Autentificare Cloud

Contact

Bill
Ai o afacere? Cu SmartBill facturezi simplu, rapid si ai integrare gratuita e-Factura!       Afla mai multe
#actualIntrebari din Domeniu

Cronica antreprenoriala – noul termen pentru declaratia privind beneficiarul real si alte noutati

Cronica antreprenoriala

Ultima saptamana a fost marcata de urmatoarele noutati importante pentru antreprenori:

  • Un nou proiect al Ministerului Muncii, publicat in 29.10.2020 prevede posibilitatea prelungirii termenului pana la care se vor putea acorda indemnizatii pentru timp de munca redus si indemnizatiile de 41.5% pentru PFA-uri, pana la 30 iunie 2021.
  • In privinta microgranturilor si granturilor pentru capital de lucru, este in discutie posibilitatea de redeschidere a masurii 1 (microgranturi) pentru a putea deveni disponibila si firmelor infiintate in anul 2019 care nu au obtinut cifra de afaceri de 5.000 euro si pe de alta parte, suplimentarea bugetului pentru masura 2, granturi pentru capital de lucru. (Comunicat al Ministerului Economiei, 29.10.2020). Pentru masura 2 s-au inscris 22.226 aplicanti desi bugetul estimat initial (350 mil. eur) ar fi acoperit mai putin de 5.000 de solicitari. Se discuta suplimentarea bugetului cu 500 mil. eur.
  • Valoarea nominala maxima a tichetelor de masa a fost indexata in baza formulelor stabilite prin lege, respectiv cu indicele preturilor de consum, inregistrat la marfurile alimentare, ceea ce a condus la o valoare majorata cu 1 ban, respectiv 20.01 lei.
  • S-au modificat normele de aplicare a OUG 158/2005 pentru a reflecta concediul de izolare (O 1818/2020). Astfel, medicii de familie au dreptul de a elibera certificate de concediu medical pentru incapacitate temporara de munca cu durata de cel mult 10 zile calendaristice, pentru un episod de boala, in una sau mai multe etape, cu exceptia incapacitatii temporare de munca a persoanelor asigurate pentru care a fost instituita masura izolarii, potrivit Legii nr. 136/2020, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare. Ordonanta mai prevede o serie de masuri pentru asiguratii pentru care s-a instituit masura izolarii.
  1. Au fost aprobate prin OUG 181/2020 noi masuri fiscale, astfel:
  2. inlesniri la plata pentru obligatiile bugetare datorate dupa data declararii starii de urgenta, administrate de organul fiscal central
  3. scutirea de la plata impozitului specific pana la 31 decembrie 2020
  4. prelungirea pana la 2 decembrie 2020 a termenului pana la care consiliile locale, respectiv Consiliul General al Municipiului Bucuresti vor putea adopta hotarari privind reduceri la impozitul pe cladiri in anumite conditii si/sau scutirea de la plata taxei lunare pe cladiri datorate de catre concesionari, locatari, titularii dreptului de administrare sau de folosinta a unei cladiri proprietatea publica sau privata a statului ori a unitatilor administrativ-teritoriale, dupa caz, daca in perioada pentru care s-a instituit starea de urgenta si/sau alerta ca urmare a efectelor epidemiei coronavirusului SARS-CoV-2, utilizatorii cladirilor au fost obligati, potrivit legii, sa isi intrerupa total activitatea economica.
  5. s-a reglementat tratamentul fiscal al testelor covid – in cazul PFA-urilor in sistem real, sunt cheltuieli deductibile contravaloarea testelor medicale de diagnosticare a infectiei COVID-19 efectuate pentru contribuabil, cu scopul depistarii si prevenirii raspandirii coronavirusului SARS-CoV-2, pentru asigurarea desfasurarii activitatii, individual sau intr-o forma de asociere, pe perioada instituirii starii de urgenta sau de alerta, iar in privinta taxarii la salariat nu se supun impozitului si contributiilor socialecontravaloarea cheltuielilor suportate de angajator/platitor cu efectuarea testelor medicale de diagnosticare a infectiei COVID-19, din initiativa acestuia, pentru persoanele fizice care realizeaza venituri din salarii si asimilate salariilor, in scopul depistarii si prevenirii raspandirii coronavirusului SARS-CoV-2, pentru asigurarea desfasurarii activitatii in conditii de securitate si sanatate in munca, pe perioada instituirii starii de urgenta sau de alerta.
  6. termenul pana la care se suspenda popririle se proroga pana la data de 25 decembrie 2020 inclusiv (anterior termenul era 25 octombrie 2020).
  7. se proroga termenul pana la care obligatiile fiscale neachitate nu se considera restante si astfel nu se calculeaza dobanzi si penalitati, pana la 25 decembrie 2020.
  8. se prelungeste pana la 25 ianuarie 2021 masura prin care TVA solicitata la rambursare se ramburseaza cu efectuarea, ulterior, a inspectiei fiscale.
  • Pentru toate tipurile de entitati: firme, asociatii si fundatii, termenul pentru depunerea declaratiei privind beneficiarul real este de 90 de zile de la data incetarii starii de alerta. (OUG 191 publicata in MOF 1013 din 30.10.2020).
  • A fost abrogata Legea nr. 12/1990 privind protejarea populatiei impotriva unor activitati de productie, comert sau prestari de servicii ilicite, care prevedea pe langa altele si obligatia declararii de catre operatorii economici la organele fiscale, inainte de aplicare, a adaosurilor comerciale si a celor de comision. (Legea 222/2020 care a fost promulgata prin decret in 30.10.2020).
  • Au fost publicate modificari la OUG nr. 130/2020 privind unele masuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operational Competitivitate 2014-2020, in contextul crizei provocate de COVID-19, precum si alte masuri in domeniul fondurilor europene, cu anumite modificari, prin Legea nr. 220 publicata in MOF 1011 din 30.10.2020. De la data intrarii in vigoare, potentialii beneficiari care au fost exclusi din forma initiala a actului normativ vor deveni eligibili. Urmeaza a se vedea ce solutii se vor gasi pentru a putea aplica pentru aceste masuri cei exclusi, avand in vedere ca doua dintre masuri masura 1 si masura 2 au fost deja inchise.
  • A fost promulgata legea care prevede simplificarea si debirocratizarea transferului de parti sociale si a varsarii capitalului social ce modifica legea societatilor comerciale nr. 31/1990. Este vorba de legea 223/2020, care elimina cerinta privind capitalul social minim de 200 lei la infiintarea unei SRL precum si simplificarea transmiterii partilor sociale catre persoane din afara societatii.

Usureaza-ti munca cu gestionarea documentelor si castiga timp pretios pentru afacerea ta! Testeaza produsele SmartBill: program facturare, gestiune si contabilitate. Afla din pagina dedicata e-Factura si e-Transport motivele pentru care merita sa alegi SmartBill.

Despre autor

Delia Mircea, FCCA, este coordonatorul editorial al Contzilla.ro, site-ul contabililor descurcareti, inca de la infiintare (2008). Experienta profesionala a editorului include doua banci, o importanta firma de soft contabil si ERP si o multinationala. In calitate de editor al Contzilla.ro a publicat peste 4.000 de articole de fiscalitate si contabilitate, articole citite de peste 5.000.000 de ori, de catre 1.500.000 de vizitatori unici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *