Incepand cu data de 1 august 2022, intra in vigoare noi prevederi in domeniul salarizarii, mai precis referitoare la taxarea contractelor part time, introduse prin Ordonanta 16/2022.
Salariatul cu fractiune de norma sau cu timp partial (part time) este angajatul al carui numar de ore normale de lucru, calculate saptamanal sau ca medie lunara, este inferior numarului de ore normale de lucru al unui salariat cu norma intreaga comparabil.
Exista cateva prevederi legale referitoare la incheierea contractelor cu timp partial, astfel:
- contractul individual de munca cu timp partial se incheie numai in forma scrisa
- contractul de munca trebuie sa cuprinda in mod specific durata muncii si repartizarea programului de lucru, conditiile in care se poate modifica programul de lucru, interdictia de a efectua ore suplimentare, cu exceptia cazurilor de forta majora sau pentru alte lucrari urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori inlaturarii consecintelor acestora. Daca aceste lucruri nu sunt mentionate, contractul se considera a fi cu norma intreaga
- salariatul cu timp partial are toate drepturile salariatilor cu norma intreaga – de exemplu dreptul la minim 20 de zile de concediu anual (acestea nu se calculeaza proportional cu timpul lucrat), dreptul la tichete de masa pentru fiecare zi lucrata (daca firma acorda tichete de masa)
- salariul se acorda proportional cu timpul efectiv lucrat, raportat la drepturile stabilit e pentru programul normal de lucru
Este important de mentionat ca primirea la munca a unuia sau a mai multor salariati cu depasirea duratei timpului de munca stabilita in cadrul contractelor individuale de munca cu timp partial, se sanctioneaza cu amenda de la 10.000 lei la 15.000 lei pentru fiecare persoana astfel identificata, fara a depasi valoarea cumulata de 200.000 lei.
Cum se taxeaza contractele part time incepand cu 1 august 2022?
Potrivit Ordonantei 16/2022, incepand cu 1 august 2022 exista urmatoarele modificari in calculul CAS si CASS:
- Contributia de asigurari sociale datorata de catre persoanele fizice care obtin venituri din salarii sau asimilate salariilor, in baza unui contract individual de munca cu norma intreaga sau cu timp partial, nu poate fi mai mica decat nivelul contributiei de asigurari sociale calculate prin aplicarea cotei prevazute la art. 138 lit. a), art. 138^1 alin. (1) si (2), art. 138^2 alin. (1) sau art. 138^3 alin. (1), dupa caz, asupra salariului de baza minim brut pe tara in vigoare in luna pentru care se datoreaza contributia de asigurari sociale, corespunzator numarului zilelor lucratoare din luna in care contractul a fost activ.
Aceasta insemna ca daca avem un contract part time cu un salariu brut de 1.000 lei, care nu se afla in una din exceptiile mentionate, CAS se va calcula ca 25%* 2.550 lei = 638 lei.
Pana la 1 august CAS = 25%* 1.000 lei = 250 lei.
Acest mod nou de taxare nu se aplica in cazul persoanelor fizice din categoriile de mai jos:
- elevi sau studenti, cu varsta pana la 26 de ani, aflati intr-o forma de scolarizare
- ucenici, potrivit legii, in varsta de pana la 18 ani
- persoane cu dizabilitati sau alte categorii de persoane carora prin lege li se recunoaste posibilitatea de a lucra mai putin de 8 ore pe zi
- pensionari pentru limita de varsta in sistemul public de pensii, cu exceptia pensionarilor pentru limita de varsta care beneficiaza de pensii de serviciu in baza unor legi/statute speciale, precum si a celor care cumuleaza pensia pentru limita de varsta din sistemul public de pensii cu pensia stabilita in unul dintre sistemele de pensii neintegrate sistemului public de pensii
- cei care realizeaza in cursul aceleiasi luni venituri din salarii sau asimilate salariilor in baza a doua sau mai multe contracte individuale de munca, iar baza lunara de calcul cumulata aferenta acestora este cel putin egala cu salariul de baza minim brut pe tara
Procedura prin care se va implementa punctul e) urmeaza a se stabili prin ordin.
Este important de mentionat ca angajatul nu va avea salariul net diminuat ca urmare a acestui mod de calcul.
In cazul in care contributia de asigurari sociale este mai mare prin noul mod de calcul (exemplu de mai sus) diferenta se suporta de catre angajator/platitorul de venit in numele angajatului/beneficiarului de venit.
- Contributia la sanatate urmeaza aceleasi reguli ca si contributia la pensii.
Astfel, pentru acelasi angajat cu 1.000 lei brut, CASS se va calcula ca 10%* 2.550 lei = 255 lei, rezultand o crestere a contributiei cu 155 lei, pe care o va suporta angajatorul.
Usureaza-ti munca cu gestionarea documentelor si castiga timp pretios pentru afacerea ta! Testeaza produsele SmartBill: program facturare, gestiune si contabilitate. Afla din pagina dedicata e-Factura si e-Transport motivele pentru care merita sa alegi SmartBill.