Autentificare Cloud

Contact

Bill
Ai o afacere? Cu SmartBill facturezi simplu, rapid si ai integrare gratuita e-Factura!       Afla mai multe
#actual

Cronica antreprenoriala – termene de depunere pentru fisierul SAF-T, solicitare indemnizatie de somaj tehnic la PFA

Cronica antreprenoriala

Iata care sunt noutatile legislative din saptamana aceasta, prezentate pe scurt in cronica antreprenoriala:

1. ANAF a publicat procedura privind organizarea Registrului achizitiilor de locuinte cu cota redusa de TVA de 5% (Ordinul 98/2022).

Acest registru se completeaza de catre notarii publici, la data autentificarii actelor juridice care au ca obiect transferul dreptului de proprietate, pentru locuintele care se livreaza cu cota redusa de TVA de 5% achizitionate de persoanele fizice. Notarii consulta acest registru inainte de autentificarea actelor juridice intre vii care au ca obiect transferul dreptului de proprietate sau plata in avans pentru achizitia de locuinte a caror valoare depaseste suma de 450.000 lei, dar nu depaseste suma de 700.000 lei, exclusiv TVA, cu cota redusa de TVA de 5%.

Registrul cuprinde:

  • datele de identificare ale dobanditorului/dobanditorilor persoana fizica/persoane fizice
  • datele de identificare ale transmitatorului/transmitatorilor dreptului de proprietate
  • adresa completa a locuintei achizitionate cu cota redusa de TVA de 5%               
  • valoarea, fara TVA, la care s-a incheiat operatiunea economica prin care se transfera dreptul de proprietate asupra locuintei, inclusiv asupra terenului pe care este construita
  • numarul si data incheierii notariale prin care s-a autentificat actul juridic intre vii care are ca obiect transferul dreptului de proprietate
  • datele de identificare ale notarului public care a autentificat actul juridic intre vii care are ca obiect transferul dreptului de proprietate
  • data si numarul de inregistrare ale inscrierii in registru, care sunt generate automat de aplicatia informatica

2. Modelele documentelor prin care se poate solicita indemnizatia de somaj tehnic la urmatoarele categorii de solicitanti au fost publicate oficial prin O 131/09.02.2022:

  • profesionistii prevazuti la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil
  • persoanele fizice care obtin venituri din drepturile de autor si drepturile conexe, astfel cum sunt reglementate de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare
  • persoanele care au incheiate conventii individuale de munca in baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea si functionarea cooperatiei, republicata, cu modificarile ulterioare.
  • persoanele prevazute la art. 67.1 alin. (1) lit. a)-c) din Legea educatiei fizice si sportului nr. 69/2000


3. ANAF actualizat noile formulare D205 si D207 prin care se declara impozitul pe:

  • venituri din dividende
  • venituri din dobanzi
  • venituri din lichidarea unei persoane juridice
  • venituri din pensii
  • venituri din premii
  • venituri din jocuri de noroc
  • venituri din alte surse

Termenul de depunere al declaratilor este data de 28 februarie 2022. ANAF a actualizat formatul electronic al D205 si D207 in 09.02.2022.

4. Codul COR a fost completat cu 69 de pozitii noi, iar o serie de alte pozitii au fost eliminate. Printre pozitiile nou introduse amintim: administrator de securitate in domeniul TIC, analist comportamental, analist de afaceri, analist de afaceri in domeniul TIC, analist testare software, aranjor muzica, asistent medical specializat, auditor de securitate cibernetica sau barman preparator de cafea (barista).

Dintre pozitiile eliminate amintim: telexist, inspector telegrame sau sef vagon postal.

5. Printr-un proiect legislativ nou publicat, ANAF actualizeaza termenele de depunere a fisierului SAF-T pentru anumite situatii specifice. Lista completa a noilor termene este prezentata mai jos:

  • pentru marii contribuabili incadrati astfel la data de 1 ianuarie 2022, care au facut parte din aceasta categorie si in anul 2021, obligatia depunerii incepe de la data de 1 ianuarie 2022
  • pentru marii contribuabili incadrati astfel la data de 1 ianuarie 2022, care nu au facut parte din aceasta categorie in anul 2021, obligatia de depunere incepe de la data de 1 iulie 2022
  • pentru contribuabilii incadrati in categoria contribuabili mijlocii la data de 31 decembrie 2021, obligatia de depunere a Declaratiei informative D406 incepe de la data de 1 ianuarie 2023, care reprezinta data de referinta pentru contribuabilii mijlocii
  • pentru contribuabilii mici si care isi pastreaza aceasta incadrare si dupa data de 1 ianuarie 2022, obligatia de depunere a Declaratiei informative incepe de la data de 1 ianuarie 2025
  • contribuabilii nerezidenti inregistrati doar in scop de TVA in Romania, au obligatia de depunere a Declaratiei informative D406 incepand cu data de referinta pentru contribuabilii mici (1 ianuarie 2025)
  • contribuabilii care la data de 31 decembrie 2021 erau incadrati in categoria marilor contribuabili, iar incepand cu data de 01 ianuarie 2022 sunt incadrati in categoria contribuabililor mijlocii sau mici, au obligatia depunerii D406 incepand cu data de referinta pentru contribuabili mijlocii (1 ianuarie 2023) respectiv pentru contribuabili mici (1 ianuarie 2025) in functie de categoria in care au fost incadrati incepand cu 01 ianuarie 2022
  • pentru contribuabilii nou inregistrati/incadrati dupa data de referinta pentru fiecare categorie in parte, obligatia de depunere a Declaratiei informative D406 incepe de la data efectiva a inregistrarii, prima depunere a D406 urmand sa se faca in ultima zi a lunii care urmeaza perioadei pentru care se face raportarea, ulterior datei de referinta pentru categoria in care au fost inregistrati/incadrati

6. Persoanele juridice pot achita de acum obligatiile fiscale si bugetare cu cardul bancar la POS-urile instalate in toate unitatile teritoriale ale Trezoreriei Statului. Pana acum, doar persoanele fizice aveau acces la aceasta modalitate de plata.

7. Incepand cu 1 martie 2022 comunicarea cu ANAF se va realiza exclusiv electronic pentru persoane juridice, asocieri si alte entitati fara personalitate juridica, precum si persoane fizice care desfasoara o profesie liberala sau exercita o activitate economica in mod independent, intreprinderile individuale si intreprinderile familiale.

In situatia in care documentele sunt depuse la organul fiscal central in format letric, nu vor fi luate in considerare, urmand ca acesta sa notifice contribuabilii/platitorii cu privire la obligativitatea comunicarii prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanta.

Usureaza-ti munca cu gestionarea documentelor si castiga timp pretios pentru afacerea ta! Testeaza produsele SmartBill: program facturare, gestiune si contabilitate. Afla din pagina dedicata e-Factura si e-Transport motivele pentru care merita sa alegi SmartBill.

Despre autor

Delia Mircea, FCCA, este coordonatorul editorial al Contzilla.ro, site-ul contabililor descurcareti, inca de la infiintare (2008). Experienta profesionala a editorului include doua banci, o importanta firma de soft contabil si ERP si o multinationala. In calitate de editor al Contzilla.ro a publicat peste 4.000 de articole de fiscalitate si contabilitate, articole citite de peste 5.000.000 de ori, de catre 1.500.000 de vizitatori unici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *