Autentificare Cloud

Contact

Bill
Ai o afacere? Cu SmartBill facturezi simplu, rapid si ai integrare gratuita e-Factura!       Afla mai multe
Intrebari din Domeniu

Asigurarea prin optiune la sanatate in cazul persoanelor care nu obtin venit sau obtin un venit sub plafon

Asigurare sanatate

Persoanele fizice pot opta pentru plata contributiei la sanatate in anumite situatii.

In primul rand acestea trebuie sa verifice daca nu sunt exceptate de la plata asigurarii. Exista anumite categorii de persoane care sunt asigurate la sanatate dar care sunt scutite de plata contributiei. Printre acestea enumeram: copiii pana la 18 ani, tinerii cu varste intre 18-26 ani, daca sunt elevi, inclusiv absolventii de liceu, pana la inceperea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni de la terminarea studiilor, persoanele cu handicap, pentru veniturile obtinute in baza Legii nr. 448/2006, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, femeile insarcinate si lauzele, persoanele care se afla in concediu de acomodare etc.

Optiunea pentru plata CASS se poate realiza de catre:

1. Persoanele fizice care au estimat pentru anul curent venituri anuale cumulate (din activitati independente, drepturi de proprietate intelectuala, asocierea cu o persoana juridica, cedarea folosintei bunurilor, activitati agricole, silvicultura, investitii, alte surse) sub plafonul de 12 salarii minime brute (pentru anul 2021 acest plafon este de 27.600 lei).

Aici exista doua situatii:

  • Daca persoana fizica depune declaratia unica pana la 25 mai, aceasta datoreaza contributia de asigurari sociale de sanatate la o baza de calcul echivalenta cu 6 salarii minime brute pe tara.

Adica baza de calcul este 6*2.300 lei = 13.800 lei. CASS = 10%* 13.800 lei = 1.380 lei

Baza legala: art 174 alin. (18) din Codul fiscal care arata ca in cazul in care persoanele fizice realizeaza un venit net anual cumulat sub nivelul a 12 salarii minime brute pe tara, iar in anul fiscal precedent nu au avut calitatea de salariat si nu s-au incadrat in categoriile de persoane exceptate de la plata contributiei de asigurari sociale de sanatate si depun declaratia unica, pana la data de 25 mai, inclusiv a anului urmator celui de realizare a veniturilor, in vederea definitivarii contributiei de asigurari sociale de sanatate.

  • Daca persoana fizica depune declaratia dupa data de 25 mai, baza de calcul este salariul minim brut in vigoare la data de 25 mai inmultita cu numarul de luni ramase pana la termenul legal de depunere a declaratiei unice, capitolul I, inclusiv luna in care se depune declaratia, adica data de 25 mai a anului urmator.

Presupunem ca persoana depune declaratia in octombrie 2021. Numarul de luni ramase pana la termenul legal de depunere – 25 mai 2022 este de 8 luni. Baza de calcul a contributiei este de 8*2.300 lei  = 18.400 lei. CASS= 10%*18.400 lei = 1.840 lei.

2. Persoanele fizice care nu realizeaza venituri din salarii, activitati independente, drepturi de proprietate intelectuala, asocierea cu o persoana juridica, cedarea folosintei bunurilor, activitati agricole, silvicultura, investitii, alte surse si nu se incadreaza in categoriile de persoane exceptate de la plata CASS. In acest caz, baza de calcul o reprezinta 6 salarii minime brute. CASS datorata este astfel 1.380 lei. Termen de plata: 25 mai a anului urmator.

Presupunem ca o persoana nu realizeaza deloc venituri in 2021. In luna martie 2021 depune declaratia unica fiindca doreste sa se asigure prin optiune la CASS. In aceasta situatie, baza de calcul CASS este 6*2.300 = 13.800 lei. CASS= 10%* 13.800 lei = 1.380 lei.

3. Persoanele fizice care realizeaza venituri de natura celor de la punctul b) pentru care nu se datoreaza CASS. Si in acest caz, baza de calcul o reprezinta 6 salarii minine brute. CASS datorata este astfel 1.380 lei. Termen de plata: 25 mai a anului urmator. Se completeaza capitolul II referitor la venituri estimate.

Usureaza-ti munca cu gestionarea documentelor si castiga timp pretios pentru afacerea ta! Testeaza produsele SmartBill: program facturare, gestiune si contabilitate. Afla din pagina dedicata e-Factura si e-Transport motivele pentru care merita sa alegi SmartBill.

Despre autor

Delia Mircea, FCCA, este coordonatorul editorial al Contzilla.ro, site-ul contabililor descurcareti, inca de la infiintare (2008). Experienta profesionala a editorului include doua banci, o importanta firma de soft contabil si ERP si o multinationala. In calitate de editor al Contzilla.ro a publicat peste 4.000 de articole de fiscalitate si contabilitate, articole citite de peste 5.000.000 de ori, de catre 1.500.000 de vizitatori unici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *