Autentificare Cloud

Contact

Bill
Ai o afacere? Cu SmartBill facturezi simplu, rapid si ai integrare gratuita e-Factura!       Afla mai multe
#actual

Cronica antreprenoriala – sanctiuni legate de neplata anumitor taxe de la 1 martie 2022, declaratii scadente

cronica antreprenoriala

Iata care sunt noutatile legislative din saptamana aceasta, prezentate pe scurt in cronica antreprenoriala:

1. Ministerul de finante intentioneaza modificarea prevederii care modifica Legea evaziunii fiscale cu incepere de la 1 martie 2022, respectiv faptul ca reprezinta infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 1 an la 5 ani sau cu amenda retinerea si neplata, incasarea si neplata, in cel mult 60 de zile de la termenul de scadenta prevazut de lege, ale impozitelor si/sau contributiilor care se regasesc in anexa la lege.

Ca urmare a reactiilor aparute in spatiul public, s-a decis modificarea acestui articol. Propunerea de modificare a fost publicata in 17.02.2022 si acopera situatiile in care contribuabilul, din disponibilitatile banesti de care dispune, isi achita datoriile si efectueaza plati aferente unor cheltuieli care tin strict si sunt necesare continuarii activitatii. De asemenea, se propune ca retinerea si neplata, respectiv incasarea si neplata impozitelor si contributiilor cu retinere la sursa ale contribuabilului sa fie incriminate ca infractiune, daca nu sunt achitate dupa termenul de 60 de zile de la scadenta, doar daca acestea intra in categoria obligatiilor fiscale restante. Organele de control fiscal vor formula sesizari conform Codului de procedura penala pentru fapta de retinere si neplata, respectiv incasare si neplata ale impozitelor si contributiilor cu retinere la sursa prevazute de lege numai dupa analizarea de catre acestea a situatiei contribuabilului, analiza in urma careia se constata ca neplata sumelor la expirarea termenului de 60 de zile nu se datoreaza neincasarii creantelor, achitarii unor datorii sau efectuarii unor plati aferente unor cheltuieli necesare continuarii activitatii acestuia.

2. In 17.02.2022 s-a publicat noul model al D112, care se va utiliza pentru a declara obligatiile salariale aferente lunii ianuarie 2022. Formatul electronic al declaratiei a fost publicat in 18.02.2022.

3. S-a introdus un nou tip de concediu medical: concediul pentru ingrijirea pacientului cu afectiuni oncologice, prin Legea 14 din 16.02.2022 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile si indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate. Prevederile de mai jos vor intra in vigoare in termen de 2 luni de la data publicarii.

Ca element de noutate, va putea beneficia de concediu si indemnizatie pentru ingrijirea pacientului cu afectiuni oncologice in varsta de peste 18 ani asiguratul care, cu acordul pacientului, il insoteste pe acesta la interventii chirurgicale si tratamente prescrise de medicul specialist.

Pacientul cu afectiuni oncologice isi poate exprima acordul numai pentru o singura persoana la fiecare interventie chirurgicala, respectiv tratament.

Durata de acordare a concediului si a indemnizatiei pentru ingrijirea pacientului cu afectiuni oncologice este de cel mult 45 de zile calendaristice in interval de un an pentru un pacient.

4. 28 februarie este termenul pentru depunerea declaratiei 205, formulat utilizat pentru a declara impozitul pentru:

  • venituri din dividende
  • venituri din dobanzi
  • venituri din lichidarea unei persoane juridice
  • venituri din pensii
  • venituri din premii
  • venituri din jocuri de noroc
  • venituri din alte surse

Declaratia se depune de catre persoanele juridice care au retinut acest impozit.

5. In luna ianuarie 2022 au avut loc 5079 de controale in domeniul relatiilor de munca, pentru depistarea muncii nedeclarate Inspectia Muncii, prin inspectoratele teritoriale de munca. S-au aplicat amenzi in valoare de 5.397.800 lei pentru nerespectarea prevederilor legale in domeniul relatiilor de munca si al securitatii si sanatatii in munca. Au fost aplicate 4.214 avertismente si au fost dispuse 10.260 masuri de remediere a neconformitatilor constatate.

6. Pentru anul 2022, nivelul minim al venitului lunar asigurat inscris in contractul de asigurare sociala este de 2.550 lei, iar cuantumul contributiei de asigurari sociale aferent acestui venit este de 638 lei.

7. Indicele preturilor de consum utilizat pentru actualizarea platilor anticipate in contul impozitului pe profit anual pentru anul 2022 este 106,5%. Acesta fost publicat prin Ordinul nr. 162/2022 al ministrului Finantelor, publicat in Monitorul Oficial nr. 158 din 16 februarie 2022.

8. Firmele de contabilitate, expertii contabili trebuie sa depuna raportul anual de activitate la CECCAR. Acesta se va completa electronic si se va depune exclusiv online in platforma raport.ceccar.ro, utilizand datele de conectare (user-ul si parola) primite in anii anteriori. Raportul se considera incarcat dupa finalizarea tuturor pasilor si emiterea confirmarii de incarcare de la pasul 4.

Cotizatiile se calculeaza automat prin Nota de plata generata de Declaratia privind forma de desfasurare a profesiei, in functie de categoria profesionala declarata de fiecare membru.

Viza anuala obtinuta in anul 2021 este valabila pana la data de 31 martie 2022.

Usureaza-ti munca cu gestionarea documentelor si castiga timp pretios pentru afacerea ta! Testeaza produsele SmartBill: program facturare, gestiune si contabilitate. Afla din pagina dedicata e-Factura si e-Transport motivele pentru care merita sa alegi SmartBill.

Despre autor

Delia Mircea, FCCA, este coordonatorul editorial al Contzilla.ro, site-ul contabililor descurcareti, inca de la infiintare (2008). Experienta profesionala a editorului include doua banci, o importanta firma de soft contabil si ERP si o multinationala. In calitate de editor al Contzilla.ro a publicat peste 4.000 de articole de fiscalitate si contabilitate, articole citite de peste 5.000.000 de ori, de catre 1.500.000 de vizitatori unici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *