Autentificare Cloud

Contact

Bill
Ai o afacere? Cu SmartBill facturezi simplu, rapid si ai integrare gratuita e-Factura!       Afla mai multe
#actual

Factura electronica – impact asupra firmelor straine

factura electronica

Obligatiile impuse de noul sistem de facturare electronica sunt insotite de amenzi pentru netransmiterea facturilor in sistem, transmiterea in sistem fara respectarea termului-limita sau pentru primirea si inregistrarea in contabilitate a unei facturi in alt format decat xml cu structura specifica prevazuta de OUG nr. 120/2021. Desi la prima vedere se pare ca, incepand cu 1 ian 2024, o firma stabilita in afara Romaniei nu ar avea vreo obligatie de conformare referitoare la facturarea electronica, in realitate lucrurile nu stau chiar asa daca este vorba despre detinerea unui sediu fix sau a unui cod de TVA in Romania.

Testul adecvat care ar trebui facut pentru a identifica un sediu fix este daca dispune in Romania de suficiente resurse tehnice si umane pentru a efectua regulat livrari de bunuri si/sau prestari de servicii impozabile. Sediul fix este intotdeauna o structura fara personalitate juridica si poate fi, de exemplu, o sucursala, un birou de vanzari, un depozit.

Pentru ca in intervalul 1 ianuarie – 30 iunie 2024 se aplica reguli distincte de cele incepand cu 1 iulie se impune sa analizam separat cele doua perioade.

Reguli aplicabile pana la 1 iulie 2024

– In primul rand, daca o firma cu sediul activitatii sale in afara Romaniei are si un sediu fix in tara noastra, pentru livrarile de bunuri/prestarile de servicii care au locul livrarii/prestarii in Romania (loc stabilit conform regulilor specifice TVA: art. 275 si art. 278-279 C.fis.) are obligatia de a transmite in sistem facturile electronice emise. Asadar factura electronica este obligatorie in cazul operatiunilor cu locul in Romania, realizate de o firma straina si la care participa sediul fix de pe teritoriul Romaniei.

– In al doilea rand, daca firma straina nu este stabilita in Romania dar totusi detine un cod de inregistrare in scopuri de TVA in Romania, atunci trebuie sa transmita facturile emise in sistemul national privind factura electronica RO e-Factura, pentru livrarile de bunuri/prestarile de servicii care au locul in România.

In ambele situatii, firma straina va avea in continuare obligatia de a emite factura si in format clasic (pdf, hartie etc) si pe de alta parte poate primi de la furnizori si inregistra in contablitatea proprie (cazul sediului fix) si in jurnalele de TVA (cazul detinerii unui cod de TVA) ambele formate ale facturii.

Reguli aplicabile incepand cu 1 iulie 2024

– Incepand cu 1 iulie, participarea sediului fix la livrari/prestari catre o persoana stabilita in Romania este suficienta pentru a trebui emisa si transmisa. Atentie! numai factura electronica, indiferent de locul operatiunii. Emiterea de catre sediul fix a unei facturi in alt format fara a fi emisa si transmisa si cea electronica se va sanctiona cu amenda de 15% din valoarea facturii. Aceeasi amenda se va aplica si daca sediul fix primeste de la furnizori stabiliti in Romania si inregistreaza in contablitatea proprie facturi in alt format decat electronic.

– Nerezidentii care nu au un sediu fix dar au o inregistrare in scopuri de TVA vor continua asa-numitul sistem de raportare, adica vor fi obligati sa emita atat factura electronica cat si cea clasica, iar amenda de 15% nu le va fi aplicata. De asemenea, pot primi in continuare de la furnizori si inregistra in jurnalele de TVA ambele formate ale facturii.

Concluzii

Nerezidentii sunt impactati de RO e-Factura doar de detinerea unui sediu fix sau a unui cod de inregistrare in scopuri de TVA in Romania. In oricare alte situatii, nerezidentii pot opta pentru utilizarea sistemului national privind factura electronica RO e-Factura in relatia comerciala B2B sau in relatia B2G, prin depunerea unei cereri (formularul 083), potrivit procedurii stabilite prin OpANAF nr. 1831/2021.

Ca regula generala, trebuie retinut ca obligatiile emitentilor de facturi electronice intervin numai daca operatiunile sunt efectuate in relatia B2B sau B2G. Facturile emise pentru tranzactiile pe relatia B2C (cumparatorul este o persoana fizica) nu trebuiesc raportate, cu exceptia celor emise catre persoanele fizice de catre unitatile afiliate din turism si numai daca sunt achitate, total sau partial, cu vouchere de vacanta. De asemenea legislatia prevede si alte exceptii pe care le gasim:

– pentru perioada 1 ian – 30 iun 2024, la art. LIX alin.(4) din Legea nr. 296/2023 (de exemplu livrarile intracomunitare, exporturile, facturile simplificate);

– incepand cu 1 iulie 2024, la art. 10 alin.(1) din OUG nr. 120/2021 (facturile simplificate).

Contapro are deosebita ocazie sa va invite sa participati gratuit la cursul  Pierderile fiscale, online in data de 10 mai 2024, ora 11.

Organizator: Contapro Consultanta SRL
Durata: 90 min
Lector: Eduard Paun, expert contabil

Cursul va trata acest subiect tinand cont de noile reguli care au intrat deja in vigoare la 1 ian 2024, iar agenda va cuprinde printre altele:

Perioada si ordinea recuperarii pierderilor;

Registrul de evidenta fiscala;

Reguli specifice microintreprinderilor care devin platitoare de impozit pe profit;

Pierderea fiscala in cazul fuziunilor/divizarilor;

Reguli specifice PFA-urilor.

EXEMPLE CONCRETE – INTREBARI SI RASPUNSURI – SIMPLU SI COMOD – SUPORT DE CURS

Pentru inscrieri accesați formularul disponibil aici:Formular de inscriere

Usureaza-ti munca cu gestionarea documentelor si castiga timp pretios pentru afacerea ta! Testeaza produsele SmartBill: program facturare, gestiune si contabilitate. Afla din pagina dedicata e-Factura si e-Transport motivele pentru care merita sa alegi SmartBill.

Despre autor

Membru CECCAR, Eduard isi desfasoara activitatea in principal in domeniul contabilitatii financiare si a consultantei contabile si fiscale. Prin intermediul firmei Contapro, pe care o gestioneaza, Eduard organizeaza in plus cursuri de fiscalitate online, dar si in tara, sub proiectul numit “Academia Contapro”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *