Iata ce noutati avem pentru voi saptamana aceasta in categoria Cronica antreprenoriala:
- Ministerul Finantelor publice a anuntat intr-un comunicat publicat in 04.10.2020 ca firmele care au obligatii fiscale neachitate ulterior declararii starii de urgenta (COVID-19) vor putea solicita esalonarea platii acestor sume pe o perioada de pana 12 luni, fara garantii si cu un calendar de rambursare propriu. In acest sens, MFP a elaborat un proiect de OUG prin care se reglementeaza esalonarea la plata, in forma simplificata, a obligatiilor bugetare neachitate in urma crizei COVID-19. Facilitatea se acorda pe o perioada de 12 luni, pentru obligatiile bugetare acumulate de la data intrarii in starea de urgenta (16 martie), cu conditia ca debitorii sa nu fi inregistrat obligatii fiscale restante dinainte de starea de urgenta.
- Pe durata starii de alerta, organele de conducere ale asociatiilor si fundatiilor pot decide modificarea termenelor de convocare prevazute in actele constitutive, inclusiv prin reducerea acestor termene la 24 de ore, in conditiile legii (OUG nr. 168 din 1 octombrie 2020 publicata in MOF 899/02.10.2020).
- Casa Nationala de Pensii Publice a adus cateva precizari legate de posibilitatea cumpararii de vechime conform prevederilor OUG 168/2020. Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.163/2020, prin care este reglementata posibilitatea asigurarii retroactive in baza unui contract de asigurare sociala pentru o perioada de maxim 6 ani, a intrat in vigoare la data de 28.09.2020. Incheierea unui astfel de contract de asigurare sociala poate fi solicitata numai in perioada 28.09.2020 31.08.2021. In intervalul de 6 ani, poate fi solicitata asigurarea pentru una sau mai multe perioade de timp, continue sau disparate. Documentele necesare pentru incheierea contractului de asigurare sunt, dupa caz:
- actul de identitate al persoanei care urmeaza sa beneficieze de asigurare, respectiv al mandatarului, in original si copie;
- declaratia pe propria-raspundere;
- procura speciala autentificata in conditiile legii si care trebuie sa contina, in mod expres, datele de identificare ale mandantului si ale mandatarului, respectiv cel putin: numele, prenumele, data nasterii, adresa si CNP. Obiectul procurii il constituie imputernicirea mandatarului de a incheia contractul de asigurare sociala prevazut de OUG nr. 163/2020, in numele persoanei care va beneficia de asigurare si de a achita contributia de asigurari sociale, datorata de persoana asigurata.
- In data de 02.10.2020 Ministrul Finantelor publice a anuntat intr-o postare pe Facebook ca domeniul Horeca va beneficia de scutire pentru plata impozitului specific pana la sfarsitul anului 2020.
- Au fost inregistrate mai multe propuneri legislative care vizeaza modificari si completari la Codul Muncii precum:
- posibilitatea suspendarii contractului de munca, prin acordul partilor, in cazul concediilor fara plata posibilitateape perioada vacantelor scolare, pe perioada suspendarii cursurilor institutiilor de invatamant prin decizii ale autoritatilor competente, pe perioada ingrijirii sotului sau unei rude pana la gradul III inclusiv demonstrate prin certificate de concediu medical al persoanei in cauza.
- perioada de concediu fara plata pe care o poate lua un salariat in decursul unui an va putea fi de maxim 3 luni intr-un an calendaristic.
- introducerea unei prevederi referitoare la partajarea contractului de munca, mai precis, in cazul intreruperii sau reducerii temporare a activitatii, fara incetarea raportului de munca, pentru motive economice, tehnologice, structurale, similare sau pe perioada starii de urgenta, pe perioada starii de alerta si pe perioada starii de asediu, pe perioade care depasesc 15 zile lucratoare, angajatorul va avea posibilitatea reducerii programului de lucru pe zi sau saptamana cu reducerea corespunzatoare a salariului, modificand totodata, dupa caz, acolo unde este necesar, repartizarea programului de lucru.
- introducerea unor noi elemente precum: banca orelor de munca, saptamana de lucru comprimata, munca in regim de garda (on call), munca in regim de permanenta, partajarea locului de munca si anul de lucru comprimat.
- Guvernul Marii Britanii a lansat o platforma numitaKeep Business Movingprin pagina webgov.uk/eubusinesscare urmareste informarea publica pentru momentul incheierii perioadei de tranzitie in contextul Brexit (31 decembrie 2020). Incepand cu 1 ianuarie 2021 regulile in ceea ce priveste comertul cu UK se vor schimba. Platforma contine informatii utile legate de importul si exportul de marfuri, tranzitul de marfuri pe teritoriul UK, taxele vamale, aspecte privind TVA, prestarea de servicii in Marea Britanie, incepand cu aceasta data.
- Un nou proiect de modificare a Legii contabilitatii se afla in dezbatere parlamentara. In prezent, Ministerul Finantelor Publice poate stabili intocmirea si depunerea situatiilor financiare sau a unor raportari contabile si la alte perioade decat anual, in cadrul exercitiului financiar. Pentru anul 2020, MFP a stabilit ca firmele cu cifra de afaceri peste 220.000 lei la 2019 au avut obligatia depunerii raportarilor contabile semestriale pana la 30.09.2020. Prin proiect se urmareste introducerea unei prevederi prin care Ministerul Finantelor publice va putea stabili intocmirea si depunerea situatiilor financiare sau a unor raportari contabile si la alte perioade decat anual, in cadrul exercitiului financiar, doar pentru persoanele care au realizat o cifra de afaceri mai mare decat echivalentul in lei a 1.000.000 euro la data de 31 decembrie a exercitiului financiar precedent.
- Codul muncii a fost modificat prin Legea 213/2020. Se introduce prevederea ca pe durata concilierii unui conflict individual de munca oricare dintre parti poate fi asistata de catre un consultant extern specializat in legislatia muncii sau de catre un reprezentant al sindicatului al carui membru este. Inainte, textul legii prevedea ca partile pot fi asistate la negocierea incheierea sau modificarea CIM de catre un tert, nespecificandu-se calitatea acestuia. De asemenea, se mai completeaza codul muncii cu prevederea ca si pe durata concilierii intre parti poate interveni un contract de confidentialitate. Se mai introduce prevederea ca fiecare angajator are dreptul de a-si organiza activitatea de resurse umane si salarizare in urmatoarele moduri:
- prin asumarea de catre angajator a atributiilor specifice;
- prin desemnarea unuia sau mai multor angajati carora sa le repartizeze, prin fisa postului, atributii privind activitatea de resurse umane si salarizare;
- prin contractarea unor servicii externe specializate in resurse umane si salarizare. Serviciile externe specializate in resurse umane si salarizare vor fi coordonate de catre un expert in legislatia muncii.
- Ministerul Finantelor Publice a publicat un proiect prin care sa se majoreze valoarea tichetelor culturale. Pentru semestrul II al anului 2020, valoarea sumei care se acorda lunar, respectiv ocazional, sub forma de tichete culturale, stabilita potrivit prevederilor art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, aprobate prin HG nr. 1045/2018, este demaximum 160 lei/luna, respectiv de maximum 320 lei/eveniment.
- Intr-un comunicat publicat in 29.09.2020, MFP a anuntat semnarea in luna septembrie a co-finantarii europeane in suma de 9 milioane euro pentru doua proiecte prin care va fi optimizat accesul la SPV de pe dispozitive mobile si se va optimiza arhiva pentru eliberarea documentelor institutiei prin intermediul portalului.
- Potrivit unor modificari si completari aduse Legii nr. 26/1990( privind inmatricularea la registrul comertului) de Legea nr. 208/2020, specimenul de semnatura al persoanei fizice autorizate/titularului intreprinderii individuale/reprezentantului intreprinderii familiale, al administratorului sau, dupa caz, al reprezentantilor societatii poate fi cuprins in imputernicirea avocatiala depusa in sustinerea cererii. De asemenea, declaratia privind beneficiarul real al persoanei juridice poate fi data fie in fata reprezentantului oficiului registrului comertului sau poate fi depusa, avand data certa, data de notarul public ori atestata de avocat.
- Ministerul Economiei a publicat in 29.09.2020 un set de raspunsuri la intrebari frecvente legate de inregistrarea pe platforma prin care urmeaza sa se aplice pentru granturi (granturi.imm.gov.ro). In plus, aplicantii sunt sfatuiti sa aiba depuse toate situatiile financiare aferente anului 2019 si sa verifice autorizarea codurilor CAEN pe care vor aplica.
Usureaza-ti munca cu gestionarea documentelor si castiga timp pretios pentru afacerea ta! Testeaza produsele SmartBill: program facturare, gestiune si contabilitate. Afla din pagina dedicata e-Factura si e-Transport motivele pentru care merita sa alegi SmartBill.