Autentificare Cloud

Contact

Bill
Ai o afacere? Cu SmartBill facturezi simplu, rapid si ai integrare gratuita e-Factura!       Afla mai multe
Intrebari din Domeniu

Radierea PFA – cum se face si care sunt pasii de parcurs?

radiere firma

Daca o persoana este inregistrata ca PFA si nu mai doreste sa desfasoare activitate in aceasta forma, poate decide desfiintarea PFA-ului. Desfiintarea trebuie inregistrata la Registrul comertului si presupune depunerea unei documentatii formate din:

  • cererea de inregistrare, bifata la pct. II radiere si la pct. 7.6. pentru motivul radierii
  • documentul care atesta motivul radierii, daca este cazul
  • certificatul de inregistrare si certificatul constatator de autorizare (original)

Cererea de inregistrare, inscrisurile prevazute de lege, indosariate si numerotate se depun de catre solicitant la ONRC direct prin posta, cu scrisoare cu valoare declarata si confirmare de primire sau prin mijloace electronice. Cererea transmisa in forma electronica prin portalul de servicii online sau prin posta electronica, va avea incorporata, atasata sau logic asociata semnatura electronica calificata.

In situatia transmiterii documentelor prin posta, se va atasa actul de identitate al solicitantului, in fotocopie certificata olograf de catre titular privind conformitatea cu originalul.

Apoi, din punct de vedere al relatiei cu ANAF, Codul de procedura fiscala prevede la art. 90  ca la incetarea calitatii de subiect de drept fiscal, persoanele sau entitatile inregistrate fiscal prin declaratie de inregistrare fiscala trebuie sa solicite radierea inregistrarii fiscale, prin depunerea unei declaratii de radiere. Declaratia se depune in termen de 30 de zile de la incetarea calitatii de subiect de drept fiscal si trebuie insotita de certificatul de inregistrare fiscala in vederea anularii acestuia. Radierea inregistrarii fiscale se poate efectua si din oficiu, de catre organul fiscal, ori de cate ori acesta constata indeplinirea conditiilor de radiere a inregistrarii si nu s-a depus declaratie de radiere.

Radierea inregistrarii fiscale se efectueaza din oficiu, de catre organul fiscal central, in cazul decesului persoanei fizice sau, dupa caz, incetarii existentei persoanei juridice potrivit legii.

Potrivit procedurilor actuale, ONRC comunica automat aceasta operatiune catre ANAF si se realizeaza astfel radierea fiscala, fara a mai fi necesara depunerea de catre persoana respectiva a declaratiei la ANAF. Insa PFA are insa obligatia ca in termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului sa depuna declaratia unica cu venitul recalculat.

Desi depunerea declaratiei este scadenta in acest termen de 30 de zile, platile care rezulta din aceasta sunt scadente pana in data de 25 mai a anului urmator.

Art. 120 alin. (5) din Codul fiscal prevede: Contribuabilii care realizeaza venituri din activitati independente si/sau din activitati agricole, silvicultura si piscicultura pentru care impozitul se determina in sistem real si care in cursul anului fiscal isi inceteaza activitatea, precum si cei care intra in suspendare temporara a activitatii, potrivit legislatiei in materie, au obligatia de a depune la organul fiscal competent declaratia unica privind impozitul pe venit si contributiile sociale datorate de persoanele fizice, in termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului.

In declaratia unica se va declara venitul net estimat recalculat pana la data incetarii activitatii si se va completa campul corespunzator din declaratie pentru data incetarii activitatii.

In cazul PFA-urilor cu norma de venit care isi exercita activitatea o parte din anul fiscal de raportare,  se va calcula norma ajustata potrivit Codului fiscal la 365 de zile, iar rezultatul se inmulteste cu numarul zilelor de activitate aferente anului de impunere in cazul inceperii/incetarii/intreruperii temporare a activitatii, in cursul anului de impunere.

De exemplu, daca PFA isi inceteaza activitatea incepand cu data de 01.03.2022, norma de venit se recalculeaza impartind norma anuala la 365 de zile si se inmulteste cu numarul zilelor de activitate aferente anului de impunere, respectiv 59 zile (31 +28).

Usureaza-ti munca cu gestionarea documentelor si castiga timp pretios pentru afacerea ta! Testeaza produsele SmartBill: program facturare, gestiune si contabilitate. Afla din pagina dedicata e-Factura si e-Transport motivele pentru care merita sa alegi SmartBill.

Despre autor

Delia Mircea, FCCA, este coordonatorul editorial al Contzilla.ro, site-ul contabililor descurcareti, inca de la infiintare (2008). Experienta profesionala a editorului include doua banci, o importanta firma de soft contabil si ERP si o multinationala. In calitate de editor al Contzilla.ro a publicat peste 4.000 de articole de fiscalitate si contabilitate, articole citite de peste 5.000.000 de ori, de catre 1.500.000 de vizitatori unici.

50 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *