Daca esti contabil, antreprenor sau chiar gestionar la inceput de drum, atunci iti prezentam mai jos cativa termeni de baza din gestiune:
1.Stocuri:
Stocurile sunt active circulante care pot fi detinute cu scopul de a fi vandute sau pot fi in curs de productie in vederea vanzarii sau pot fi sub forma de materii prime, materiale si alte consumabile care urmeaza sa fie folosite in procesul de productie sau pentru prestarea de servicii.
In general, in categoria stocurilor putem include:
• materiile prime;
• marfurile
• materialele consumabile;
• materialele de natura obiectelor de inventar;
• produsele (semifabricate, produse finite, rebuturi, materialele recuperabile, deseurile, produsele agricole etc.);
• activele biologice;
• ambalajele;
• productia in curs de executie.
2. Nota de intrare receptie (NIR):
NIR-ul sau Nota de intrare receptie este un document foarte important in gestiune, fiind utilizat pentru receptia bunurilor aprovizionate, pentru incarcarea in gestiune si pentru inregistrarea in contabilitate.
Se intocmeste in momentul receptionarii bunurilor la depozit, de catre comisia de receptie si gestionar. Documentul cuprinde date privind:
• actele insotitoare;
• denumirea materialelor, ambalajelor etc.;
• codul;
• cantitatile si valoarea bunurilor.
3. Perisabilitati:
Perisabilitatile sunt scazamintele care se produc in timpul transportului, manipularii, depozitarii si desfacerii marfurilor, determinate de procese naturale cum sunt: uscare, evaporare, volatilizare, pulverizare, hidroliza, racire, inghetare, topire, oxidare, aderare la peretii vagoanelor sau ai vaselor in care sunt transportate, descompunere, scurgere, imbibare, ingrosare, imprastiere, faramitare, spargere, inclusiv procese de fermentare sau alte procese biofizice, in procesul de comercializare in reteaua de distributie (depozite cu ridicata, unitati comerciale cu amanuntul si de alimentatie publica).
Exista limite maxime de perisabilitate care pot fi acordate marfurilor si sunt mentionate la art.13 din Hotararea nr. 831/2004.
Comerciantii pot stabili cote de perisabilitati diferentiate sortimental pe depozite, magazine, gestiuni, pentru a fi admise la cheltuieli deductibile din profitul impozabil, cu obligativitatea incadrarii in limitele maxime de perisabilitate prevazute pentru grupa respectiva de marfuri.
Atentie! Pierderile/scaderile cantitative care depasesc normele de perisabilitate stabilite nu sunt deductibile fiscal.
4. Scoatere din gestiune:
Scoaterea din gestiune reprezinta o etapa prin care stocurile, pe masura ce sunt date spre utilizare/consum, trebuie evidentiate si inregistrate in contabilitate aplicand una dintre urmatoarele metode:
• FIFO (primul intrat – primul iesit)
Potrivit metodei „primul intrat – primul iesit”, bunurile iesite din gestiune se evalueaza la costul de achizitie sau de productie al primei intrari (lot). Pe masura epuizarii lotului, bunurile iesite din gestiune se evalueaza la costul de achizitie sau de productie al lotului urmator, in ordine cronologica.
• CMP (costul mediu ponderat)
Metoda costului mediu ponderat presupune calcularea costului fiecarui element pe baza mediei ponderate a costurilor elementelor similare aflate in stoc la inceputul perioadei si a costului elementelor similare produse sau cumparate in timpul perioadei. Media poate fi calculata periodic sau dupa fiecare receptie. Perioada de calcul nu trebuie sa depaseasca durata medie de stocare.
• LIFO (ultimul intrat – primul iesit)
Potrivit metodei „ultimul intrat – primul iesit”, bunurile iesite din gestiune se evalueaza la costul de achizitie sau de productie al ultimei intrari (lot). Pe masura epuizarii lotului, bunurile iesite din gestiune se evalueaza la costul de achizitie sau de productie al lotului anterior, in ordine cronologica.
5. Inventar intermitent:
Inventarul intermitent presupune stabilirea iesirilor si inregistrarea lor in contabilitate pe baza inventarierii stocurilor la sfarsitul perioadei.
Societatile care utilizeaza aceasta metoda efectueaza inventarierea faptica a stocurilor conform politicilor contabile, dar nu mai tarziu de finele perioadei de raportare pentru care au de determinat obligatii fiscale.
Iesiri = Sold initial + Intrari – Sold final
6. Inventar permanent:
Inventarul permanent presupune evidentierea in debitul conturilor de stocuri a valorii stocurilor intrate, la pret de inregistrare, iar in creditul acestora reflectandu-se iesirile din gestiune a stocurilor.
Soldul conturilor de stocuri reflecta valoarea bunurilor existente in gestiune, la pret de inregistrare.
Daca societatea doreste sa urmareasca foarte strict gestiunea, atunci se recomanda sa opteze pentru aplicarea metodei inventarului permanent. Aceasta permite ca dupa fiecare operatiune de intrare sau de iesire sa fie cunoscut stocul atat cantitativ, cat si valoric.
Sold final = Sold initial + Intrari – Iesiri
7. Comertul cu amanuntul:
Comertul cu amanuntul sau en-detail este activitatea desfasurata de comerciantii care cumpara marfuri pentru a le revinde consumatorilor finali in cantitati mici si in stare de a fi intrebuintate.
8. Comertul cu ridicata:
Comertul cu ridicata sau en-gros este activitatea desfasurata de comerciantii care cumpara produse in cantitati mari in scopul revanzarii acestora in cantitati mai mici altor comercianti sau utilizatori profesionali si colectivi.
9. Gestiunea global-valorica:
Este o metoda de tinere a contabilitatii analitice, unde contabilitatea analitica a marfurilor si ambalajelor se tine global-valoric, atat la gestiune, cat si in contabilitate, iar verificarea concordantei inregistrarilor din evidenta gestiunii si din contabilitate se efectueaza numai valoric, la perioade stabilite de unitate.
10. Gestiunea cantitativ-valorica:
Este o metoda de tinere a contabilitatii analitice, care consta in tinerea evidentei cantitative pe feluri de stocuri in cadrul fiecarei gestiuni, iar in contabilitate a celei cantitativ-valorice.
Verificarea exactitatii inregistrarilor din evidenta de la locurile de depozitare si din contabilitate se efectueaza prin punctajul periodic dintre cantitatile operate in fisele de magazie si cele din fisele de cont analitic din contabilitate.
Buna ziua! Va contactez din partea firmei SC MARCU AUTO SRL, CUI: RO15025623. La data de 31.12.2017 valoarea inventarului este mai mica decat cea a raportului de gestiune. Puteti sa ma ajutati cu o posibila solutie, pt a vedea de unde poate fi aceasta diferenta? Va multumesc!
Cordial,
Marcu Carmen(0721637071)
Buna ziua,
Multumim pentru atentia cu care ne cititi!
Credem ca faceti o comparatie intre rapoartele Lista inventariere si raportul Gestiune zilnica. In mod normal cele doua rapoarte ar trebui sa coincida ca total.
Trebuie sa verificati parametrii rapoartelor: ca le generati pe aceeasi gestiune si cu aceeasi data de referinta.
Apoi puteti efectua verificarea din aproape in aproape: respectiv generati rapoartele la data x – daca la aceasta data sumele corespund, verificati la ziua x+1 si tot asa, pana identificati ziua la care nu corespund sumele. Apoi verificati toate inregistrarile din ziua respectiva pentru posibile erori.
Speram ca raspunsul nostru va este de folos.
O zi frumoasa!
Bună seara , am și eu următoare întrebatre ,poate ține gestiune soțul contabilei șef ,în cadrul unei unități de învățământ ?
Buna ziua Elena,
Daca este angajat pe post de gestionar, poate sa tina gestiunea respectiva. Nu cunoastem prevederile speciale in domeniul public, insa nu stim sa existe o restrictie legata de gradul de afiliere cu contabilul care tine evidenta gestiunii respective.
Zi frumoasa!