In articolul anterior inspirat din cartea scrisa de Marius Ghenea, “Antreprenoriat, Drumul de la Idei catre Oportunitati si Succes in Afaceri”, am discutat despre afaceri privite din perspectiva “copilului” antreprenorului, dar si despre diferite cicluri in care se poate afla un business. Astazi, continuam cu doua posibilitati prin care un antreprenor poate iesi dintr-o afacere: falimentul si succesiunea in familie.
„Cel mai neplacut sfarsit al afacerii: falimentul”
In cazul falimentului, sunt doua moduri de a privi problema, din doua unghiuri total diferite: pe de o parte, falimentul inseamna un esec de business, oricum am privi situatia (mai putin in cazul in care falimentul era eventual un obiectiv bizar pe care antreprenorul ar fi dorit sa il atinga), dar pe de alta parte, falimentul (incepand din perioada declararii insolventei si cu toate procedurile sale ulterioare) este un mod in care antreprenorul si afacerea sa se pot proteja in mod rezonabil de creditori si de alti terti. Cu alte cuvinte, daca in mod filosofic putem analiza modul cum se ajunge intr-o asemenea situatie, in mod practic, asa cum ar trebui sa faca orice antreprenor, este necesar sa intelegem si uneori sa folosim acest instrument legal, pentru a ne apara interesele, atunci cand acestea sunt in mod serios afectate.
Privind problema in ansamblu, esecul nu este deloc ceva neobisnuit in business. De fapt, trebuie sa intelegem, daca vrem sa devenim antreprenori de succes, ca o afacere, chiar de la infiintare, are o probabilitate mai mare de esec, decat probabilitatea de a realiza un succes durabil. In Romania, aceste lucruri nu sunt inca suficient discutate si lipsesc substantial informatiile necesare pentru a intelege rata de succes a start-up-urilor antreprenoriale. In piata cea mai antreprenoriala din lume, Statele Unite, mai mult de jumatate din afacerile noi care se lanseaza in orice moment sunt in urmatorii trei ani inchise, multe dintre ele ca si falimente.
In Romania, legea falimentului a fost elaborata relativ tarziu si, in plus, exista cred si o problema culturala care are de-a face cu acceptarea unui esec, chiar daca in multe alte tari din lume, aceste bariere au fost depasite: in plus, in multe state ale lumii exista nu doar legi pentru falimentul firmelor, ci si pentru falimentul persoanelor.
Care sunt cateva lucruri pe care le putem invata din falimente si pe care eu, de exemplu, le-am invatat discutand cu mai multi antreprenori care, in ultimii ani, au trecut prin incercarea falimentului afacerii lor?
- mult prea multe dintre esecurile antreprenoriale se datoreaza extinderii sau diversificarii activitatii in zone unde antreprenorii nu au experienta si cunostintele necesare: din nou, ca de fiecare data, recomand antreprenorilor sa fie cat mai focalizati pe afacerea lor, afacerea pe care o cunosc, pentru care sunt pregatiti, unde pot avea succes!
- insolventa, ca si etapa intermediara gandita pentru protejarea antreprenorului, dar si pentru a da posibilitatea de restructurare afacerii, il protejeaza pe acesta si businessul sau NUMAI impotriva creditorilor, nu si impotriva concurentilor; iata de ce, in momentul in care ai ajuns intr-o astfel de situatie, trebuie sa intelegi ca majoritatea, daca nu toti concurentii tai, vor incerca sa profite de ea si sa avanseze pe pozitiile pe care le-ai ocupat tu, incercand sa iti ia din clienti, poate chiar furnizori si alti parteneri
- falimentul este dureros, din punct de vedere uman si emotional; din aceasta cauza, majoritatea antreprenorilor care trec printr-o astfel de experienta, se retrag din mediul social pentru o perioada, ca si cand s-ar ascunde: aceasta este o eroare, pentru ca aceasta problema trebuie discutata cu partenerii, cu angajatii, cu familia, iar pe baza concluziilor trase, antreprenorii pot aproape intotdeauna sa revina si sa reinceapa o noua afacere, de aceasta data cu mai multa experienta si dupa ce au invatat, fie si in mod dureros, din propriile greseli
- multi antreprenori sunt atat de convinsi ca afacerea lor nu are cum sa esueze, incat nu realizeaza ca lucrurile merg foarte rau, decat mult prea tarziu; o recomandare din acest punct de vedere ar fi sa cautati sa interveniti cat mai rapid, atunci cand vedeti ca situatia se deterioreaza, si chiar sa declarati in mod voluntar insolventa, pentru a incerca o restructurare sub protectia acestui instrument legal
- este practic imposibil sa separi compania de antreprenor, pentru ca acesta pune totul in companie, nu doar ca investitie si efort, ci si ca mod de gandire cu privire la rezultatele afacerii (care sunt “ale lui”) si chiar cu privire la viitorul angajatilor (fata de care simte ca are o obligatie semnificativa); de aceea, in cazul falimentelor, apar tot felul de probleme colaterale psihologice pentru antreprenori, in masura in care nu doar pierderile financiare sau materiale sunt resimtite de acestia, dar si problemele pe care le au angajatii lor, numele companiei etc.
In ceea ce priveste cateva sfaturi pentru antreprenorii care ajung totusi in aceasta situatie, iata-le, pe scurt:
– nu uitati ca insolventa va da o relativ buna forta de negociere cu creditorii, in ideea restructurarii eficiente a companiei; uneori, pusi in fata posibilitatii de a nu mai recupera niciun ban in cazul falimentului, unii creditori (chiar si bancile, asa cum am vazut in ultimii ani in cateva cazuri) pot accepta anumite diminuari ale sumelor, mergand de la anularea dobanzilor sau a penalitatilor de intarziere, pana la reduceri semnificative chiar din principalul sumei datorate!
– daca decideti sa apelati la insolventa, faceti acest lucru inainte de a nu mai avea deloc cash sau incasari in companie, pentru ca daca ajungeti in acea situatie in care practic firma nu mai realizeaza deloc venituri (sau nu le mai poate incasa), e greu de crezut ca se va mai putea face o restructurare si atunci compania va intra direct in faliment
– intelegeti ca intr-o astfel de situatie, toate datele financiare ale companiei, pana la cele mai detaliate, vor fi expuse creditorilor si altor parti implicate in procesul de insolventa si reorganizare; iata de ce, ar fi recomandabil ca intr-o astfel de situatie sa aveti totul bine pus la punct, atat din perspectiva financiar-contabila, cat si din perspectiva legala; cum antreprenorii sunt de obicei si administratorii legali ai afacerii, exista o posibilitate reala ca unul sau altul dintre creditori, daca gaseste aspecte ilegale in activitate, sa actioneze nu doar compania in faliment, dar si pe administrator intr-o instanta penala
– daca aveti deja diverse dispute sau litigii pe rol, incercati sa le mutati, pe cat posibil, in cadrul dosarului de insolventa, deoarece veti fi mai bine protejat decat in situatia anterioara;
– orice ati face, incercati sa faceti un plan cat mai realist de restructurare sau reorganizare
Succesiunea in familie (sau in afara familiei)
Unii antreprenori ma intreaba de ce insist atat de mult pe exit, in conditiile in care sunt multe afaceri de succes din care antreprenorii nu fac niciodata un exit, pentru ca le transmit mai departe in familie, din generatie in generatie. Simplul fapt ca vorbim despre un transfer catre o alta persoana a intregii responsabilitati ale unei companii, inseamna in realitate un EXIT. Orice antreprenor ar trebui sa fie pregatit pentru asa ceva, deoarece este mai bine sa planifici din timp o astfel de tranzitie, decat sa apara o situatie acuta in care sa nu ai cum sa realizezi imediat acel exit sau acea succesiune.
Ganditi-va putin, toti cei care aveti azi o afacere care depinde complet de voi, ce se intampla daca maine aveti un accident, sau nu mai puteti sa va indepliniti atributiile pentru ca vreti sa plecati un an pe o insula exotica si foarte indepartata. Daca a doua situatie este una care tine de decizia antreprenorului, problema unui accident sau a hazardului, este mult mai acuta si trebuie sa fim pregatiti, macar cu un plan contingent, pentru o astfel de situatie. In plus, mai exista si alte situatii in care o succesiune se impune, de exemplu pentru un antreprenor care a inceput o afacere care este de succes, dar descopera la un moment dat o alta oportunitate excelenta. Pentru a nu abandona prima afacere si totusi pentru a putea sa intre cu o abordare bine focalizata in acest nou proiect de business, cea mai buna solutie in aceasta situatie este un exit sau succesiunea afacerii existente.
Din acest punct de vedere, o afacere in care succesiunea se face in familie pare in mod natural cel mai bine pregatita, deoarece urmatoarea generatie creste in spiritul afacerii pe care parintii o desfasoara, de multe ori tinerii lucreaza deja in companie la varste fragede astfel incat, foarte curand, ajung sa inteleaga foarte bine afacerea si sunt pregatiti sa o preia, atunci cand se pune problema succesiunii. Oricat ar parea de lina si de eficienta o astfel de tranzitie, o statistica recenta arata ca doar 14% din afacerile de familie rezista pana la succesiunea celei de a treia generatii, in timp ce 50% esueaza chiar de la a doua generatie.
Care sunt problemele si de ce nu functioneaza mai multe asemenea succesiuni? Cel mai simplu si mai corect raspuns este lipsa de planificare. La fel ca orice alte modificari majore in structura companiei, si o succesiune, chiar in familie, trebuie foarte bine planificata. In caz ca va ganditi sa dezvoltati afacerea voastra si apoi sa o transferati copiilor, iata cateva lucruri la care trebuie sa va ganditi din timp:
- Care va fi rolul vostru in aceasta succesiune? Veti continua sa lucrati in companie full-time, sau macar part-time? Sau va fi o tranzitie completa si nu veti mai avea nicio legatura cu compania? In majoritatea succesiunilor de familie, aceste lucruri foarte importante nu sunt stabilite de la inceput, iar din aceasta cauza, asteptarile diversilor membri de familie implicate sunt necorelate, ceea ce genereaza multe tensiuni si chiar situatii in care antreprenorul care a acceptat deja succesiunea, incearca apoi sa revina si sa preia din nou conducerea afacerii
- Care vor fi veniturile pe care diversii membri ai familiei le vor realiza lucrand in companie? Uneori, aceste chestiuni simple sunt ignorate de catre antreprenorul sau antreprenorii care predau stafeta copiilor sau nepotilor, deoarece ei considera ca deja e suficient ca le-au dat actiunile companiei, nu mai trebuie stabilite si niste nivele salariale sau de remuneratie pentru membri de familie, ceea ce este gresit: fiecare va munci in functie de niste recompense materiale imediate, in timp ce pozitia de actionar, chiar daca poate aduce dividende si alte beneficii, ar trebui considerata separat de activitatea de management a companiei
- Cat de bine se inteleg membrii de familie? Desi pare o intrebare fara rost, dinamica familiala poate da multe batai de cap intr-o succesiune de acest gen, deoarece pot exista conflicte sau dispute nu doar intre generatii, ci si intre membri ai familiei care apartin aceleiasi generatii; daca aceasta dinamica este foarte acuta, succesiunea in familie este problematica
- Implicatiile succesiunii asupra celorlalti angajati (cei care nu sunt membri de familie), mai ales in cazul oamenilor cheie: este extrem de important ca acestia sa fie tratati foarte bine si de urmatoarea generatie, dupa tranzitie, pentru ca foarte probabil, ei sunt oamenii care fac afacerea sa mearga bine…
- Alte considerente formale care tin de familie: membri ai familiei care nu iau parte la succesiune si cum se vor simti acestia (sau daca eventual vor initia chiar niste litigii), implicatiile de taxe, acolo unde este cazul (in functie de cum este realizat transferul, de exemplu prin mostenire) etc.
- O ultima intrebare pe care trebuie sa v-o puneti cu mare seriozitate este “va dori copilul meu sa preia aceasta afacere, sa devina antreprenor, sa ma urmeze pe mine?”; chiar daca multi antreprenori expediaza rapid aceasta intrebare, merita putina analiza, deoarece urmatoarea generatie ar putea avea, in realitate, alte aspiratii, alte idealuri de viata, decat sa continue afacerile noastre; iar daca o vor face doar din niste obligatii de familie, fiti siguri ca nu o vor face suficient de bine, iar businessul va avea de suferit
- Nu cred ca e inutil sa precizez ca, asa cum mult din ceea ce facem in viata este oarecum dictat de mediu si de modul cum am fost crescuti, la fel si intr-o familie de antreprenori, daca parintii le spun copiilor in mod repetat ca ei trebuie sa se pregateasca sa preia afacerea de familie, atunci cand vor fi mari, probabil ca la un moment dat copiii vor ajunge sa creada ca exact asta isi doresc si ei, desi nu va fi neaparat adevarat
Ce se intampla insa daca nu mai exista, la un anumit moment, variante de a realiza succesiunea in familie, sau daca nu se mai doreste acest lucru? Succesiunea in afara membrilor familiei functioneaza pe principii asemanatoare si, uneori, ea este mai simplu de implementat cu sanse mai mari de succes, tocmai pentru ca nu mai este implicata si politica familiala, fiind un transfer mai clar si mai usor de bazat pe merit, decat unul in familie. Alternativele la o succesiune in afara membrilor de familie (definita ca un transfer nu doar de conducere, ci si de detinere a companiei) ar putea fi i) un transfer limitat al conducerii companiei catre un manager care primeste eventual si un numar de actiuni, familia retinand insa substantial actiunile firmei sau in orice caz, majoritatea acestora sau ii) vanzarea firmei printr-un exit.
Daca decizia antreprenorului este de succesiune in afara familiei, atunci trebuie sa selecteze o persoana potrivita (cel mai adesea unul dintre managerii companiei, care prezinta cele mai multe caracteristici de merit pentru o astfel de succesiune), impreuna cu care sa elaboreze un plan de succesiune si de tranzitie. Acest plan trebuie facut la timp, comunicat cat mai transparent si celorlalti angajati, care pot fi si ei implicati sau motivati daca li se ofera optiunea unor mici pachete de actiuni in companie. Oricum ati face insa, nu uitati aceasta regula simpla: la un moment dat, vine vremea pentru orice antrepenor, intr-un fel sau in altul, sa iasa din propriul sau business, asa ca e bine sa va pregatiti din timp pentru acel moment…”
Ultimul articol din capitolul “Sfarsitul afacerii din perspectiva antreprenoriala” iti va aduce informatii despre modalitatile in care antreprenorii pot face un exit total sau partial din afacere.
