Autentificare Cloud

Contact

Bill
Ai o afacere? Cu SmartBill facturezi simplu, rapid si ai integrare gratuita e-Factura!       Afla mai multe
Intrebari din Domeniu

Noutati in domeniul salarizarii valabile din 2023

SmartBill

Incepand cu anul 2023 vom avea mai multe noutati in domeniul salarizarii.

1. Majorarea salariului minim pe economie 

Potrivit Hotararii nr. 1.447 din 09 decembrie 2022 , incepand cu data de 1 ianuarie 2023, salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata, se stabileste in bani, fara a include sporuri si alte adaosuri, la suma de 3.000 lei lunar, pentru un program normal de lucru in medie de 165,333 ore pe luna, reprezentand 18,145 lei/ora.

2. Salariul minim in domeniul constructiilor creste la 4.000 lei

Potrivit OUG 168/2022 prin derogare de la prevederile art. 164 din Codul muncii, incepand cu data de 1 ianuarie 2023 pentru domeniul constructiilor, salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata se stabileste in bani, fara a include indemnizatiile, sporurile si alte adaosuri, la suma de 4.000 lei lunar, pentru un program normal de lucru in medie de 165,333 ore pe luna, reprezentand in medie 24,194 lei/ora.

In perioada 1 ianuarie 2023—31 decembrie 2028, pentru domeniul constructiilor, salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata va fi de minimum 4.000 lei lunar, fara a include indemnizatiile, sporurile si alte adaosuri, pentru un program normal de lucru in medie de 165,333 ore pe luna.

3. Salariul minim in domeniul agricol ramane la nivelul sumei de 3.000 lei

Nivelul salariului minim in domeniul agricol a fost stabilit prin Legea 135/2022.

4. Avem un nou model de contract de munca

Ordinul 2171/2022 intra in vigoare incepand din 09 decembrie 2022.

5. O noua plafonare a unor beneficii extrasalariale

Incepand cu 1 ianuarie 2023 se aplica o noua plafonare a unor beneficii extrasalariale, la nivelul a 33% salariul de baza al angajatului. Sapte tipuri de beneficii sunt incluse in acest plafon, astfel:

  • prestatiile suplimentare primite de salariati in baza clauzei de mobilitate 
  • contravaloarea hranei acordate de catre angajator pentru angajatii proprii in alte situatii decat cea referitoare la hrana acordata de angajatori angajatilor, in cazul in care potrivit legislatiei in materie este interzisa introducerea alimentelor in incinta unitatii, in limita valorii maxime, potrivit legii, a unui tichet de masa/persoana/zi, prevazuta la data acordarii
  • cazarea si contravaloarea chiriei pentru spatiile de cazare/de locuit puse de catre angajatori la dispozitia angajatilor proprii, persoane fizice care realizeaza venituri din salarii sau asimilate salariilor, astfel cum este prevazut in contractul de munca sau in regulamentul intern, in limita unui plafon neimpozabil de 20% din salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata/luna/persoana, in anumite conditii.
  • contravaloarea serviciilor turistice si/sau de tratament, inclusiv transportul, pe perioada concediului, pentru angajatii proprii si membrii de familie ai acestora, acordate de angajator, astfel cum este prevazut in contractul de munca, regulamentul intern, sau primite in baza unor legi speciale si/sau finantate din buget, in limita unui plafon anual, pentru fiecare angajat, reprezentand nivelul unui castig salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul in care au fost acordate
  • contributiile la un fond de pensii facultative potrivit suportate de angajator pentru angajatii proprii, in limita a 400 euro anual pentru fiecare persoana
  • primele de asigurare voluntara de sanatate, precum si serviciile medicale furnizate sub forma de abonament, suportate de angajator pentru angajatii proprii, astfel incat la nivelul anului sa nu se depaseasca echivalentul in lei al sumei de 400 euro, pentru fiecare persoana
  • sumele acordate angajatilor care desfasoara activitati in regim de telemunca pentru sustinerea cheltuielilor cu utilitatile la locul in care angajatii isi desfasoara activitatea, precum electricitate, incalzire, apa si abonamentul de date, si achizitia mobilierului si a echipamentelor de birou, in limitele stabilite de angajator prin contractul de munca sau regulamentul intern, in limita unui plafon lunar de 400 lei corespunzator numarului de zile din luna in care persoana fizica desfasoara activitate in regim de telemunca 

6. Se modifica regulile privind acordarea deducerii personale

Referitor la calculul salarial, se modifica regulile privind acordarea deducerii personale in sensul ca persoanele fizice vor putea deduce din venitul net lunar din salarii o suma sub forma de deducere personala – la locul unde se afla functia de baza. Deducerea personala va cuprinde din anul 2023:

  • deducerea personala de baza
  • deducerea personala suplimentara

Aceasta se acorda in limita venitului impozabil lunar realizat.

7. Lucratori straini nou-admisi pe piata fortei de munca

Guvernul a stabilit un contingent de 100.000 de lucratori straini nou-admisi pe piata fortei de munca in anul 2023, numar similar celui din anul 2022.

8. Noutati aduse de MOF 1173

In MOF 1173 din 07.12.2022 s-a publicat OUG 164/20222 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor. Ordonanta intra in vigoare in 07.12.2022.

Se extinde perioada netransferabila de concediu pentru cresterea copilului in cazul parintelui care nu a solicitat initial acest drept, de la cel putin 1 luna la cel putin 2 luni din perioada totala a concediului, daca ambii parinti indeplinesc conditiile legale.

Se majoreaza nivelul de venituri supuse impozitului ce poate fi obtinut de parinte in decursul unui an calendaristic, in perioada concediului pentru cresterea copilului, de la 5 la 8 indemnizatii pentru cresterea copilului (ICC) in cuantum minim, respectiv de la 6.500 lei la 10.512 lei.

Se introduce prevederea ca, in vederea solicitarii concediului pentru cresterea copilului, angajatii au obligatia sa anunte angajatorul, cu cel putin 10 zile inainte de finalizarea concediului de maternitate sau, dupa caz, inainte de data estimata de incepere a concediului pentru cresterea copilului, de intentia de a-si exercita dreptul la concediul pentru cresterea copilului prin depunerea unei cereri in format letric sau electronic, in care sa precizeze perioada preconizata a concediului pentru cresterea copilului.

S-a decis suplimentarea cu 50% a indemnizatiei lunare pentru copiii nascuti din sarcini gemelare, de tripleti sau multipleti, incepand cu al doilea copil (50% in plus la indemnizatia mamei pentru fiecare copil). Aceeasi masura se va aplica si pentru sarcinile suprapuse, respectiv pentru mamele care nasc in perioada concediului de ingrijire copil. 

Usureaza-ti munca cu gestionarea documentelor si castiga timp pretios pentru afacerea ta! Testeaza produsele SmartBill: program facturare, gestiune si contabilitate. Afla din pagina dedicata e-Factura si e-Transport motivele pentru care merita sa alegi SmartBill.

Despre autor

Delia Mircea, FCCA, este coordonatorul editorial al Contzilla.ro, site-ul contabililor descurcareti, inca de la infiintare (2008). Experienta profesionala a editorului include doua banci, o importanta firma de soft contabil si ERP si o multinationala. In calitate de editor al Contzilla.ro a publicat peste 4.000 de articole de fiscalitate si contabilitate, articole citite de peste 5.000.000 de ori, de catre 1.500.000 de vizitatori unici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *