare de zapada” sau orice alte procedee similare care constau in special in a oferi produse/servicii consumatorilor facandu-i sa spere ca le vor obtine fie cu titlu gratuit, fie la un pret redus fata de valoarea lor reala si conditionand vanzarile de plasarea contra plata de bonuri, tichete, cupoane ori a altor titluri similare catre terti sau de colectarea de adeziuni sau subscrieri;
b) faptul de a propune unei persoane sa colecteze adeziuni sau sa se inscrie pe o lista, facand-o sa spere castiguri financiare rezultate din cresterea numarului de persoane recrutate sau inscrise.
6. Obligatia indicarii preturilor/tarifelor
Comerciantul care in reteaua de distributie ofera spre vanzare produse/servicii trebuie sa indice pretul de vanzare/tariful practicat si pretul pe unitatea de masura, conform reglementarilor legale in vigoare.
Preturile de vanzare, preturile pe unitatea de masura si tarifele practicate se indica in mod vizibil, lizibil si fara echivoc prin marcare, etichetare si/sau afisare.
Cand livrarea produsului sau prestarea serviciului se face ulterior platii unui acont, comerciantul este obligat sa elibereze consumatorului, la plata acontului, un document fiscal conform legislatiei in vigoare sau, dupa caz, un contract scris si sa respecte condițiile contractuale.
Comerciantii care, potrivit legislatiei in vigoare, sunt obligati sa utilizeze aparate de marcat electronice fiscale, vor elibera bonuri fiscale cumparatorilor de produse/servicii.
Usureaza-ti munca cu gestionarea documentelor si castiga timp pretios pentru afacerea ta! Testeaza produsele SmartBill: program facturare, gestiune si contabilitate. Afla din pagina dedicata e-Factura si e-Transport motivele pentru care merita sa alegi SmartBill.