Autentificare Cloud

Contact

Bill
Ai o afacere? Cu SmartBill facturezi simplu, rapid si ai integrare gratuita e-Factura!       Afla mai multe
Business Know-How

Cum te poate ajuta LinkedIn sa iti cresti afacerea?

Afacere Linkedin

Ai un cont de LinkedIn? Dar un profil pentru compania ta? Cand de des publici continut pe pagina de business, ce hashtag-uri folosesti si cati followeri ai?

LinkedIn este o retea care mult timp nu a fost in centrul atentiei, insa care in ultima vreme a inceput sa integreze tot mai multe optiuni pentru ca oamenii de marketing sa isi poata promova companiile cu care lucreaza. Comunicarea, de obicei rece si formala, se transforma usor-usor si devine mai prietenoasa, pastrand totusi tonul profesional.

Astazi, platforma inregistreaza 740 de milioane de utilizatori la nivel global si 2.8 milioane de utilizatori in Romania. Daca potentialii tai clienti se afla pe LinkedIn, ar trebui sa incepi sa acorzi mai mult timp si efort continutului publicat aici. Iata cateva idei pe care le implementam si noi la STOICA.CO care te pot ajuta sa incepi sa fii prezent si activ pe LinkedIn.

1.   Lanseaza o pagina de Business

Daca clientii tai sunt pe LinkedIn, si business-ul tau ar trebui sa fie prezent aici. O pagina de business este canalul perfect prin care sa interactionezi cu potentiali clienti, atat timp cat o optimizezi constant si o folosesti pentru a aduce valoare.

Aceasta pagina ar trebui sa respecte identitatea de brand si sa aiba vizualuri reprezentative (un cover si o fotografie de profil, care este logo-ul companiei), o descriere relevanta si orice alte informatii care pot atrage atentia clientilor (de exemplu, poti adauga link-uri care duc catre website sau catre un video demo).

Recent, LinkedIn a introdus optiunea de Products, prin care iti poti prezenta principalele produse sau servicii. Products este inclus in pagina ta de business si iti permite, in plus, sa arati cine sunt clientii tai, sa adaugi fotografii sau video-uri si sa incluzi butoane de tip Call-to-Action.

LinkedIn spune ca acest tip de abordare este recomandata pentru bottom funnel marketing, cand obiectivul principal este de a transforma lead-urile in clienti. Products este disponibil momentan doar pentru anumite companii.

2.   Publica continut pe pagina de business

LinkedIn permite publicarea continutului in diferite formate: de la imagini, la videouri, text, caruseluri sau sondaje, le poti incerca pe toate pentru a-ti da seama care functioneaza cel mai bine pentru tine si afacerea ta.

Continutul video este prioritizat in mod special de LinkedIn si este mult mai vizibil decat imaginile sau continutul scris. Conform LinkedIn, video-urile ar trebui sa dureze 1-2 minute si sa aiba subtitrari. De asemenea, videourile live au rezultate de pana la 24 de ori mai bune decat cele inregistrate.

De asemenea, din experienta noastra de pana acum, am observat ca si formatele tip carousel aduc rezultate bune, avand un numar aproape dublu de reactii comparativ cu o singura imagine.

Hashtag-urile joaca un rol foarte important si, desi nu trebuie sa folosesti foarte multe, trebuie sa le gasesti pe cele mai relevante pentru industria ta. De exemplu, iti poti crea un hashtag personalizat (#teamstoica pentru noi) si sa folosesti si altele consacrate, populare, care te vor ajuta sa ajungi la mai multi oameni. Cateva platforme care te pot ajuta sa le identifici pe cele mai potrivite sunt: Flick, HashtagsforLikes, Tailwind etc.

In plus, o postare devine mult mai vizibila atunci cand oameni cu retele puternice interactioneaza cu ea, asa ca atunci cand e posibil, da-le tag lor sau altor pagini de business.

3.   Scrie si publica articole

Articolele pe care le scrii pe blogul companiei pot creste vizibilitatea si te pot pozitiona business-ul ca pe un lider in industrie, dar, in acelasi timp, trebuie sa tii cont ca oamenii isi doresc sa aiba acces cat mai usor la informatie. De aceea, s-ar putea sa nu vrei sa ii scoti din platforma pentru a citi un articol.

Pe langa stirile, imaginile, videourile pe care le publici, poti scrie si articole direct pe LinkedIn. Subiecte pot varia de la trenduri in industrie la raspunsuri la potentiale intrebari ale viitorilor tai clienti, la resurse utile sau chiar la studii de caz.

Pentru un impact li mai puternic, poti invita oameni cheie din companie sa scrie articole – pot vorbi despre pareri si impresii personale, despre noutati legate de companie etc. Acest lucru va contribui la construirea brandului personal al colegilor tai, dar si a brandului business-ului pe care vrei sa il promovezi.

4.   Investeste in branding personal

Oamenii in pozitii-cheie din companie ar trebui sa fie acolo unde sunt si cei mai importanti stakeholderi si poti folosi pagina de business de pe LinkedIn pentru a-i ajuta sa isi construiasca un brand personal puternic.

CEO, CFO, CMO si alti lideri de opinie ar trebui sa aiba in vedere ca profilele personale sunt la fel de importante ca cele de business, pentru ca sunt in mod direct asociati cu imaginea brandului. Pentru a deveni mai vizibili si pentru a creste notorietatea afacerii pe LinkedIn, acestia pot publica/prelua si pe paginile personale:

  • Comunicatele de presa – prin link-uri catre surse de incredere care mentioneaza compania
  • Studii de caz – proiecte in care au fost implicati si care le atesta aptitudinile
  • Opinii – a lua pozitie pe o anumita tema poate avea un impact foarte puternic
  • Testimoniale – clientii cu care au lucrat pot vorbi despre experienta lor
  • Fotografii si videouri- pe majoritatea platformelor online, imaginile si videourile cu oameni au rezultate mult mai bune decat cele care prezinta un produs/serviciu

5.   Fii activ

Primul si poate cel mai important sfat pe care il dam atunci cand vine vorba despre social media este ca este important sa fii prezent si activ.

Pe LinkedIn, este recomandat sa publici continut pe cat de des posibil, sa fii activ in grupuri care au legatura cu domeniul tau, sa participi la conversatii – raspunde la comentarii, da tag-uri, comenteaza la postarile altor persoane, distribuie continut de pe pagina de business pe cea personala si incurajeaza si alti colegi sa faca asta.

Poti lua in considerare sa iti construiesti propria comunitate sau sa fii membru activ intr-una (desi inca nu sunt la fel de puternice ca cele de pe Facebook), astfel incat sa iti cresti reteaua de conexiuni, sa gasesti colaboratori, sa iti promovezi afacerea sau chiar sa depasesti obstacole.

In plus, a fi activ inseamna si sa iti cresti numarul de followeri si poti face asta organic (alte persoane gasesc profilul prin search sau prin postarile altor utilizatori), prin invitatii trimise personal, ad-uri sau prin promovarea paginii in newslettere, pe website sau alte canale.

6.   LinkedIn Ads

LinkedIn permite acum noi optiuni de targetare si noi formate de reclame. Poti folosi ceea ce se numeste matched audiences pentru a:

  • Retargeta vizitatorii site-ului sau persoane care au mai interactionat cu reclamele tale pe LinkedIn
  • Targeta o lista de companii sau de contacte

Aceste optiuni fac din LinkedIn o platforma foarte atragatoare pentru companiile B2B, caci poti acum sa te promovezi catre audiente ”calde” sau catre companii care te cunosc, ceea ce creste rata de succes a ad-urilor.

In ceea ce priveste formatele reclamelor, pe langa display si video, LinkedIn a introdus noutati: ad-uri conversationale – unde poti predefini anumite intrebari si raspunsuri si formulare de lead generation – care te ajuta sa obtii date de contact fara ca utilizatorul sa fie nevoit sa paraseasca platforma.

LinkedIn s-a schimbat mult si (inca) nu este la fel de aglomerat ca Facebook. Aceasta platforma poate fi potrivita pentru a-ti face vocea auzita indiferent daca reprezinti sau nu un brand.

Despre Agentia STOICA
Suntem o agentie de growth marketing si ajutam companiile B2B sa isi creasca impactul in mediul online si sa atraga mai multi clienti prin intermediul website-ului. In peste 7 ani de activitate, am lucrat cu startup-uri, corporatii si companii mici din Romania si din Belgia, UK sau Olanda. Lucram alaturi de echipele de marketing sau managerii de marketing ai clientilor nostri si ii ajutam cu solutii personalizate de: strategie si implementare de campanii de inbound marketing, UX, Web Development, automatizarea proceselor de marketing, design si promovare. Punem in centrul activitatilor noastre oamenii si ne concentram atat pe o dezvoltare continut a colegilor nostri, cat si construirea de relatii pe termen lung, bazate pe incredere cu clientii nostri. Din decembrie, 2019 suntem parteneri Hubspot in Romania.

Usureaza-ti munca cu gestionarea documentelor si castiga timp pretios pentru afacerea ta! Testeaza produsele SmartBill: program facturare, gestiune si contabilitate. Afla din pagina dedicata e-Factura si e-Transport motivele pentru care merita sa alegi SmartBill.

Despre autor

Elena Iordache-Stoica este Digital Marketing Strategist in agentia STOICA. Ajuta companiile B2B sa isi creasca impactul in mediul online si sa navigheze prin lumea complexa a marketingului digital.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *