Autentificare Cloud

Contact

Bill
Iti plac articolele noastre? Afacerea ta va iubi produsele SmartBill.       Afla mai multe
#actual

Cronica antreprenoriala – constituirea grupului fiscal unic, modificare documente utilizate in inspectia fiscala

Cronica antreprenoriala

Noutatile din editia de saptamana aceasta a cronicii antreprenoriale se regasesc mai jos:

1. Initial, pentru anul 2021 a fost publicat un proiect legislativ prin care s-a stabilit un contingent de 30.000 de lucratori straini nou – admisi pe piata fortei de munca din Romania, identic cu cel din anul 2020, insa ulterior, la publicarea hotararii in MOF (H 1133 MOF 1326 din 31.12.2020), valoarea finala a contigentului a fost redusa cu 5.000. Recent, Ministerul Muncii a publicat un nou proiect legislativ prin care intentioneaza majorarea cu 10.000 a numarului de lucratori nou admisi in Romania, astfel ca noul contingent va ajunge la 35.000 de lucratori.

Printre motive se regasesc:  un numar crescut de avize de angajare pana la data de 30 iunie, inregistrarea unei cresteri a locurilor de munca vacante declarate de angajatori pentru primele 5 luni ale acestui an, necesitatea de a asigura forta de munca solicitata in unele sectoare de activitate sau ocupatii, care nu poate fi acoperita de lucratorii romani, prevenirea situatiilor in care strainii lucreaza in Romania fara forme legale.

2. Directia Generala a Vamilor a clarificat intr-un comunicat publicat pe site-ul institutiei ca eliberarea numarului EORI se face gratuit. Clarificarea vine ca urmare a unor sesizari ca s-ar fi solicitat anumite taxe si tarife pentru eliberarea acestuia. Numarul EORI este un numar unic in Uniunea Europeana, pe care autoritatile vamale sau alte autoritati desemnate de catre statele membre il atribuie operatorilor economici si altor persoane interesate, in vederea utilizarii acestuia la toate operatiunile vamale derulate de acestea pe teritoriul UE.

In vederea atribuirii acestui numar, persoanele interesate trebuie sa depuna o cerere de inregistrare care se completeaza si imprima in/din aplicatia nationala EORI.

3. Directia Generala a Vamilor a adus cateva clarificari privind declaratia vamala simplificata in contextul schimbarilor legislative care au impactat TVA incepand cu 1 iulie 2021. Astfel, pentru vanzarile la distanta de marfuri importate din teritorii terte sau tari terte prin intermediul IOSS, faptul generator intervine si astfel TVA devine exigibila la momentul livrarii (atunci cand plata este acceptata). In vederea evitarii dublei impuneri, importul marfurilor declarate cu un numar valid de identificare in scopuri de TVA in IOSS este scutit de TVA. Cererea de scutire de TVA la import se depune printr-o declaratie vamala de punere in libera circulatie, cu set redus de date (DVSRD – H7), cu un numar valid de identificare in scopuri de TVA in IOSS.

Asfel, pentru trimiterile cu valoare scazuta (sub 150 euro) pentru care este furnizat un numar IOSS al vanzatorului este necesar sa se depuna declaratie vamala de punere in libera circulatie (DVSRD – H7).

Numarul IOSS va fi mentionat in declaratia vamala si verificat automat in sistemul informatic. In situatia in care numarul IOSS este valid, se considera ca TVA a fost platita la momentul efectuarii comenzii, iar la data punerii in libera circulatie se aplica scutirea de TVA. In cazul in care numarul IOSS nu este valid, scutirea de TVA nu poate fi acordata si, in consecinta, TVA va fi perceputa la import.

DVSRD – H7 poate fi depusa de orice persoana care indeplineste conditiile prevazute la art. 170 din Codul vamal al Uniunii. Declaratiile vamale se pot intocmi in nume propriu (cu conditia solicitarii si primirii accesului la sistemul informatic), prin reprezentare directa sau prin reprezentare indirecta.

Declarantul poate fi importatorul sau o persoana care actioneaza in calitate de reprezentant al acestuia (de exemplu, un operator postal, un transportator expres sau un comisionar in vama).

Daca importatorii sau reprezentantii nu vor depune DVSRD, astfel incat sa fie posibila verificarea numarului IOSS, pentru acele trimiteri se va utiliza mecanismul standard de colectare a TVA la import, respectiv se va calcula TVA, eliberarea marfurilor urmand a se face dupa achitarea TVA si emiterea chitantei vamale.

4. In MOF 753 din 03.08.2021 s-a publicat Ordinul 1189 privind modificarea Ordinului presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala nr. 4.077/2020 pentru aprobarea procedurii de intocmire, avizare si aprobare a raportului de inspectie fiscala. Documentul care s-a modificat este instiintarea pentru discutia finala.

5. ITM Salaj a publicat pe site-ul institutiei modelul actualizat pentru CIM conform cu prevederile ultimului act normativ publicat in acest sens,  O 585/2201.

6. Programul Rabla va beneficia de un buget suplimentat cu 400 de milioane de lei, incepand cu a doua parte a lunii august 2021.

Astfel, incepand cu data de 21.08.2021, bugetul total al Programului Rabla Plus va fi suplimentat cu suma de 200 de milioane de lei urmanad ca pentru Programul Rabla Clasic majorarea sa fie tot de 200 de milioane de lei insa incepand cu 28.08.2021.

In cadrul Programului Rabla Clasic, valoarea primei de casare este de 7.500 de lei, iar valoarea ecobonusurilor acordate pentru stimularea achizitionarii autoturismelor cat mai putin poluante, in functie de tehnologia folosita sunt de 1.500 de lei pentru autovehiculele cu emisii scazute si 3.000 de lei la achizitionarea unui autovehicul nou echipat cu sistem de propulsie hibrid. Ecobonusurile se pot cumula in cazul in care masina noua indeplineste ambele conditii, ajungandu-se astfel la o reducere de 12.000 de lei din pretul total al autovehiculului nou.

Pentru achizitionarea de motociclete noi in schimbul predarii spre casare a unui autovehicul uzat, se acorda o prima de casare de 5.500 de lei. In cadrul Programului Rabla Plus, se acorda doua tipuri de ecotichete, respectiv 45.000 de lei pentru masinile pur electrice si 20.000 de lei pentru masinile hibrid plug-in, dar nu mai mult de 50% din valoarea autoturismului nou. Persoanele care renunta la o masina veche, poluanta, si achizitioneaza un autovehicul electric beneficiaza atat de prima de casare acordata prin Programul Rabla Clasic, in valoare de 7.500 de lei, cat si de ecotichetul alocat in cadrul Programului Rabla Plus.

Cuantumul finantarii pentru motociclete electrice este de 5.500 de lei, iar cine doreste sa achizitioneze o motocicleta electrica si preda o masina uzata, ecotichetul se poate cumula cu prima de casare in valoare de 5.500 de lei.

7. Vineri, 06.08.2021 s-a publicat O 1191 pentru aprobarea Procedurii de implementare si de administrare a grupului fiscal in domeniul impozitului pe profit, precum si pentru aprobarea modelului si continutului unor formulare.

Ordinul contine procedura de inregistrare si aproba modelul si continutul urmatoarelor formulare:

  • 173 „Cerere privind grupul fiscal in domeniul impozitului pe profit“
  • 174 „Decizie privind aprobarea/respingerea implementarii/mentinerea grupului fiscal si continuarea sistemului de consolidare fiscala in domeniul impozitului pe profit“
  • 175 „Decizie privind modificari ulterioare in cadrul grupului fiscal in domeniul impozitului pe profit“

Optiunea de constituire a grupului fiscal in domeniul impozitului pe profit se comunica prin depunerea, de catre reprezentantul legal al persoanei juridice responsabile a grupului, la organul fiscal competent, a unei cereri comune semnate de catre reprezentantii legali ai tuturor membrilor grupului. Cererea privind grupul fiscal in domeniul impozitului pe profit, prevazuta in anexa nr. 2 la ordin, se depune prin mijloace electronice de transmitere la distanta, cu cel putin 60 de zile inainte de inceperea perioadei pentru care se solicita aplicarea consolidarii fiscale.

Posibilitatea constituirii unui grup fiscal in domeniul impozitului pe profit a fost introdusa prin Legea 296/2020. Grupul fiscal in domeniul impozitului pe profit se constituie din cel putin doua dintre urmatoarele entitati, denumite membri:

  • persoana juridica romana/persoana juridica cu sediul social in Romania infiintata conform legislatiei europene si una sau mai multe persoane juridice romane/persoane juridice cu sediul social in Romania infiintate conform legislatiei europene la care aceasta detine, in mod direct sau indirect, minim 75% din valoarea/numarul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot al acestora
  • cel putin doua persoane juridice romane la care o persoana fizica romana detine, in mod direct sau indirect, cel putin 75% din valoarea/numarul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot
  • cel putin doua persoane juridice romane detinute, in mod direct sau indirect, in proportie de cel putin 75% din valoarea/numarul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot, de o persoana juridica/fizica, rezidenta intr-un stat cu care Romania are incheiata o conventie de evitare a dublei impuneri sau intr-un stat cu care s-a incheiat un acord privind schimbul de informatii
  • cel putin o persoana juridica romana detinuta, in mod direct sau indirect, in proportie de cel putin 75% din valoarea/numarul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot, de o persoana juridica rezidenta intr-un stat cu care Romania are incheiata o conventie de evitare a dublei impuneri sau intr-un stat cu care s-a incheiat un acord privind schimbul de informatii si sediul permanent/sediul permanent desemnat din Romania al acestei persoane juridice straine

8. Ministerul Economiei, Antreprenoriatului si Turismului a deblocat plata celei de a treia transe de plati pentru Masura 2 – Granturi pentru capital de lucru,  schema de ajutor de stat din fonduri UE, in valoare de 241 de milioane de euro. Au fost platite pana la data de 06.08.2021 -10.399 contracte in suma de 3.017.188.333 lei.

Testeaza gratuit programele noastre: FacturareGestiune sau Contabilitate si afla mai multe despre cum te ajuta ecosistemul SmartBill sa iti cresti afacerea.

About author

Delia Mircea, FCCA, este coordonatorul editorial al Contzilla.ro, site-ul contabililor descurcareti, inca de la infiintare (2008). Experienta profesionala a editorului include doua banci, o importanta firma de soft contabil si ERP si o multinationala. In calitate de editor al Contzilla.ro a publicat peste 4.000 de articole de fiscalitate si contabilitate, articole citite de peste 5.000.000 de ori, de catre 1.500.000 de vizitatori unici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *