Autentificare Cloud

Contact

Bill
Ai o afacere? Cu SmartBill facturezi simplu, rapid si ai integrare gratuita e-Factura!       Afla mai multe
#actual

Cronica antreprenoriala – declaratie beneficiar real, salariul minim, cote taxe PFA si sponsorizari in 2022

Cronica antreprenoriala

Noutatile legislative din saptamana aceasta sunt prezentate pe scurt in cronica antreprenoriala:

1. Incepand cu data de 1 ianuarie 2022, persoanele juridice supuse obligatiei de inregistrare in registrul comertului vor trebui sa depuna la inmatriculare si ori de cate ori intervine o modificare, declaratia privind beneficiarul real al persoanei juridice, in vederea inregistrarii in Registrul beneficiarilor reali al societatilor, cu exceptia regiilor autonome, companiilor si societatilor nationale si societatilor detinute integral sau majoritar de stat. Asadar, se elimina obligatia de depunere anuala, in termen de 15 zile de la aprobarea situatiilor financiare anuale. Ca element de noutate, obligatia este indeplinita si prin includerea, la inmatriculare, in actul constitutiv, a datelor de identificare a beneficiarilor reali si a modalitatilor in care se exercita controlul asupra persoanei juridice. Modificarea ulterioara a datelor de identificare a beneficiarilor reali nu genereaza obligatia de a modifica actul constitutiv.

Exceptie: Persoanele juridice care au in structura actionariatului entitati inmatriculate sau care au sediul fiscal in jurisdictii necooperante din punct de vedere fiscal si/sau in jurisdictii cu grad inalt de risc de spalare a banilor si/sau finantare a terorismului si/sau in jurisdictii aflate sub monitorizarea organismelor internationale relevante, pentru risc de spalare a banilor/finantare a terorismului depun anual o declaratie privind beneficiarul real al persoanei juridice, in vederea inregistrarii in Registrul beneficiarilor reali al societatilor, in termen de 15 zile de la aprobarea situatiilor financiare anuale. Termenul de depunere a declaratiei anuale privind beneficiarul real, prevazuta la articolul mai sus mentionat este de 90 de zile de la incetarea starii de alerta.

Lista acestor jurisdictii va fi publicata de Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor.

Alte prevederi:

  • Declaratia reprezentantului legal al persoanei juridice cuprinde datele de identificare ale beneficiarilor reali ,respectiv numele, prenumele, data si locul nasterii, codul numeric personal, seria si numarul actului de identitate, cetatenia, domiciliul sau resedinta, precum si modalitatile in care se exercita controlul asupra persoanei juridice.
  • Declaratia poate avea forma de inscris sub semnatura privata ori forma electronica si poate fi transmisa la oficiul registrului comertului prin mijloace electronice, cu semnatura electronica, sau prin servicii de posta si curier sau prin ghiseul oficiului registrului comertului, personal sau prin reprezentant.
  • Declaratia privind beneficiarul real poate fi data si in fata reprezentantului oficiului registrului comertului sau se poate depune, personal sau prin reprezentant, avand data certa, data de notarul public ori atestata de avocat.

Baza legala: Legea nr. 315/2021.

2. In penultima zi a anului s-a publicat OUG 142 care aduce cateva modificari Codului muncii din 2022, astfel:

  • incepand cu data de 1 ianuarie 2022 , salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata poate fi aplicat pentru un salariat pentru o perioada de maxim 24 de luni, de la momentul incheierii contractului individual de munca. Dupa expirarea perioadei respective, timp in care salariatul va fi calificat sau nu, acesta va fi incadrat cu un salariu de baza  superior salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata.
  • prevederile acestea se aplica si pentru salariatul incadrat cu salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata, care are deja incheiat un contract individual de munca, perioada de maxim 24 de luni fiind calculata incepand cu data de 1 ianuarie 2022.

Ca element de noutate fata de prevederile OUG 130/2021 care a intrat in vigoare in 18.12.2021, este ca termenul intrarii in vigoare este 1 ianuarie 2021  si pe de alta parte, termenul de 24 de luni nu se va calcula retroactiv, ci incepand cu 1 ianuarie 2022.

3. In 29.12.2021 ANAF a publicat modelul cererii de acordare a esalonarii la plata, in forma simplificata (D7). Declaratia este disponibila aici.

4. Tot in 29.12.2021, Ministerul Muncii a publicat un proiect legislativ pentru stabilirea zilelor lucratoare pentru care se acorda zile libere, altele decat zilele de sarbatoare legala, pentru anul 2022. Pentru personalul institutiilor si autoritatilor publice, ziua de 2 decembrie 2022 se stabileste ca zi libera iar pentru recuperarea zilei de munca stabilita ca zi libera, institutiile si autoritatile publice isi vor prelungi corespunzator timpul de lucru pana la data de 31 decembrie 2022 potrivit planificarilor stabilite.

5. Sponsorizarile in 2022 au un regim modificat in baza Legii 322/2021 care modifica Codul fiscal.

Cheltuiala cu sponsorizarile ramane nedeductibila, insa, in cazul in care valoarea stabilita diminuata cu sumele reportate, dupa caz, nu a fost utilizata integral, contribuabilii vor putea dispune redirectionarea impozitului pe profit, in limita valorii astfel calculate pentru efectuarea de sponsorizari si/sau acte de mecenat sau acordarea de burse private in termen de maximum 6 luni de la data depunerii declaratiei anuale de impozit pe profit, prin depunerea unui/unor formular/formulare de redirectionare.

Redirectionarea impozitului pe profit pentru sponsorizarea entitatilor persoane juridice fara scop lucrativ, inclusiv a unitatilor de cult, poate fi efectuata doar daca beneficiarul sponsorizarii este inscris, la data platii sumei respective de catre organul fiscal, in Registrul entitatilor/unitatilor de cult pentru care se acorda deduceri fiscale.

Procedura de redirectionare se va stabili prin ordin ANAF.

Sumele care nu sunt scazute din impozitul pe profit, respectiv din impozitul pe veniturile microintreprinderilor, se reporteaza numai pentru sponsorizari/acte de mecenat/acordarea de burse private efectuate/inregistrate inainte de termenele prevazute de Legea 322/2021, potrivit reglementarilor in vigoare la data efectuarii sponsorizarii, fara a depasi anul 2028.

6.ANAF publicat in 23.12.2021 un ghid fiscal pentru contribuabilii care au obligatia declararii veniturilor din strainatate. Materialul este disponibil aici.

7. In anul 2022, pentru PFA-uri se aplica urmatoarele cote de taxe:

  • impozit pe venit 10%
  • CASS 10% daca veniturile PFA-ului depasesc 12 salarii minime pe economie, adica 30.600 lei.
    CASS se calculeaza la plafon, prin urmare valoarea este 10%*30.600 lei = 3.060 lei.
  • CAS 25% daca veniturile PFA-ului depasesc 12 salarii minime pe economie – CAS =25% * 30.600 lei = 7.650 lei.

8. Zilele libere legale in anul 2022 sunt:

  • 1 ianuarie (sambata), 2 ianuarie (duminica) — Anul Nou
  • 24 ianuarie (luni) — Ziua Unirii Principatelor Romane
  • 22 aprilie (vineri) — Vinerea Mare,
  • 24 (duminica) – 25 (luni) aprilie — Paste ortodox 2022
  • 1 mai (duminica) — Ziua Muncii
  • 1 iunie (miercuri) — Ziua Copilului
  • 12 iunie (duminica) – Rusalii, 13 iunie (luni) — A doua zi de Rusalii
  • 15 august (luni) — Adormirea Maicii Domnului
  • 30 noiembrie (miercuri) — Sfantul Andrei
  • 1 decembrie (joi) — Ziua Nationala a Romaniei
  • 25 (duminica) – 26 (luni) decembrie — Craciunul

Usureaza-ti munca cu gestionarea documentelor si castiga timp pretios pentru afacerea ta! Testeaza produsele SmartBill: program facturare, gestiune si contabilitate. Afla din pagina dedicata e-Factura si e-Transport motivele pentru care merita sa alegi SmartBill.

Despre autor

Delia Mircea, FCCA, este coordonatorul editorial al Contzilla.ro, site-ul contabililor descurcareti, inca de la infiintare (2008). Experienta profesionala a editorului include doua banci, o importanta firma de soft contabil si ERP si o multinationala. In calitate de editor al Contzilla.ro a publicat peste 4.000 de articole de fiscalitate si contabilitate, articole citite de peste 5.000.000 de ori, de catre 1.500.000 de vizitatori unici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *