Iata noutatile legislative din saptamana aceasta, prezentate pe scurt in cronica antreprenoriala:
1. Ministerul Muncii a publicat in 12.07.2022 proiectul procedurii privind reincadrarea fiscala a sumelor acordate sub forma indemnizatiei de delegare, a indemnizatiei de detasare, inclusiv a indemnizatiei specifice detasarii transnationale, a prestatiei suplimentare acordate in baza clauzei de mobilitate primite de salariati, care poate fi realizata de organele fiscale potrivit art. 11 alin. (1) din Codul fiscal, in urma controalelor realizate de organele competente ale Inspectiei Muncii, prin care se constata situatiile de delegare, detasare, detasare transnationala in care se pot afla salariatii, dupa caz, potrivit legii.
2. ANAF a trimis prin SPV comunicate celor care inregistreaza in evidenta fiscala obligatii fiscale restante, reprezentand impozite si/sau contributii sociale cu retinere la sursa, a caror plata nu s-a facut in termen de 60 de zile de la termenul de scadenta prevazut de lege.
Potrivit art. 61 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, cu modificarile si completarile ulterioare, „constituie infractiuni si se pedepsesc cu inchisoare de la 1 an la 5 ani sau cu amenda retinerea si neplata, incasarea si neplata, in cel mult 60 de zile de la termenul de scadenta prevazut de lege, a impozitelor si/sau contributiilor prevazute in anexa la prezenta lege”.
3. Casa de sanatate a anuntat intr-un comunicat publicat in 07 iulie 2022 ca ajutorul financiar in valoare de 700 de lei, acordat in luna iulie 2022 pensionarilor cu venituri mai mici sau egale cu 2000 de lei prin punerea in aplicare a OUG nr.74/02.06.2022, nu reprezinta venit din pensie sau din indemnizatie sociala si nu va fi luat in calcul la stabilirea plafonului de compensare cu 90% a prescriptiilor medicale.
4. Vineri 15 iulie 2022, s-a publicat un set nou de masuri fiscale (Ordonanta 16/2022), unele dintre ele intrand in vigoare la 3 zile de la data publicarii ordonantei in Monitorul Oficial, altele incepand cu luna august 2022 si o mare parte incepand cu anul 2023.
Masurile care intra in vigoare incepand cu 1 august 2022 se refera la:
- Impozitarea in domeniul jocurilor de noroc – se modifica baremul de impunere, astfel:
- venit brut pana la 10.000 inclusiv: cota 3%
- peste 10.000 lei si pana la 66.750 inclusiv 300 + 20% pentru ceea ce depaseste suma de 10.000 lei
- peste 66.750 lei: 11.650 + 40% pentru ceea ce depaseste suma de 66.750
Impozitul datorat in cazul veniturilor obtinute ca urmare a participarii la jocurile de noroc caracteristice cazinourilor, cluburilor de poker, slot-machine si lozuri, cu valoare mai mare decat plafonul neimpozabil de 66.750 lei, se determina prin aplicarea baremului prevazut mai sus asupra fiecarui venit brut primit de un participant, iar din rezultatul obtinut se scade suma de 11.650 lei. Asistam la o crestere consistenta a impozitului, vizibila mai ales in cazul veniturilor mari.
- In constructii, agricultura si industria alimentara, incepand cu salariile aferente lunii august plafonul venitului pana la care se aplica scutirea scade de la 30.000 lei la 10.000 lei.
Mai precis, incepand cu veniturile aferente lunii august 2022, veniturile brute lunare din salarii si asimilate salariilor in domeniile mentionate, realizate de persoanele fizice pentru care se aplica scutirea sunt calculate la un salariu brut de incadrare pentru 8 ore de munca/zi de minimum 3.000 lei lunar. Scutirea se aplica pentru sumele din venitul brut lunar de pana la 10.000 lei inclusive. Partea din venitul brut lunar ce depaseste 10.000 lei nu beneficiaza de facilitati fiscale.
- Accize – Acciza ad valorem (procentul legal) se modifica incepand cu 1 august 2022. De asemena, in perioada 1 august 2022-31 martie 2023 inclusiv, acciza specifica pentru tigarete este de 459,386 lei/1.000 tigarete.
- Contributii la contractele cu timp partial.
Incepand cu veniturile aferente lunii august, calculul contributiilor la contractele part time (CAS si CASS) pentru veniturile care sunt sub un salariu minim brut (2.550 lei) se face la nivelul unui salariu minim brut. Astfel, taxele nu se mai calculeaza la venitul efectiv din salarii in aceste situatii, ci la un salariu minim brut de 2.550 lei. Prevederea nu se aplica situatiei in care persoana realizeaza in cursul aceleiasi luni venituri din salarii sau asimilate salariilor in baza a doua sau mai multe contracte individuale de munca, iar baza lunara de calcul cumulata aferenta acestora este cel putin egala cu salariul de baza minim brut pe tara. Fiecare angajator va trebui sa urmareasca acest lucru luna de luna, pentru angajatii cu contract part time.
Exista cateva exceptii de la acest mod de calcul in situatia in care angajatii:
- sunt elevi sau studenti, cu varsta pana la 26 de ani, aflati intr-o forma de scolarizare
- sunt ucenici, potrivit legii, in varsta de pana la 18 ani
- sunt persoane cu dizabilitati sau alte categorii de persoane carora prin lege li se recunoaste posibilitatea de a lucra mai putin de 8 ore pe zi
- au calitatea de pensionari pentru limita de varsta in sistemul public de pensii, cu exceptia pensionarilor pentru limita de varsta care beneficiaza de pensii de serviciu in baza unor legi/statute speciale, precum si a celor care cumuleaza pensia pentru limita de varsta din sistemul public de pensii cu pensia stabilita in unul dintre sistemele de pensii neintegrate sistemului public de pensii
- realizeaza in cursul aceleiasi luni venituri din salarii sau asimilate salariilor in baza a doua sau mai multe contracte individuale de munca, iar baza lunara de calcul cumulata aferenta acestora este cel putin egala cu salariul de baza minim brut pe tara
Angajatorul va trebui sa solicite documente justificative persoanelor fizice aflate in situatiile prevazute la lit. a), c) si d), iar in cazul situatiei prevazute la lit. e), procedura de aplicare se stabileste prin ordin al ministrului finantelor.
In cazul in care contributiile sunt mai mici decat contributia de asigurari sociale stabilita la salariul minim, se suporta de catre angajator/platitorul de venit in numele angajatului/beneficiarului de venit.
5. Si PFA-urile vor fi afectate de modificari, incepand cu veniturile aferente anului 2023. Una dintre modificari este reducerea plafonului pentru norma de venit de la 100.000 euro la 25.000 euro. In prezent, plafonul este de la 100.000 euro.
Modul de calcul al contributii sociale se modifica:
CAS: daca venitul PFA-ului va fi intre 12 si 24 de salarii minime pe economie, atunci baza de calcul a CAS nu poate fi mai mica de 12 salarii minime, dar daca venitul este mai mare de 24 de salarii minime atunci se va plati CAS la echivalentul a 24 de salarii minime pe economie.
CASS: daca venitul va fi sub 6 salarii minime persoana fizica autorizata nu va fi obligata la plata CASS, daca venitul depaseste 6 salarii minime, dar nu mai mult de echivalentul a 12 salarii minime se va datora obligatoriu CASS la echivalentul a 6 salarii minime, daca venitul este cuprins intre 12-24 de salarii minime se va datora obligatoriu CASS la echivalentul a 12 salarii minime. La venituri de peste 24 salarii minime, se va datora obligatoriu CASS la echivalentul a 24 salarii minime.
6. Regimul fiscal al microintreprinderilor se modifica din 2023 in baza aceleasi Ordonante nr.16 din 15 iulie 2022.
Regimul de microintreprindere devine optional. Se introduc trei conditii suplimentare pentru ca o entitate sa se poata incadra ca microintreprindere. Acestea sunt:
- sa realizeze venituri, altele decat cele din consultanta si/sau management, in proportie de peste 80% din veniturile totale
- sa aiba cel putin un salariat
- are asociati/actionari care detin peste 25% din valoarea/numarul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot la cel mult trei persoane juridice romane care se incadreaza sa aplice sistemul de impunere pe veniturile microintrepinderilor, inclusiv persoana care verifica indeplinirea conditiilor prevazute de prezentul articol
In plus se reduce plafonul veniturilor care permit incadrarea ca microintreprindere de la 1.000.000 euro la 500.000 euro.
Singura cota de impunere este de 1%, ca urmare a introducerii conditiei privind existenta unui salariat.
Ca element de noutate, in cazul in care raportul de munca este suspendat, potrivit legii, conditia referitoare la detinerea unui salariat se considera indeplinita daca, perioada de suspendare este mai mica de 30 zile si situatia este inregistrata pentru prima data in anul fiscal respectiv.
Usureaza-ti munca cu gestionarea documentelor si castiga timp pretios pentru afacerea ta! Testeaza produsele SmartBill: program facturare, gestiune si contabilitate. Afla din pagina dedicata e-Factura si e-Transport motivele pentru care merita sa alegi SmartBill.