Afla noutatile legislative din Cronica antreprenoriala saptamanala:
ANAF va demara controale la marii contribuabili
ANAF va demara in perioada imediat urmatoare o serie de controale fiscale ce vor viza peste 500 de mari contribuabili din diverse domenii economice. Aceste controale vor fi realizate de structurile teritoriale de inspectie fiscala, prin delegare de competenta de la Directia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili. Scopul verificarilor este de a asigura respectarea legislatiei fiscale si contabile, evaluarea corectitudinii obligatiilor declarate si achitate la buget, precum si identificarea si gestionarea riscurilor de neconformare fiscala. Selectia contribuabililor inclusi in program se bazeaza pe analize detaliate de risc fiscal, utilizand informatiile din bazele de date interne si aplicatiile informatice ale ANAF.
DGAF finalizeaza verificarile unui solist de muzica de petrecere
Directia Generala Antifrauda Fiscala (DGAF) a finalizat verificarile in cazul unui solist de muzica de petrecere, implicand cinci societati comerciale si doua persoane fizice. Concluziile anchetei arata ca acestea erau controlate de solist si folosite pentru evitarea platii taxelor si impozitelor catre bugetul de stat. Artistul cesiona drepturile de autor gratuit catre firmele familiei, iar acestea realizau venituri din platforme media precum TikTok, YouTube si Facebook, declarandu-le partial sau eronat. Totodata, societatile au dedus TVA in mod nejustificat pentru autovehiculele folosite de solist.
DGAF a constatat implicatii fiscale nedeclarate in valoare totala de 1.612.037 lei, detaliate astfel: TVA – 1.142.004 lei, impozit pe profit – 164.509 lei, impozit pe dividende – 271.640 lei, impozit pe venit – 20.556 lei si impozit pe venitul microintreprinderilor – 13.328 lei. In plus, inspectia fiscala a stabilit creante suplimentare pentru drepturi de autor in valoare de 710.930 lei.
Rata somajului la nivel national
ANOFM anunta intr-un comunicat ca la sfarsitul lunii septembrie 2025, rata somajului inregistrat la nivel national a fost de 3,15%, in scadere cu 0,02 puncte procentuale fata de luna anterioara, numarul total al somerilor fiind de 252.520 de persoane.
La data analizata, cei mai multi someri aveau intre 40–49 de ani (61.452), urmati de cei cu varsta peste 55 ani (60.999), iar la polul opus se aflau persoanele intre 25–29 de ani (14.600).
Modificari privind incadrarea microintreprinderilor din 2026
Incepand cu anul 2026, plafonul pentru incadrarea ca microintreprindere se reduce la 100.000 euro.
Limita privind veniturile realizate se verifica luand in calcul veniturile realizate de persoana juridica romana, cumulate cu veniturile intreprinderilor legate cu aceasta.
O persoana juridica romana este considerata legata de o alta persoana daca:
– Detine direct sau indirect peste 25% din actiuni/drepturi de vot sau poate numi/revoca administratorii majoritari.
– Este detinuta peste 25% de cealalta persoana.
– Aceeasi persoana detine peste 25% din ambele entitati.
– Actionarii/asociatii care detin peste 25% desfasoara activitate economica prin PFA, II etc.; veniturile acestora se cumuleaza.
Ce reprezinta domiciliul fiscal
Domiciliul fiscal reprezinta:
– Pentru persoane fizice: domiciliul legal sau adresa unde locuiesc efectiv.
– Pentru activitati independente: sediul activitatii.
– Pentru persoane juridice: sediul social sau locul unde se gestioneaza efectiv afacerile.
– Pentru entitati fara personalitate juridica: sediul activitatii principale.
In lipsa altor criterii: domiciliul fiscal se stabileste unde se afla majoritatea activelor.
Pauza de masa si munca in schimburi
In cazurile in care durata zilnica a timpului de munca depaseste 6 ore, salariatii au dreptul la pauza de masa si la alte pauze, conform contractului colectiv sau regulamentului intern.
Tinerii sub 18 ani beneficiaza de o pauza de cel putin 30 de minute daca lucreaza peste 4 ore si jumatate.
Pauzele nu se includ in timpul normal de lucru, cu exceptii prevazute prin regulament.
Salariatii au dreptul la 12 ore consecutive de repaus intre zilele de munca. In cazul schimburilor, repausul minim este de 8 ore.
Zilele libere legale din perioada urmatoare
Urmatoarele zile de sarbatoare legala sunt:
– 30 noiembrie – Sfantul Andrei
– 1 decembrie
– Prima si a doua zi de Craciun
Daca salariatii lucreaza in aceste zile, primesc un spor de cel putin 100% din salariul de baza.
Reguli privind tichetele cadou
Tichetele cadou sunt bilete de valoare acordate ocazional angajatilor pentru cheltuieli sociale. Fiecare tichet trebuie sa contina:
a) numele si adresa emitentului;
b) perioada de valabilitate;
c) numele, prenumele si CNP-ul beneficiarului.
Usureaza-ti munca cu gestionarea documentelor si castiga timp pretios pentru afacerea ta! Testeaza produsele SmartBill: program facturare, gestiune si contabilitate. Afla din pagina dedicata e-Factura si e-Transport motivele pentru care merita sa alegi SmartBill.
Ai firma noua? Primesti SmartBill gratuit timp de 12 luni, daca esti la inceput de drum. Afla mai multe pe smartbill.ro/startup.
