Autentificare Cloud

Contact

Bill
Ai o afacere? Cu SmartBill facturezi simplu, rapid si ai integrare gratuita e-Factura!       Afla mai multe
#actualIntrebari din Domeniu

Cronica antreprenoriala – noutati fiscale in perioada starii de alerta

Cronica antreprenoriala SmartBill
  • Ministerul Finantelor Publice intentioneaza sa extinda facilitatile SPV prin introducerea posibilitatii de a face plata obligatiilor fiscale la buget direct cu cardul bancar prin interconectarea cu ghiseul.ro, solutie care va permite achitarea a peste 30 de impozite si contributii (comunicat MFP, 21.05.2020).
  • Inregistrarea in SPV se va putea face si prin sistem video, prin intermediul unei platforme si a unei proceduri dezvoltate de Ministerul de Finante (proiect de ordin, 21.05.2020).
  • Programul IMM Invest intra in faza a treia de implementare, respectiv transmiterea in aplicatia programului IMM Invest a dosarelor de credit aprobate de catre banci pentru accesarea garantiei in nume si cont stat, precum si a grantului oferit prin schema de ajutor de stat, care va acoperi costurile cu dobanzile si comisioanele, aferente creditului pana la 31.12.2020.
  • ANAF a publicat masurile de prevenire pe care le va lua pentru desfasurarea activitatii in perioada urmatoare. Printre acestea enumeram: este limitat pe perioada starii de alerta accesul in cadrul spatiilor destinate contribuabililor, astfel incat sa se evite crearea de cozi/ aglomeratie, stabilindu-se o distanta de cel putin 1,5 m intre persoane; ghiseele/casieriile vor fi protejate cu placi de plexiglas; dotarea punctelor de acces in unitatile fiscale cu masti pentru vizitatori si solutii pentru dezinfectarea mainilor.
  • La ONRC, activitatea de asistenta si activitatea de audienta se vor face cu programare. Pentru programare, este indicata pe site-ul ONRC adresa web pentru fiecare sediu regional. Solicitantii de servicii interactioneaza cu salariatii care desfasoara activitate de lucru cu publicul pentru o durata de cel mult 15 minute, cu exceptia situatiilor de urgenta, cu respectarea masurilor de distantare fizica de cel putin 2 m si a marcajelor semnalizate in acest sens. La intrare in institutie se va completa un chestionar de acces.

[xyz-ips snippet=”Related-posts”]

  • Plata indemnizatiei de crestere copil se efectueaza fara intrerupere pe toata perioada instituirii starii de urgenta, precum si pe o perioada de 30 de zile de la data incetarii acesteia (Legea 59 din 19 mai 2020).
  • A fost publicat Ordinul care reglementeaza noul format al D 112, care va permite declararea sumelor aferente somajului tehnic. Formatul PDF al declaratiei urmeaza a fi publicat. Termenul urmator pentru depunerea declaratiei este 25 mai 2020 (O 1942 publicat in 21.05.2020).
  • Pe o perioada de pana la 30 de zile de la incetarea starii de urgenta, nu se vor emite decizii referitoare la obligatiile fiscale accesorii reprezentand dobanzi si penalitati de intarziere. Decizia referitoare la obligatiile fiscale accesorii reprezentand dobanzi si penalitati de intarziere se poate emite si comunica debitorului din oficiu sau ori de cate ori acesta solicita achitarea obligatiilor fiscale accesorii, cu conditia ca decizia sa fie confirmata de primire. Dupa expirarea termenului prevazut mai sus, deciziile referitoare la obligatiile fiscale accesorii reprezentand dobanzi si penalitati de intarziere se emit in primele 15 zile imediat urmatoare incetarii acestui termen.
  • Valoarea tichetelor de cresa pentru perioada aprilie-august 2020 a fost majorata la 470 lei/luna (de la 450 lei).
  • A fost promulgata legea privind aplicarea unor facilitati de la plata chiriei pentru perioada aferenta starii de urgenta Legea 62/2020 publicata in MOF 425 din 21.05.2020. Locatarii: operatori economici, practicanti ai profesiilor liberale, entitatile juridice de drept privat, a caror activitate a fost intrerupta sau ale caror venituri sau incasari au scazut cu cel putin 15% in luna martie 2020 fata de media ultimului an calendaristic in perioada de aplicare a starii de urgenta, persoanele fizice afectate economic direct sau indirect in perioada de aplicare a starii de urgenta, pot amana la cerere, fara plata de dobanzi si penalitati, plata chiriei pentru folosinta imobilelor inregistrate ca sedii, puncte de lucru sau locuinte. Facilitatea  se aplica pentru toata perioada starii de urgenta, precum si pentru luna urmatoare celei in care a incetat starea de urgenta. Legea mai prevede ca plata chiriilor catre locatori pentru categoriile de locatari prevazute mai sus poate fi efectuata de catre organul fiscal teritorial competent, in contul locatorilor, la cererea locatarilor. Legea prevede documentatia necesara, conditiile de indeplinit dar si facilitati fiscale pentru locatorii care au redus chiria in aceasta perioada.
  • La data de 21 mai 2020, numarul contractelor suspendate se mentine ridicat la 609.614. Numarul contractelor incetate a ajuns la 397.808.

Usureaza-ti munca cu gestionarea documentelor si castiga timp pretios pentru afacerea ta! Testeaza produsele SmartBill: program facturare, gestiune si contabilitate. Afla din pagina dedicata e-Factura si e-Transport motivele pentru care merita sa alegi SmartBill.

Despre autor

Delia Mircea, FCCA, este coordonatorul editorial al Contzilla.ro, site-ul contabililor descurcareti, inca de la infiintare (2008). Experienta profesionala a editorului include doua banci, o importanta firma de soft contabil si ERP si o multinationala. In calitate de editor al Contzilla.ro a publicat peste 4.000 de articole de fiscalitate si contabilitate, articole citite de peste 5.000.000 de ori, de catre 1.500.000 de vizitatori unici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *