Atunci cand un antreprenor doreste sa stabileasca pretul produselor, de regula prima metoda pe care o are in vedere este cea pornind de la costurile implicate in obtinerea unui produs:
- costurile variabile
- costurile fixe
Prin aceasta metoda, pretul se determina pornind de la cost, la care se aplica un adaos (un procent de profit). Exista mai multe situatii in functie de contextul in care opereaza entitatea cumparator, revanzator sau producator.
Daca entitatea doar cumpara produsul si il revinde fara a-i aduce modificari, in stabilirea pretului se porneste de la costul de achizitie la care se adauga adaosul.
Cost de achizitie = pretul datorat furnizorilor + eventualele cheltuieli conexe – eventualele reduceri ale costului de achizitie.
Daca entitatea produce bunul respectiv, atunci pentru a calcula pretul se porneste de la costul de productie la care se adauga procentul de profit.
Ce este costul de achizitie?
Costul de achizitie al bunurilor cuprinde:
- pretul de cumparare
- taxele de import
- alte taxe nerecuperabile (cu exceptia acelora pe care persoana juridica le poate recupera de la autoritatile fiscale: de exemplu un neplatitor de TVA va include si TVA de pe factura de achizitii in costul bunului/serviciului achizitionat)
- cheltuielile de transport
- cheltuieli de manipulare
- alte cheltuieli care pot fi atribuibile direct achizitiei bunurilor respective
- comisioanele
- taxele notariale
- cheltuielile cu obtinerea de autorizatii
- alte cheltuieli nerecuperabile, atribuibile direct bunurilor respective
Cheltuielile de transport sunt incluse in costul de achizitie si atunci cand functia de aprovizionare este externalizata. Ele pot fi cuprinse pe aceeasi factura cu bunurile achizionate sau pe facturi separate.
Ce este costul de productie?
Productia este procesul prin care se prelucreaza materiile prime in vederea obtinerii unui produs finit. Orice producator achizitioneaza materia prima pe care o prelucreaza in propria unitate utilizand echipamente si forta de munca. Ca sa prelucreze bunurile are nevoie de un spatiu pentru care plateste chirie sau inregistreaza amortizare, plateste salariati – pentru activitatea directa de productie dar si indirecti (ex. contabilul), plateste utilitati, abonamente telefonice, internet. Toate acestea sunt costurile unitatii, care se regasesc in contul de profit si pierdere, dar nu toate sunt si costuri de productie.
De multe ori se face confuzie intre costurile totale si costurile de productie, fiindca se considera ca toate cheltuielile angrenate in functionarea business-ului sunt costuri de productie. De aceea, vom aduce cateva clarificari mai jos:
Cost de productie inseamna:
- pretul de achizitie al materiilor prime si al materialelor consumabile
- alte cheltuieli care pot fi atribuite direct bunului in cauza
Costul de productie sau de prelucrare al stocurilor, precum si costul de productie al imobilizarilor cuprinde cheltuielile directe aferente productiei, si anume:
- materiale directe
- energie consumata in scopuri tehnologice
- manopera directa
- alte cheltuieli directe de productie
- costul proiectarii produselor
- cota cheltuielilor indirecte de productie (altfel spus, regia de productie) alocata in mod rational ca fiind legata de fabricatia acestora
Aceste regii pot fi fixe sau variabile:
- Regia fixa de productie consta in acele costuri indirecte de productie care raman relativ constante, indiferent de volumul productiei, cum sunt:
- amortizarea
- intretinerea sectiilor si utilajelor
- costurile cu conducerea si administrarea sectiilor
- Regia variabila de productie consta in acele costuri indirecte de productie care variaza direct proportional sau aproape direct proportional cu volumul productiei, cum sunt:
- materiale indirecte
- forta de munca indirecta
Asadar, aceste cheltuieli indirecte nu se repartizeaza integral asupra costurilor de productie, ci intr-o anumita cota.
Cum se repartizeaza regia fixa asupra costurilor de productie?
Criteriu de repartizare
Alocarea regiei fixe de productie asupra costurilor de productie se face pe baza capacitatii normale a instalatiilor de productie. Valoarea cheltuielilor cu regia fixa alocate fiecarei unitati de productie nu se majoreaza ca urmare a obtinerii unei productii scazute sau a neutilizarii unor echipamente.
Asadar, daca in procesul de productie sunt implicate utilaje care au o amortizare de 100.000 lei, dar utilajele sunt utilizate la capacitate de 50%, atunci doar 50.000 lei din valoarea amortizarii se va include in costul de productie, restul fiind incluse in cheltuielile perioadei respective.
Cheltuielile de regie nealocate sunt recunoscute drept cheltuiala in perioada in care sunt suportate. In perioadele in care se inregistreaza o productie neobisnuit de mare, valoarea cheltuielilor cu regia fixa alocate fiecarei unitati de productie este diminuata, astfel incat stocurile sa nu fie evaluate la o valoare mai mare decat costul lor.
Cum se repartizeaza regia variabila asupra costurilor de productie?
Criteriu de repartizare
Regia variabila de productie este alocata fiecarei unitati de productie pe baza folosirii reale a instalatiilor de productie. Un proces de productie poate conduce la obtinerea simultana a mai multor produse, de exemplu, in cazul obtinerii produselor cuplate sau in cazul in care exista un produs principal si altul secundar. Atunci cand costurile de conversie nu se pot identifica distinct, pentru fiecare produs in parte, acestea se aloca pe baza unei metode rationale, aplicate cu consecventa. Un exemplu de criteriu de alocare a regiei variabile in astfel de cazuri este valoarea de vanzare relativa a fiecarui produs:
- fie in stadiul de productie in care produsele devin identificabile in mod distinct
- fie in momentul finalizarii procesului de productie.
Ce nu trebuie sa se includa in costul de productie ?
- pierderile de materiale, manopera sau alte costuri de productie inregistrate peste limitele normal admise, inclusiv pierderile datorate risipei
- cheltuielile de depozitare, cu exceptia cazurilor in care aceste costuri sunt necesare in procesul de productie, anterior trecerii intr-o noua faza de fabricatie (de exemplu in cazul unui vin care trebuie sa stea in depozit pana ajunge la o anumita vechime)
- regiile (cheltuielile) generale de administratie care nu participa la aducerea stocurilor in forma si locul final
- regia fixa nealocata costului, care se recunoaste drept cheltuiala in perioada in care a aparut
Adaosul comercial si marja profitului
Pentru a ajunge la pretul final cu care isi vinde bunurile, fiecare comerciant isi adauga un adaos comercial. In mod curent, se fac confuzii intre adaos comercial si marja de profit.
Cel mai simplu sa delimitam aceste notiuni este prin intermediul unui exemplu concret:
Presupunem ca o pereche de pantofi are un cost de 1.000 de lei.
Adaosul comercial practicat pentru acest produs este de 30%, adica in termeni absoluti 1.000 lei * 30% = 300 lei.
Aceasta insemna ca pretul de vanzare (format din cost si adaos – ignoram TVA) = 1.000 lei + 300 lei = 1.300 lei.
Marja profitului este o alta notiune, cu un alt inteles. Asa cum arata si denumirea, se porneste de la profit. Profitul este in acest exemplu diferenta dintre venituri si cheltuieli, adica 1.300 lei – 1.000 lei = 300 lei.
Marja profitului = profit/cifra de afaceri = 300 lei / 1.300 lei = 23%.
Prin urmare, adaosul comercial este de 30% iar marja profitului este de 23%.
Usureaza-ti munca cu gestionarea documentelor si castiga timp pretios pentru afacerea ta! Testeaza produsele SmartBill: program facturare, gestiune si contabilitate. Afla din pagina dedicata e-Factura si e-Transport motivele pentru care merita sa alegi SmartBill.
