Tu cand ai folosit ultima oara motorul Google? Peste 3,5 miliarde de cautari se efectueaza zilnic la nivel global, oamenii sunt interesati de produse, servicii, locuri, stiri, divertisment, video-uri si multe altele. De ce sa nu transformi acest interes intr-un avantaj pentru business-ul tau? Hai sa vedem ce strategii poti aplica pentru a atrage noi clienti prin mediul online.
Pe langa faptul ca este popular si accesibil, mediul digital vine cu multe avantaje la nivel de marketing. De exemplu, poti ajunge exact la publicul vizat, oricat de specific ar fi, poti vedea aproape in timp real ce campanie de promovare functioneaza si iti poti optimiza investitiile.
Pentru ca tot am vorbit de Google, platforma lor AdWords este un canal de promovare de referinta pentru cresterea bazei de clienti. Facebook Ads, YouTube sunt alte platforme care merita sa fie testate de fiecare afacere. Aceste platforme iti ofera o multitudine de optiuni de targetare, precum si diverse formate de reclame prin care poti atrage atentia.
1. Asigura-te ca apari in Google pentru cele mai importante cuvinte
Fiecare companie ar trebui sa faca un brainstorming intern prin care sa identifice 5-10 cautari pe care o persoana le-ar face pe Google si unde aparitia unei informatii despre produsul sau serviciul afacerii ar transforma utilizatorul imediat in client. Aceste cautari ar trebui sa fie cat mai specifice si relevante.
Bineinteles ca sistemele avansate de analiza si targetare din prezent ne permit sa facem si un research bazat pe cifre concrete, insa acest brainstorming intern e foarte util pentru a demara campanii de Google AdWords in ideea de a atrage clienti noi.
Ca sa vorbim de exemple concrete: daca esti o cofetarie in Botosani, poti pleca de la cautari precum cofetarie botosani, cofetarie primaverii botosani, cofetarie tort personalizat botosani. De aici poti gandi o campanie Google AdWords, de pilda.
O vulcanizare din Bucuresti ar putea miza pe cautarile vulcanizare bucuresti, vulcanizare + zona / strada, service roti bucuresti, indreptare jante bucuresti etc. Ambele campanii ar trebui sa foloseasca orasul in setarile campaniei.
2. Fii relevant prin remarketing
Rezumat in cateva cuvinte, remarketing-ul presupune sa livrezi reclame relevante catre publicul care a mai fost la tine pe site cel putin o data. Ai posibilitatea sa ajungi la vizitatori cu mesaje diferite in functie de comportamentul lor de pe site. Mai exact, daca a pus in cos un produs, dar nu a finalizat comanda, ii poti aminti sa o finalizeze sau ca produsele sunt la reducere acum (daca e cazul).
Remarketing-ul este esential in orice campanie de promovare, deoarece functioneaza pe post de reminder si de crestere a notorietii. Cu cat o persoana vede de mai multe ori brandul tau, cu atat sansele ca ea sa te tina minte sunt mai mari.
Google AdWords, Facebook Ads, LinkedIn Ads sunt cateva dintre platformele care oferta aceasta optiune de a atrage atat noi clienti, cat si vanzari de la cei actuali.
In remarketing e foarte important sa cunosti comportamentul de cumparare, asa iti poti adapta si strategia. De exemplu, poti raporta numarul de aparitii ale unei reclame intr-o zi sau perioada de afisare cu specificul deciziei de achizitie.
Ca sa continui pe exemplele anterioare, de o vulcanizare avem nevoie foarte repede – cel mai probabil intr-o ora sau doua. In cazul cofetariei, decizia se ia fie in aceeasi zi – pentru zile de nastere si alte evenimente, fie in cateva zile – daca vorbim de satisfacerea unor pofte. Pentru cofetarie putem seta perioada de repetitie a bannerelor chiar si la doua-patru saptamani, pentru ca vizitatorii sa retina brandul si dupa ce au plecat de pe site si sa isi aduca aminte cand mai vor sa cumpere prajituri.
3. YouTube sau cum vinzi cu o poveste video
Spre deosebire de alte formate, un video poate transmite mai usor si atractiv o emotie sau povestea unui produs.
Gandeste-te doar la cat de atractiv ar fi un video cu pregatirea unui tort pentru copii versus un banner cu o imagine si un text. Similar si pentru o vulcanizare: printr-un video poti transmite atentia pentru ingrijirea masinilor aflate in reparatie, dotarile centrului, cate autoturisme pot intra in acelasi timp etc.
Un video poate fi promovat prin remarketing, astfel ca vizitatorii care au fost pe site vor vedea aceasta reclama cand intra pe YouTube. Cand se cauta o o reteta video de tort pe YouTube, poti afisa utilizatorului mesajul: E mai simplu sa comanzi tortul de la Cofetaria X din Botosani.
Desi YouTube-ul nu aduce in mod direct vanzari, el ajuta si consolideaza notorietatea brandului. O reclama pe YouTube poate creste cautarile pe brandul companiei si traficul direct, iar aceste doua surse aduc in general cele mai multe vanzari intr-un business.
4. Focus pe audienta potrivita prin Facebook
Facebook este o platforma valoroasa, cu multe valente si posibilitati de targetare.
In primul rand, este un canal care te poate ajuta sa cresti o comunitate fidela in jurul brandului tau. Poti crea continut sau stimula postarea lui de catre alti membri si dezvolta astfel comunitatea pasionatilor de torturi de cofetarie.
Atentie la calitatea si relevanta continutului postat. Daca vorbesti doar despre brand si oferte pentru torturi si prajituri, ai mari sanse sa ramai sa vorbesti singur. Ai mereu in vedere interesele si nevoile comunitatii care poate duce vestea mai departe si atrage noi potentiali clienti. Aceste persoane vor aprecia postarile deoarece sunt pentru ei, nu sunt facute strict pentru a vinde.
In plus, Facebook are o platforma de promovare cu optiuni excelente de a ajunge la publicul tinta dorit. Facebook Ads este o metoda rapida de a castiga clienti si conversii noi, daca reclamele si continutul sunt suficient de relevante.
5. Concentreaza-te pe clientii existenti
Cum determini un client care tocmai a comandat de la tine sa iti aduca un client nou? Aceasta este o intrebare pe care trebuie sa ne-o punem in permanenta. Clientii nostri pot fi cea mai buna sursa de clienti viitori, recomandarile fiind o sursa buna de a atrage vanzari.
Online-ul are avantajul de a permite tuturor sa recomande un produs.
Clienti existenti pot fi incurajati si stimulati pentru a aduce noi utilizatori. Le poti facilita share-uirea unor poze cu tortul comandat sau ii poti incuraja sa vorbeasca in cercul lor de prieteni si cunoscuti.
Este important sa faci un client sa se simta apreciat dupa ce a cumparat de la tine. Ar trebui sa te gandesti cum il poti surprinde astfel incat brandul tau sa devina memorabil si sa vorbeasca si altora despre experienta cu afacerea ta.
Spre exemplu, o cofetarie poate trimite impreuna cu tortul comandat un cod discount de 15% pentru 5 prieteni. Sau poate trimite clientilor o surpriza care sa atraga postari pe Facebook din partea acestora si, astfel, sa genereze clienti potentiali.
Orice strategii alegi sa testezi, este esential sa intelegi ca nu este suficient sa investesti doar in atragerea de noi clienti. Provocarea e sa ii fidelizezi si sa dezvolti brandul suficient pentru a deveni memorabil si puternic.