Autentificare Cloud

Contact

Bill
Ai o afacere? Cu SmartBill facturezi simplu, rapid si ai integrare gratuita e-Factura!       Afla mai multe
Intrebari din Domeniu

Cele 7 regimuri speciale de TVA

tva

In ceea ce priveste TVA (taxa pe valoare adaugata), legislatia in vigoare prevede 7 regimuri speciale pe care contribuabilii le pot aplica in functie de incadrarea sau nu intr-o anumita categorie. De aceea, in cele ce urmeaza vom detalia toate aceste regimuri speciale de TVA si conditiile pe care trebuie sa le indeplinesti pentru a face parte dintr-o anumita categorie.

1. Regimul special de scutire pentru intreprinderile mici

Acest regim se refera la faptul ca societatile care au o cifra de afaceri anuala sub plafonul de 88.500 euro, adica echivalentul a 300.000 ron (curs BNR valabil la data aderarii) pot aplica scutire de la plata taxei pe valoare adaugata, in regim special.

Si entitatile nou-infiintate pot beneficia de aplicarea regimului special de scutire, daca declara o cifra de afaceri anuala estimata sub plafonul de scutire si nu opteaza pentru aplicarea regimului normal de taxare.

Daca aplici deja regimul special de scutire si depasesti plafonul de 300.000 ron, atunci vei fi obligat sa soliciti inregistrarea in scopuri de TVA intr-un termen de 10 zile de la data atingerii ori depasirii plafonului. 

2. Regimul special pentru agentiile de turism

Agentiile de turism, adica persoanele care in nume propriu sau in calitate de agent intermediaza, ofera informatii sau se angajeaza sa furnizeze persoanelor care calatoresc individual sau in grup servicii de calatorie (cazare la hotel, case de oaspeti, camine, locuinte de vacanta si alte spatii folosite pentru cazare, transportul aerian, terestru sau maritim, excursii organizate si alte servicii turistice) pot aplica scutire de la plata TVA, avand astfel un regim special.

Atentie! Regimul special nu se aplica pentru agentiile de turism care actioneaza in calitate de intermediar.

Pe de alta parte, daca detii o agentie de turism poti opta si pentru aplicarea regimului normal de taxare, cu urmatoarele exceptii, pentru care este obligatorie taxarea in regim special:

  • cand calatorul este o persoana fizica;
  • cand serviciile de calatorie cuprind si componente pentru care locul operatiunii se considera ca fiind in afara Romaniei.

3. Regimul special pentru bunurile second-hand, opere de arta, obiecte de colectie si antichitati

Vei putea aplica regimul special de TVA daca vei efectua revanzari/livrari de bunuri second-hand, opere de arta, obiecte de colectie, antichitati etc., altele decat operele de arta livrate de autorii sau succesorii de drept ai acestora pentru care exista obligatia colectarii taxei, bunuri pe care le-ai achizitionat din interiorul UE, de la unul dintre urmatorii furnizori:

  • o persoana neimpozabila;
  • o persoana impozabila, in masura in care livrarea efectuata de respectiva persoana impozabila este scutita de taxa;
  • o intreprindere mica, in masura in care achizitia respectiva se refera la bunuri de capital;
  • o persoana impozabila revanzatoare, in masura in care livrarea de catre aceasta a fost supusa taxei in regim special.

Vei putea aplica daca doresti si regimul normal de taxare pentru orice livrare eligibila pentru aplicarea regimului special, inclusiv pentru livrarile de bunuri pentru care se poate exercita optiunea de aplicare a regimului special.

4. Regimul special pentru aurul de investitii

Poti aplica regimul special de scutire de la plata TVA daca produci aurul de investitii sau transformi orice aur in aur de investitii, pentru livrarile de aur de investitii catre alta persoana impozabila, care in mod normal ar fi scutite.

Pe de alta parte, urmatoarele operatiuni sunt de asemenea scutite de taxa:

  • livrarile, achizitiile intracomunitare si importul de aur de investitii, inclusiv investitiile in hartii de valoare, pentru aurul nominalizat sau nenominalizat ori negociat in conturi de aur si cuprinzand mai ales imprumuturile si schimburile cu aur care conferau un drept de proprietate sau de creanta asupra aurului de investitii, precum si operatiunile referitoare la aurul de investitii care constau in contracte la termen viitoare, care dau nastere unui transfer al dreptului de proprietate sau de creanta asupra aurului de investitii;
  • serviciile de intermediere in livrarea de aur de investitii, prestate de agenti care actioneaza in numele si pe seama unui mandant.

5. Regimul special pentru serviciile electronice, de telecomunicatii, de radiodifuziune sau de televiziune prestate de catre persoane impozabile nestabilite in UE

Orice persoana impozabila nestabilita în UE poate utiliza un regim special pentru toate serviciile electronice, de telecomunicatii, de radiodifuziune sau de televiziune prestate catre persoane neimpozabile care sunt stabilite, au domiciliul stabil ori resedinta obisnuita in UE. 

Pe de alta parte, acest regim special permite inregistrarea unei persoane impozabile nestabilite in UE intr-un singur stat membru pentru toate serviciile electronice, de telecomunicatii, de radiodifuziune sau televiziune prestate catre persoane neimpozabile stabilite in UE.

6. Regimul special pentru serviciile electronice, de telecomunicatii, de radiofuziune sau de televiziune prestate de catre persoane impozabile stabilite in UE, dar intr-un alt stat membru decat statul membru de consum

Va putea aplica regimul special de scutire persoana impozabila care are sediul activitatii economice in Romania sau, in cazul in care nu are sediul activitatii economice in UE, dispune de un sediu fix in Romania pentru toate serviciile electronice, de telecomunicatii, de radiodifuziune sau de televiziune prestate catre persoane neimpozabile care sunt stabilite, au domiciliul stabil sau resedinta obisnuita in statele membre de consum, daca persoana impozabila nu este stabilita in aceste state membre. 

Pe de alta parte, acest regim special poate fi utilizat si de catre orice persoana impozabila care nu are sediul activitatii economice in UE, dar dispune de mai multe sedii fixe in UE, in cazul in care are un sediu fix in Romania si alege Romania ca stat membru de inregistrare.

7. Regimul special pentru agricultori

Daca esti agricultor cu sediul activitatii economice in Romania si desfasori activitati de productie agricola (productia produselor agricole, inclusiv activitatile de transformare a produselor agricole prin alte metode decat cele industriale) sau desfasori servicii agricole, atunci poti aplica regimul special pentru agricultori.

Pe de alta parte, daca aplici regimul special pentru agricultori:

  • nu vei avea obligatia de a colecta TVA pentru livrarile de produse agricole rezultate din activitatile si serviciile agricole;
  • nu vei avea dreptul sa deduci taxa achitata sau datorata pentru achizitiile efectuate in cadrul activitatii in regimul special.

Agricultorii care vor aplica regimul special vor trebui sa depuna la organul fiscal competent o notificare privind aplicarea regimului special.

Avantaje:

  • agricultorul nu va trebui sa tina evidenta TVA (insa va trebui sa emita facturi pe care sa apara mentiunea ca aplica regim de scutire pentru agricultori, procentul de compensare si valoarea compensatiei);
  • agricultorul nu va trebui sa depuna decont de TVA;
  • agricultorul va fi scutit de orice alte obligatii care revin persoanelor impozabile inregistrate sau care ar trebui sa se inregistreze in scopuri de TVA.
Despre autor

Delia Mircea, FCCA, este coordonatorul editorial al Contzilla.ro, site-ul contabililor descurcareti, inca de la infiintare (2008). Experienta profesionala a editorului include doua banci, o importanta firma de soft contabil si ERP si o multinationala. In calitate de editor al Contzilla.ro a publicat peste 4.000 de articole de fiscalitate si contabilitate, articole citite de peste 5.000.000 de ori, de catre 1.500.000 de vizitatori unici.

4 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.