Legea nr. 296/2023 privind unele masuri fiscal – bugetare pentru asigurarea sustenabilitatii financiare a Romaniei pe termen lung a adus cateva modificari in privinta aplicarii facilitatilor in sectorul IT.
Modificarile se aplica incepand cu veniturile aferente lunii noiembrie 2023 si sunt:
1. Facilitatile se aplica doar la locul de munca unde se afla functia de baza.
Asadar, un angajat care desfasoara activitati de creare de programe pentru calculator va putea beneficia de facilitati doar la un sigur loc de munca, in cazul in care detine mai multe. Va trebui sa declare in acest sens care este locul de munca de baza.
2. S-a introdus un termen limita pana la care sa se aplice facilitatile, mai precis, data de 31 decembrie 2028.
3. S-a introdus impozitul pe veniturile din IT pentru venituri brute lunare de pana la 10.000 lei.
Mai precis, pentru veniturile realizate din salarii si asimilate salariilor, ca urmare a desfasurarii activitatii de creare de programe pentru calculator, scutirea se aplica la locul unde se afla functia de baza, pentru veniturile brute lunare de pana la 10.000 lei inclusiv, obtinute din salarii si asimilate salariilor realizate de persoana fizica in baza unui singur contract individual de munca, raport de serviciu, act de delegare sau detasare sau a unui statut special prevazut de lege.
Partea din venitul brut lunar ce depaseste 10.000 lei nu beneficiaza de facilitati fiscale.
Impozitul lunar = 10% * baza de calcul impozit
Baza de calcul impozit se determina scazand din venitul brut :
a) contributii sociale (CAS, CASS)
b) deducerea personala acordata pentru luna respectiva
c) cotizatia sindicala platita in luna respectiva, potrivit legii
d) contributiile la fondurile de pensii facultative potrivit Legii nr. 204/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, si cele la scheme de pensii facultative, calificate astfel in conformitate cu legislatia privind pensiile facultative de catre Autoritatea de Supraveghere Financiara, administrate de catre entitati autorizate stabilite in state membre ale Uniunii Europene sau apartinand Spatiului Economic European, suportate de angajati, astfel incat la nivelul anului sa nu se depaseasca echivalentul in lei al sumei de 400 euro;
e) primele de asigurare voluntara de sanatate, precum si serviciile medicale furnizate sub forma de abonament, suportate de angajati, astfel incat la nivelul anului sa nu se depaseasca echivalentul in lei al sumei de 400 euro;
f) contravaloarea abonamentelor pentru utilizarea facilitatilor sportive in vederea practicarii sportului si educatiei fizice cu scop de intretinere, profilactic sau therapeutic oferite de furnizori ale caror activitati sunt incadrate la codurile CAEN 9311, 9312 sau 9313, precum si contravaloarea abonamentelor, oferite de acelasi furnizor care actioneaza in nume propriu sau in calitate de intermediar, ce includ atat servicii medicale, cat si dreptul de a utiliza facilitatile sportive, in vederea practicarii sportului si educatiei fizice cu scop de intretinere, profilactic sau terapeutic, suportate de angajati, in limita echivalentului in lei a 400 euro anual.
4. Reducerea cotei contributiei de asigurari sociale cu punctele procentuale corespunzatoare cotei de contributie la fondul de pensii administrat privat, respectiv 3,75%, cota aplicabila pana la 31.12.2023.
Totusi, salariatii pot opta pentru plata integrala a contributiei la pensii, de 25%, insa trebuie sa isi exprime optiunea in scris, la angajator, acesta retinand contributia aferenta potrivit prevederilor legale, incepand cu veniturile lunii urmatoare celei in care s-a inregistrat optiunea.
Asadar daca optiunea se inregistreaza in luna octombrie, se va aplica cu veniturile aferente lunii noiembrie.
Exemplu de calcul
Presupunem ca avem un angajat in domeniul IT pentru care se pot aplica facilitatile in IT, cu un salariu brut de 15.000 lei.
Salariul brut: 15.000 lei
CAS =21.25%* 10.000 lei +25%*5.000 lei = 3.375 lei
Scutirea de procentul de 2.25% la CAS se aplica doar pentru sumele de pana la 10.000 lei.
Pentru partea care depaseste 10.000 lei se aplica cota intreaga de 25%.
CASS= 10%*15.000 lei = 1.500 lei
Deducere personala = 0
Impozit =338 lei
Salariul net = 9.787 lei
Calculul de impozit se efectueaza in felul urmator:
Se determina impozitul asa cum s-ar datora integral = 10%* (15.000 lei – 3.375 lei -1.500 lei) = 1.013 lei
Se determina impozitul aferent partii nescutite: 1.013 lei*5.000 lei/15.000 lei = 338 lei
Usureaza-ti munca cu gestionarea documentelor si castiga timp pretios pentru afacerea ta! Testeaza produsele SmartBill: program facturare, gestiune si contabilitate. Afla din pagina dedicata e-Factura si e-Transport motivele pentru care merita sa alegi SmartBill.