O simpla aplicatie care vine sa rezolve problemele legate de facturare si gestiune ale antreprenorilor nu mai poate fi suficienta in contextul de business actual. Acestia au nevoie de informatii suplimentare care sa ii ajute sa ia cele mai bune decizii si sa se adapteze in permanenta cerintelor de pe o piata in continua transformare.
Smart Bill, aplicatia de facturare si gestiune utilizata de peste 50 000 de firme din Romania, vine astfel in ajutorul antreprenorilor cu o serie de rapoarte ce ofera informatii extrem de utile. Printre acestea se numara raportul “Profit pe produs”, o analiza periodica precisa asupra profitabilitatii produselor comercializate si accesibil in aplicatie din meniul Rapoarte.
Acesta ne indica pe perioada aleasa, marja de profit obtinuta din vanzarea unui produs raportat la vanzarile totale nete (in urma aplicarii discounturilor). De ce vanzari nete? Pentru ca ne intereseaza valoarea efectiv obtinuta de catre antreprenor din comercializarea produsului sau.
In scopul de a facilita utilizarea acestui raport, am realizat mai jos o analiza tehnica pe coloane, asa cum sunt prezentate in aplicatie:
1. Vanzari brute → valoarea totala a vanzarilor inainte de aplicarea unui discount. Se inmulteste cantitatea vanduta din produsul respectiv cu pretul unitar de vanzare fara TVA de pe fiecare vanzare si se calculeaza apoi suma acestor vanzari.
2. Discounturi acordate → suma totala a discounturilor acordate la vanzarea produsului.
3. Vanzari nete → vanzarile brute minus discounturile acordate.
4. Costul bunurilor vandute → costul care rezulta din aplicarea FIFO la descarcarea produselor din gestiune (FIFO: metoda First In – First Out prin care bunurile iesite din gestiune se evalueaza la costul de achizitie sau de productie al primei intrari. Pe masura epuizarii lotului, bunurile iesite din gestiune se evalueaza la costul de achizitie sau de productie al lotului urmator, in ordine cronologica). Se inmulteste cantitatea vanduta din produsul respectiv cu pretul unitar de achizitie fara TVA de pe fiecare tranzactie a produsului si se calculeaza apoi suma acestor achizitii. Din gestiune, produsele se descarca incepand cu intrarile cele mai vechi cu pretul aferent intrarii de la momentul inregistrarii NIR-urilor.
5. Profit din vanzari → vanzarile nete minus costul bunurilor vandute.
6. Marja profit → profitul din vanzari impartit la vanzarile nete, ceea ce va avea ca rezultat un procent.
Cu cat marja de profit se apropie de 100%, cu atat produsul este mai bine vandut.
Aceasta analiza trebuie insa sa tina cont si de alti factori, deoarece profitabilitatea unui produs nu este doar un calcul matematic pe o perioada data. Un antreprenor va trebui sa ia in calcul si uzura morala a produselor, periodicitatea, contextul economic sau zona de desfacere a produselor.
Astfel, constatam ca perioada de intocmire a acestui raport este extrem de importanta. O perioada prea larga sau, din contra, prea restransa, ar putea sa ne ofere o imagine deformata a profitabilitatii unui produs, mai ales din punct de vedere al uzurii morale a acestuia, imagine ce ar putea duce la luarea unor decizii gresite de investitie si achizitii pe termen mediu sau lung.
La fel, in privinta periodicitatii, a caracterului sezonier al produselor, este extrem de relevanta plaja de timp alocata acestei analize. De exemplu, inghetata in mod sigur nu se va vinde in sezonul rece asa cum se vinde in cel cald.
Referitor la contextul economic, putem da exemplul crizei imobiliare de acum cativa ani. Printre altele, aceasta criza a avut impact asupra comercializarii materialelor de constructii. In momentul in care s-a constatat ca piata de desfacere pentru aceste produse a inceput sa devina rigida, achizitionarea lor a devenit nerecomandabila. Oricat de profitabile ar fi fost cu o luna in urma, aceste stocuri urmau sa devina in scurt timp greu vandabile.
Despre zona de desfacere, exista nevoi diferite ale populatiei de aprovizionare cu diverse produse, cum ar fi de exemplu mediul rural fata de cel urban. Astfel, perioada de analiza este relevanta doar corelata cu cerintele din zona de distributie a marfurilor.
Incearca si tu Smart Bill gratuit si obtine informatii importante pentru afacerea ta cu ajutorul raportului de profit pe produs!