Autentificare Cloud

Contact

Bill
Ai o afacere? Cu SmartBill facturezi simplu, rapid si ai integrare gratuita e-Factura!       Afla mai multe
Intrebari din Domeniu

Cum poti fi remunerat in calitate de administrator?

munca suplimentara

Sunt multe societati care functioneaza fara angajati, prin activitatea administratorului. Este important sa precizam ca administratorul poate sa desfasoare activitate in cadrul firmei doar in virtutea acestei functii, fara a fi nevoie sa fie angajat cu contract de munca.

Legea societatilor comerciale permite administratorilor sa deruleze toate operatiunile cerute pentru aducerea la indeplinire a obiectului de activitate al societatii, in afara de restrictiile expres mentionate in actul constitutiv.

Astfel, la un eventual control, administratorul nu va trebui sa justifice prezenta sa  si derularea de activitati in cadrul firmei, in baza unui contract individual de munca, asa cum se intampla in cadrul restului de personal sau pentru asociatii care nu sunt administratori.

Ce optiuni exista pentru a fi remunerat?

1. Angajarea pe firma

Desi nu este obligatoriu, daca doreste acest lucru, administratorul va putea fi angajat pe firma, cu program intreg sau cu timp partial, fapt care ii va permite sa obtina un salariu.

Pentru salariul obtinut va datora toate contributiile sociale obligatorii si impozit pe venit.

Taxele actuale sunt:

  • CAS (contributia la pensii) – 25%
  • CASS (contributia la sanatate) – 10%
  • Impozit – 10%

2. Remunerare in baza contractului de mandat

In cazul existentei unui contract de mandat, remuneratia mandatarului se stabileste prin respectivul contract. 

Insa, la fel ca in cazul salariului, indemnizatia administratorului constituie venit asimilat salariului si se supune contributiilor (CAS si CASS) si impozitului pe venit:

  • CAS – 25%
  • CASS – 10%
  • impozit – 10%

Societatea va mai datora contributia asiguratorie pentru munca CAM 2,25%.

Contractul de mandat este reglementat de codul civil si este contractul prin care o parte, numita mandatar, se obliga sa incheie unul sau mai multe acte juridice pe seama celeilalte parti, numita mandant.

Mandatul poate fi cu titlu gratuit sau cu titlu oneros. Daca mandatul dintre doua persoane fizice se prezuma a fi cu titlu gratuit, mandatul dat pentru acte de exercitare a unei activitati profesionale se prezuma a fi cu titlu oneros.

Daca mandatul este cu titlu oneros, dar remuneratia mandatarului nu este stabilita prin contract, aceasta se va stabili potrivit legii, uzantelor ori, in lipsa, dupa valoarea serviciilor prestate.

Daca partile nu au prevazut un termen, contractul de mandat inceteaza in 3 ani de la incheierea lui.

De ce alte beneficii pot beneficia administratorii?

  • indemnizatia de deplasare, in cazul deplasarii in tara sau in strainatate, decontarea cheltuielilor cu cazarea in deplasare

Conform Codului fiscal, administratorului ii este permis sa primeasca diurna pentru deplasarile acestuia, daca scopul acestor deplasari este acela de a indeplini obiectivele societatii (in interes de serviciu). Sumele astfel primite pana la nivelul plafonului de 2,5 ori nivelul pentru institutii publice sunt neimpozabile.

Pentru determinarea rezultatului fiscal sunt considerate cheltuieli deductibile, cheltuielile efectuate in scopul desfasurarii activitatii economice (art. 25 alin. (1) din Codul fiscal). Daca administratorul antreneaza cheltuieli cu cazarea si transportul, in scopul desfasurarii activitatii firmei, acestea sunt considerate deductibile.

Codul fiscal prevede ca regulile de impunere proprii veniturilor din salarii se aplica si urmatoarelor urmatoarelor venituri, considerate asimilate salariilor: indemnizatiile si orice alte sume de aceeasi natura, altele decat cele acordate pentru acoperirea cheltuielilor de transport si cazare primite pe perioada deplasarii, in alta localitate, in tara si in strainatate, in interesul desfasurarii activitatii, de catre administratorii stabiliti potrivit actului constitutiv, contractului de administrare/mandat pentru partea care depaseste plafonul neimpozabil stabilit astfel:

  1. in tara, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizatie, prin hotarare a Guvernului pentru personalul autoritatilor si institutiilor publice (adica 50 de lei)
  2. in strainatate, 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru diurna prin hotarare a Guvernului pentru personalul roman trimis in strainatate pentru indeplinirea unor misiuni cu caracter temporar
  • utilizarea unui autoturism al firmei

Codul fiscal prevede la art. 25 alin. (3) lit. m): cheltuielile de functionare, intretinere si reparatii, aferente autoturismelor folosite de persoanele cu functii de conducere si de administrare ale persoanei juridice sunt deductibile limitat in functie de cum sunt utilizate sau nu exclusiv pentru activitatea firmei, la un singur autoturism aferent fiecarei persoane cu astfel de atributii.

Asadar, administratorul poate sa beneficieze de utilizarea autoturismului pe firma si decontarea combustibilului, cheltuielilor de intretinere si reparatii.

Usureaza-ti munca cu gestionarea documentelor si castiga timp pretios pentru afacerea ta! Testeaza produsele SmartBill: program facturare, gestiune si contabilitate. Afla din pagina dedicata e-Factura si e-Transport motivele pentru care merita sa alegi SmartBill.

Despre autor

Delia Mircea, FCCA, este coordonatorul editorial al Contzilla.ro, site-ul contabililor descurcareti, inca de la infiintare (2008). Experienta profesionala a editorului include doua banci, o importanta firma de soft contabil si ERP si o multinationala. In calitate de editor al Contzilla.ro a publicat peste 4.000 de articole de fiscalitate si contabilitate, articole citite de peste 5.000.000 de ori, de catre 1.500.000 de vizitatori unici.

18 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *